Vremea azi, 13 iulie. Aerul devine irespirabil, dar nu scăpăm nici de furtuni

×
Publicitate

Vremea se încălzește, marți, iar în multe regiuni atmosfera va fi înăbușitoare.

În vest, se vor atinge 38 de grade la umbră, iar după-amiază, în ținuturile estice, în nord și în centru, dar și în zonele de deal și de munte vin câteva serii de averse torențiale.

Vremea pe regiuni

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde va domina atmosfera însorită, dar după orele prânzului se adună norii și o să fie câteva reprize de ploaie.

Maximele ating 28...29 de grade pe litoral și 31...32 de grade în restul provinciei.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei avem soare generos în prima parte a zilei. Mai apoi, în zonele mai înalte norii se înmulțesc și se anunță ploi destul de violente.

O situație similară găsim și în jumătatea de nord a Moldovei și în Bucovina. Ziua începe cu soare, dar după-amiază apar averse cu tunete și fulgere și s-ar putea să cadă și grindină.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme călduroasă, iar pe la Satu Mare temperaturile urcă până la 35 de grade Celsius. Mai către seară, și pe-aici vin ploi zgomotoase și e posibil să se formeze vijelii.

În ținuturile vestice se face mai cald decât ieri. Va fi foarte multă zăpușeala, iar, la amiază, indicele temperatura-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Norii apar destul de rar, iar maximă atinge 38 de grade la umbră!

În Transilvania avem atmosfera cu soare, dar în a două parte a zilei o să mai fie câteva averse, mai ales la deal și la munte. În depresiuni, nu vor fi mai mult de 28 de grade, dar în vestul provinciei temperaturile se apropie de pragul caniculei.

În Oltenia se anunță o amiază caniculară, iar aerul va fi aproape irespirabil din cauza stresului termic accentuat. În special în zonele deluroase și montane o să fie câteva furtuni de vara.

Și în ținuturile sudice va fi caniculă, iar la amiază căldură devine sufocantă. Indicele temperatura-umezeală va depăși pragul critic, iar în Lunca Dunării maximele vor atinge 34...35 de grade.

Cum va fi vremea în București


În București urmează o zi fierbinte, iar atmosfera devine înăbușitoare și vom resimți disconfortul termic foarte ridicat. Se face mai cald decât ieri, iar termometrele vor indică 35 de grade la umbră. La noapte temperatura coboară până la 19 grade.


La munte instabilitatea crește în a doua parte a zilei, când, pe alocuri, vor fi perioade cu averse torențiale, însoțite de fenomene electrice și vânt intens. Până atunci va domina atmosfera însorită, iar temperaturile vor fi similare cu cele de ieri.

Pe litoral, ziua începe cu soare generos, iar la amiază aerul devine greu de respirat. Maximele ating 29 de grade în stațiuni, dar după prânz apar câteva averse trecătoare, cu tunete și fulgere. Apă marii va avea în jur de 24 de grade.

Vedem cum va fi vremea în următoarele zile


În București, canicula și caldura sufocantă vor persista și marți. Cerul va fi mai mult senin, iar după prânz maximele ating 35 de grade. Joi se face și mai cald, iar temperaturile ating 35 de grade, la umbră. Stresul termic va fi accentuat și va urma o noapte tropicală, cu o minimă de 20 de grade. Vineri vom avea încă o zi toridă, cu o maximă de 35 de grade și un aer aproape irespirabil la orele amiezii.

La munte, marți se mai încălzește puțîn, iar după-amiază o să plouă pe spații mici. Vântul se întețește la altitudini mari. Joi va fi vreme deosebit de caldă. Instabilitatea va crește și, după orele prânzului, în Occidentali, în vestul Meridionalilor și în nordul Orientalilor vor fi averse zgomotoase, care pot lasă în urmă peste 40 de litri de apă pe metru pătrat.

Vineri se face mai răcoare, iar vremea devine instabilă. O să plouă în majoritatea masivelor, iar cantitățile de apă vor depăși 25 de litri pe metru pătrat.

Pe litoral, marți, soarele va străluci în cea mai mare parte a zilei, iar la orele amiezii atmosfera va fi înăbușitoare. Pe plajă se vor atinge 30 de grade Celsius. Joi va fi vreme caldă, însă această căldură o să devină sufocantă după prânz, din cauza disconfortului termic ridică.

Ziua de vineri ne aduce foarte multă zăpușeala și până la 31 de grade în aer. Cerul va fi mai mult senin, iar apă marii va avea în jur de 24 de grade.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62197714
Trei zile de caniculă în 7 județe. Temperaturile vor ajunge la 39 de grade

Şapte judeţe din vestul şi sud-vestul ţării vor fi afectate de caniculă şi disconfort termic în următoarele trei zile, potrivit unei atenţionări Cod galben publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.

62199068
Vremea azi, 12 iulie. O nouă zi de căldură sufocantă, dar și furtuni

Luni vine cu vreme călduroasă, disconfort termic ridicat pe la câmpie și caniculă în sud-vestul țării.

62198391
Cod roşu de furtună pentru vestul țării - iată zonele vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică după-amiaza o avertizare nowcasting cod roşu de averse şi descărcări electrice pentru zona de munte şi cinci localităţi din judeţul Cluj, valabilă până la ora 14:00.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.