Vremea azi, 12 octombrie. Temperaturile cresc și vremea devine caldă pentru data din calendar. Maximele ating 26 de grade

×
Publicitate

Joi, temperaturile cresc peste tot și vremea devine caldă pentru data din calendar. Se anunță o zi frumoasă, cu cer senin în regiunile sudice și un vânt ceva mai insistent în ținuturile estice, și în zona înaltă de munte.

Maximele pleacă de la 18 grade în depresiuni și ajung la 26 de grade pe partea vestică.

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan, cerul rămâne curat pe tot parcursul zilei. Vântul are unele intensificări, iar în Bărăgan, maximele se apropie de pragul unei zile de vară și vor fi 24 de grade pe la Călărași.

O situație similară avem și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Nu prea vedem norii, vântul agită atmosfera, iar vremea devine caldă și temperaturile urcă până la 24 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina găsim tot vreme frumoasă. Maximele cresc simțitor față de ziua trecută și ating 24-25 de grade. Vântul are intensificări și în această zonă și atinge viteze mai mari pe crestele munților. La noapte se mai încălzește puțin și avem minime între 8 și 10 grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș avem o zi cu soare și vânt domol. Temperaturile, mult mai ridicate decât miercuri, ajung la 23-24 de grade. După lăsarea nopții, norii se înmulțesc și vin câțiva stropi de ploaie.

În ținuturile vestice găsim atmosferă plăcută, foarte puțini nori și maxime de 25-26 de grade. Peste noapte, în mai ales în zona Crișanei o să plouă trecător.

În Transilvania avem o dimineață rece, mai ales în depresiuni, pe unde sunt condiții de ceață și de brumă. Apoi, soarele încălzește atmosfera, iar pe partea vestică, pe la Alba Iulia, se ating 25 de grade.

Vreme bună găsim și în zona Olteniei, pe unde nu vedem norii. Nici vântul nu pune probleme, iar la amiază, termometrele vor indica 23 de grade.

Un aer mai cald ajunge joi și în ținuturile sudice, iar maximele se opresc pe la 24 de grade. Avem cer senin toată ziua, iar vantul abia se simte.

Vremea în București

Și în București se încălzește și o să avem o amiază foarte plăcută, cu soare și în jur de 24 de grade. Urmează o noapte senină și mai caldă decât noaptea trecută, cu minime de 11 grade în centrul orașului și 7 grade la periferie.

Vremea la munte

La munte se anunță o zi însorită și mai caldă decât în mod obișnuit. Vântul prinde putere în zonele înalte, iar în nordul Carpaților Orientali o să bată cu peste 80 de km/h.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
62388677
Vremea azi, 11 octombrie. Temperaturile sunt în creștere față de ziua precedentă. Maximele ajung la 22-23 de grade

Miercuri, se încălzește în jumătatea nordică a țării și ajungem la un regim termic potrivit pentru data din calendar. Maximele pornesc de la 15-16 grade în depresiuni și ating 22-23 de grade în Lunca Dunării.

62393252
A căzut prima ninsoare în România din această iarnă. Temperatura a coborât până la minus 3 grade Celsius

A căzut prima ninsoare! S-a întâmplat la 2500 de metri altitudine, la Vârfu Omu, unde s-a depus un strat subțire de zăpadă.

62390983
Vremea azi, 10 octombrie. Se încălzește în aproape toată țara. La munte vin câțiva stropi de ploaie

Marți se încălzește în sud, în vest și prin centru, dar în rest atmosfera se menține rece. La munte vin câțiva stropi de ploaie, însă, în celelalte zone, avem vreme frumoasă.

Recomandări
Screenshot 2026 10 26 084647
Guvernul promite pensii indexate și sprijinirea celor vulnerabili, fără taxe noi. Analist: „Nu se pot îndeplini pe termen scurt”

Guvernul Niculescu promite indexarea pensiilor, eliminarea CASS pentru mame și sprijin pentru cei vulnerabili, fără taxe noi. Analiștii economici sunt însă reticenți: „Nu se vor putea îndeplini pe termen scurt”.

Vlcsnap 2026 10 26 07h39m17s489
Pompieri atacați cu pietre și furci, după ce au intervenit la Focul lui Sumedru, lângă Pitești. Un salvator a ajuns la spital

O tradiție românească nelipsită în ajunul Sfântului Dumitru, „Focul lui Sumedru”, a degenerat într-un scandal uriaș, azi-noapte, lângă Pitești.

Vlcsnap 2026 10 26 07h11m08s010
Orașele în care vin prea mulți turiști: „Evit să mai merg în centru”. În Brașov se oferă deja reduceri localnicilor

Un studiu făcut la Sibiu arată că orașul riscă să ajungă la „turistificare” - fenomenul prin care o destinație satisface mai mult nevoile turiștilor decât ale locuitorilor.