Vremea azi, 12 februarie. Ploile cuprind toată țara. Temperaturile scad în unele regiuni ale țării

×
Publicitate

Ploile se vor extinde și vor cuprinde aproape toată țara. Temperaturile scad ușor, însă tot va fi mai cald decât în mod obișnuit. Maximele pornesc de la 10 grade în depresiuni și vor ajunge la 17-18 grade în estul și în sud-estul României.  

Vremea în țară

În Dobrogea și Bărăgan vântul rămâne destul de intens și va ajunge la viteze de 60 km/h, vor fi scurte perioade cu soare, dar și înnorări și ploi locale. Temperaturile scad ușor față de ziua trecută și se opresc la 17-18 grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim vreme schimbătoare și un vânt insistent. Vin și câteva ploi, mai ales în a doua parte a zilei, iar temperaturile, mai scăzute decât duminică, se opresc la 17 grade.

În nordul Moldovei și în Bucovina se mai adună norii pe parcursul zilei, o să plouă local și după prânz se vor înregistra tot 17 grade.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș, mai vin câteva ploi, dar nu lipsesc perioadele cu soare. La amiază vor fi cel mult 16 grade, iar la noapte va continua să plouă.

Nici vestul țării nu scapă de ploi. Vor fi mai multe serii de averse și izolat se vor semnala și fenomene electrice. Au fost 19 grade la Timișoara, dar luni se răcește și vor fi 12 grade.

Vremea rămâne instabilă și în Transilvania, iar cel mai mult o să plouă în zonele de munte. La altitudini mari apar precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Temperaturile mai scăzute decât duminică se opresc la 15 grade în vestul provinciei.

În sud-vestul țării se anunță o zi neplăcută, mulți nori și averse consistente, mai ales în nordul Olteniei. Se pot semnala și descărcări electrice, iar temperaturile scad ușor.

O să plouă și în sudul țării, iar vântul va avea unele porniri în estul Munteniei. Va fi și luni mai cald decât în mod normal. Temperaturile urcă până la 16 de grade.

Vremea în București

În București mai scad temperaturile, însă tot cald o să fie. Maxima va ajunge la 16 grade, iar după prânz vor veni averse și sunt posibile fenomene electrice. Spre seară și la noapte norii se mai împrăștie și minima coboară la 5 grade.

Vremea la munte

La munte, vremea rămâne caldă. Ploile cuprind majoritatea masivelor, iar la altitudini mari trecător vor fi precipitații, sub formă de lapoviță și ninsoare. Se pot strânge cantități de apă, de peste 20 de litri pe metru pătrat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62271123
ANM a prelungit până la ora 22:00 Codul galben de vânt puternic pentru 24 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit până duminică, la ora 22:00, atenţionarea nowcasting Cod galben de vânt puternic, valabilă pentru 24 de judeţe.

62424625
Vremea azi, 11 februarie 2024. O nouă zi nefiresc de caldă. Regiunile în care se vor înregistra 22 de grade Celsius

Duminică, 11 februarie, avem încă o zi nefiresc de caldă pentru acest moment al anului. Temperaturile mai cresc puțin față de sâmbătă.

62317831
Vreme caldă în București în weekend. Temperaturile vor ajunge la 20-21 de grade

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, la Bucureşti, iar temperatura maximă va urca duminică la 20-21 de grade, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

 

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.