Vremea astăzi, 9 noiembrie. Se răcește simțitor în toată țara, iar în unele zone va ninge

×
Publicitate

Vremea astăzi, 9 noiembrie. Astăzi se răcește simțitor în sud și în sud-est. În jumătatea sudică o să plouă și se strâng cantități mari de apă, iar la munte apar ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

La altitudini mari ninge, iar vântul se întețește în est, în sud-est și la munte. Maximele se încadrează între 5 și 13 grade.

Vremea pe regiuni

În Dobrogea și Bărăgan, pe unde se anunță o zi tare neplăcută, cu înnorări persistente, ploi pe arii extinse și un vânt care va sufla cu 40-50 de km/h. Se răcește simțitor față de ieri, iar astăzi temperaturile se opresc la 10 grade Celsius.

Temperaturile scad și în Moldova sudică și în nordul Munteniei, pe unde la amiază vor fi cel mult 7-8 grade, valori scăzute pentru data din calendar. Cerul rămâne acoperit, va ploua, iar vântul se întețește și va amplifica senzația de frig.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina vor fi și perioade însorite, dar pe spații mici nu este exclus să vină o ploaie slabă, trecătoare. Vântul devine insistent și va atinge viteze de 50 de km/h, iar în zona înalta de munte o să ningă și se va depune strat de zăpadă.

Citește și
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

În nordul Transilvaniei și în Maramureș urmează o zi însorită, cu cer senin în zona Maramureșului și temperaturi apropiate de cele normale pentru această perioadă. La noapte se face, însă, destul de frig, iar minimele vor coborî sub pragul înghețului.

Vreme bună găsim și în vestul țării. În Banat și pe la munte norii de peste noapte se risipesc treptat și s-ar putea să mai picure trecător, dar în rest avem atmosferă însorită și cer curat în zona Crișanei. După prânz, termometrele vor indica 10-11 grade Celsius.

În Transilvania avem soare în nordul provinciei, dar în rest norii se înmulțesc, o să plouă, iar în sudul Transilvaniei se vor strânge peste 15 litri de apă pe metru pătrat. La munte, la altitudini mari apar ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar vântul va sufla cu peste 70 de km/h.

În sud-vestul țării prindem atmosferă destul de mohorâtă: o să plouă, iar cantitățile de apă vor depăși 15 litri pe metru pătrat. Pe-aici va fi cel mai cald din țară, iar după prânz maximele ating 12-13 grade.

În schimb, în ținuturile sudice temperaturile vor fi mai scăzute decât cele normale pentru acest moment al anului și se vor opri pe la 8-9 grade. Cerul rămâne acoperit de nori, iar în nordul Munteniei ploile vor lăsa în urmă peste 15 litri de apă pe metru pătrat.

Vremea în București

În București, ziua de astăzi ne aduce vreme închisă: o să plouă, iar vântul va sufla cu 40 de km/h. Se răcește simțitor, iar după prânz vor fi cel mult 10 grade. La noapte norii se risipesc, dar se face mai frig față de noaptea trecută și temperaturile coboară până la 3 grade în centrul orașului și 1 grad la periferie.

Vremea la munte

Și la munte se răcește și prindem o zi mohorâtă, cu ploi, lapoviță, dar și ninsori în zonele mai înalte. În Orientali și în Meridionali se va depune strat de zăpadă, iar pe crestele masivelor sudice vântul va spulbera zăpada cu viteze de peste 70 de km/h.

Vremea în următoarele zile

București

Începem cu Bucureștiul, pe unde astăzi avem vreme închisă, o să plouă, iar vântul va sufla cu până la 40 de km/h. Se răcește simțitor față de ieri, iar după prânz nu vor fi mai mult de 9-10 grade.

Miercuri norii se risipesc, dar vântul rămâne activ. Se mai răcește puțin, iar termometrele vor indica 8-9 grade. În noaptea următoare, temperaturile coboară sub pragul înghețului, iar la periferie vor fi minus 2 grade.

Ziua de joi ne aduce o dimineață rece, cu ceva condiții de ceață. Mai apoi se înseninează complet și se mai încălzește, iar maxima atinge 11 grade.

Vineri se face și mai cald, iar temperatura ajunge la 13-14 grade, o valoare normală pentru această perioadă. Dimineața se formează ceața, dar mai apoi se anunță o zi plăcută, cu soare generos.

Munte

La munte astăzi se răcește și prindem o zi mohorâtă, cu ploi, lapoviță, dar și ninsori în zonele mai înalte. În Orientali și în Meridionali se va depune strat de zăpadă, iar pe crestele masivelor sudice vântul va spulbera zăpada cu viteze de peste 70 de km/h.

Miercuri, în Carpații Meridionali și în Munții Banatului apare ceața și vor fi nori de joasă altitudine. Tot în Munții Banatului se întețește vântul, care va sufla cu peste 65 de km/h. În rest avem cer mai mult senin și temperaturi ușor mai ridicate față de cele de astăzi.

Joi se înseninează în toată zona montană. Se mai încălzește puțin, iar vântul mai are unele porniri în masivele sudice și în cele vestice.

Vineri cerul se păstrează curat. Se face și mai cald, iar temperaturile ajung la valori mai ridicate față de cele normale pentru data din calendar.
 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

Vremea azi, 21 ianuarie 2026. De la ger, România trece brusc la temperaturi mai mari decât ar fi normal
Vremea azi, 21 ianuarie 2026. De la ger, România trece brusc la temperaturi mai mari decât ar fi normal

Astăzi avem încă o dimineață geroasă în cea mai mare parte a țării. Amiaza, însă, aduce vreme frumoasă și cer senin aproape peste tot. De această dată, soarele reușește să ridice temperaturile spre valori normale în multe zone. 

Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Meteorologii ANM au estimat de când se mai încălzește
Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni. Meteorologii ANM au estimat de când se mai încălzește

Vremea se schimbă în următoarele săptămâni în România, potrivit prognozei meteo pentru intervalul 19 ianuarie - 16 februarie 2026.

Recomandări
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”
LIVE UPDATE. Donald Trump, discurs la Forumul Mondial de la Davos: „Nu voi folosi forța pentru a cuceri Groenlanda”

Toate privirile au fost îndreptate, miercuri, spre Davos, unde președintele SUA, Donald Trump, a susținut un discurs exploziv, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”
Mesajul Oanei Țoiu către Donald Trump. „Odată ce articolul 5 a fost invocat, soldații români s-au îmbarcat spre Afganistan”

Ministrul de Externe Oana Țoiu i-a oferit un răspuns președintelui SUA, Donald Trump, la întrebarea retorică adresată aliaților la forumul de la Davos.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.