Vremea 27 august 2019. Temperaturi de 40 de grade, resimțite în București

×
Publicitate

Vremea 27 august 2019. Marți vremea va fi foarte caldă, avem în continuare caniculă, zăpuşeală mare şi ceva ploi la deal şi la munte.

 

Ploi sporadice pot să apară şi în restul zonelor, dar marea problemă este căldura năucitoare. Maximele depășesc 30 de grade aproape peste tot. În sud se ating chiar şi 37 de grade la umbră.

Cum va arăta vremea în fiecare regiune:

 

În Dobrogea şi Bărăgan, imaginea este cât se poate de sugestivă. În plus, vântul se intensifică la malul mării şi zăpuşeala va fi parcă şi mai greu de îndurat. Nu se răcoreşte nici măcar la noapte.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, termometrele se încing mai tare. La Focşani vor fi 35 de grade, dar peste tot se vor resimţi 38 - 39 de grade.

Cer senin şi vreme călduroasă găsim şi în nordul Moldovei şi în Bucovina. Se încinge aerul şi pe aici, iar de ploi, nu prea sunt semne.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş sunt ceva condiţii de averse, dar la amiază va fi foarte cald. Nu se schimbă temperatura nici măcar peste noapte.

Se încălzeşte foarte tare şi în vestul ţării. Luni s-au atins 28 de grade, marți 34 la umbră. Ploile vor fi sporadice. În ţinuturile centrale, luni a plouat destul de tare; marți avem vreme bună şi zăpuşeala mare.

În Oltenia, vipia se anunţă la fel de neiertătoare ca şi luni. Norii se adună târziu după prânz, însă ploile vin în reprize scurte şi doar pe la munte.

Atmosfera caniculară o să avem şi în sudul ţării. Nu se schimbă nimic la nivelul temperaturilor, dar pe seara, putem spera la o aversă scurtă.

BUCUREȘTI

 

În Bucureşti, marți atmosfera devine sufocantă chiar înainte de amiază. La prânz disconfortul termic sporeşte, indicele temperatură-umezeală trece peste 80 de unităţi şi se ating din nou 36 de grade la umbră. Vom resimţi în jur de 40 de grade.

Norii se adună pe seara, când este posibil să vină o aversă, două. Miercuri va fi exact la fel. Cerul se menţine senin, căldură, greu de suportat şi zăpuşeala în creştere după-amiaza.

Joi prindem cam aceleaşi condiţii: soare, zero şanse de ploaie şi o amiază caniculară. Abia de vineri se mai domoleşte puţin arşiţa. Apar şi doi, trei nori, vântul se înteţeşte, dar nici vorbă de ploi.

LA MUNTE

 


Ajungem în zona de munte. Vremea va fi caldă şi frumoasă până după prânz. Marți, aversele vin însoţite de vijelii şi grindina şi pot apărea, local, în toate masivele.

Miercuri, va fi soare şi vreme bună, iar către seară apar ceva condiţii de ploaie, dar pe zone restrânse. Joi, aversele sosesc tot către seară şi vor fi sporadice. Între timp, atmosfera se menţine caldă şi însorită.

Şi ziua de vineri se anunţă agreabilă, cu câţiva nori de ploaie în a doua parte a zilei, dar pe suprafeţe restrânse.

LA MARE

 

Pe litoral, găsim vreme de plajă şi temperaturi tot mai plăcute. Doar astăzi va fi un pic cam cald. Maximele ajung la 30 de grade pe plajă, iar apa mării va avea 25 - 26 de grade.

Miercuri, va fi soare şi vântul mai prinde un pic de putere. Joi apar şi câţiva nori, dar nici vorbă să aducă ploaie.

Şi vineri va fi vreme de plajă, cu nori puţini şi vânt insistent. Temperaturile ajung la 28 de garde pe plajă şi pe la 23 - 24 de garde în apa mării.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Cum s-a fotografiat Georgina Rodriguez, înainte de nunta cu Cristiano Ronaldo
Cum s-a fotografiat Georgina Rodriguez, înainte de nunta cu Cristiano Ronaldo
Citește și...
Averse torenţiale şi vijelii în peste trei sferturi din România. ANM a prelungit Codul roșu de caniculă

Un val de căldură intens lovește România în următoarele zile. Temperaturile vor ajunge până la 41 de grade, iar mai multe județe intră sub cod roșu de caniculă. Meteorologii avertizează și asupra furtunilor violente.

Vremea azi, 5 august. Căldură insuportabilă în aproape toată țara, cu temperaturi extreme. Cel mai răcoare va fi la mare

Ziua de astăzi ne aduce caniculă în cea mai mare parte a țării și un disconfort termic foarte ridicat. Cel mai rău o să fie tot în vest, pe unde se vor înregistra valori de 40...41 de grade. 

2027 ar putea deveni cel mai cald an din istorie. Specialiștii avertizează că El Niño se intensifică într-un ritm neobișnuit

Un nou episod puternic de El Niño se conturează în Pacific, iar ritmul de intensificare depășește valorile obișnuite pentru această perioadă. 

Recomandări
De ce nu vrea PSD să voteze Legea biodiversității, dacă nu e modificată. Explicațiile unui fost ministru al Energiei

Fostul ministru social-democrat al Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că PSD nu va vota ”în orb” Strategia naţională pentru conservarea biodiversităţii, aflată pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, chiar dacă înseamnă obţinerea a aproape un miliard de euro.

Averse torenţiale şi vijelii în peste trei sferturi din România. ANM a prelungit Codul roșu de caniculă

Un val de căldură intens lovește România în următoarele zile. Temperaturile vor ajunge până la 41 de grade, iar mai multe județe intră sub cod roșu de caniculă. Meteorologii avertizează și asupra furtunilor violente.

Președintele Donald Trump este acuzat de corupție de democrați, după ce a lansat un abonament plătit la Truth Social

Preşedintele american Donald Trump se confruntă din nou cu acuzaţii de corupţie, după ce a început să vândă anumitor investitori acces prioritar la postările sale de pe Truth Social, care au uneori un impact semnificativ asupra pieţelor financiare.