Vremea azi, 18 mai 2022. Temperaturile scad semnificativ şi vântul va agita atmosfera în toată ţara

×
Publicitate

Vremea azi, 18 mai 2022. Miercuri temperaturile scad semnificativ şi vântul va agita atmosfera în toată ţara. În Moldova, în Bãrãgan şi în Dobrogea, vântul va sufla cu peste 65...70 km/h, insã în zonele înalte de munte, se vor înregistra 90...100 km/h.

În regiunile sudice şi în cele estice, mai apar câteva averse, dar în rest se anunţă vreme frumoasã. Maximele se vor încadra între 14 grade în depresiuni şi în Bucovina şi 22 de grade în Oltenia.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici găsim atmosferă schimbătoare, înnorări şi câteva averse, care pot fi însorite şi de fenemene electrice. Vântul va avea intensificări şi se răceşte. Ieri la Călăraşi au fost 28 de grade, însă miercuri vor fi cel mult 18 grade.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, vor fi perioade cu soare pe parcursul zilei, dar se mai adună norii şi s-ar putea să apară câteva ploi. Temperaturile scad cu 6-7 grade faţă de ziua trecută şi vântul va sufla cu viteze de 55...70 km/h.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina, o să plouă doar pe suprafeţe restrânse. Se răceşte şi maximele se vor situa între 15 şi 17 grade Celsius.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş nu sunt semne de ploaie şi o să avem o zi însorită, cu vânt activ şi temperaturi de cel mult 19 grade Celsius.

Şi în vestul ţării continuă vremea frumoasă iar temperaturile scad chiar şi cu 10 grade faţă de ieri. Vântul suflă tare mai ales în Banat şi în Crișana, pe unde se vor depăşi viteze de 55...70 km/h.

În Transilvania, cerul va fi variabil şi doar pe la munte o să plouă pe suprafeţe restrânse, iar la altitudini mari va ninge puţin sau va cădea lapoviţă. Vântul suflă tare mai ales pe crestele montane, pe unde se vor depăşi viteze de 90 - 100 km/h. După prânz se ating cel mult 18-19 grade în vestul provinciei.

În sud-vestul ţării, mai sunt ceva înnorări şi averse, pe parcursul zilei dar vedem şi soarele printre nori. Temperaturile scad cu 6-7 grade faţă de ziua trecută.

Şi în ţinuturile sudice mai pot să vină câteva averse însă mai spre seară vremea se îmbunează. Se răceşte şi pe aici iar maximele nu mai trec de 19 grade.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti, miercuri vremea devine rece pentru aceastã datã şi dupã prânz se ating cel mult 19 grade Celsius. În prima parte a zilei, se mai adunã norii, o sã plouã din când în când şi vântul va atinge viteze de 45...50 km/h. Mai târziu, norii se împrăştie treptat şi vântul va scădea în intensitate.

Vremea la Munte

 

Temperaturile scad şi în zonele de munte. Pe parcursul zilei, mai apar câteva ploi slabe, iar la altitudini mari, va ninge puţin sau va cãdea lapoviţă. Vântul prinde putere în toate masivele, iar în Carpaţii Meridionali şi Orientali, la altitudini mari va sufla cu peste 90...100 km/h.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62260323
Cod galben de vijelii în 17 județe din țară. Anunțul meteorologilor

Vremea s-a stricat în jumătatea de vest a țării, unde plouă torențial. Este cod galben de vijelii în 17 județe, iar meteorologii anunță că se face neobișnuit de frig.

62219324
Vin furtunile în aproape toată țara. ANM a emis coduri galbene de vijelii

Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, două atenționări de tip cod galben de furtuni valabile pentru aproape toată țara. 

62260179
Vremea astăzi, 17 mai. Zonele în care vor fi ploi, grindină și vânt intens. Prognoza pentru următoarele zile

Marți vremea se menține caldă, însă atmosfera devine instabilă. În multe zone o să plouă torențial și sunt anunțate fenomene electrice, căderi de grindină și vijelii.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.