Vremea 26 septembrie. Ploi în aproape toată țara și temperaturi maxime de 25 de grade

×
Publicitate

Vremea 26 septembrie. Joi vremea va fi închisă şi ploioasă. Local, în jumătatea estică, se pot aduna 40 de litri pe metru pătrat.

Vremea 26 septembrie. Temperaturile vor fi de la 15 la 25 de grade, cu valori mai modeste în vest şi prin centru, dar ceva mai mari în sudul extrem.

În Dobrogea şi Bărăgan, ploile vin în mai multe reprize, pot apărea fenomene electrice şi se strâng cantităţi mari de apă. Ploua şi la noapte.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, o să deschidem umbrelele. Vremea rămâne urâtă şi se pot acumula chiar şi 40 de l/mp.

Ploi găsim şi în nordul Moldovei şi în Bucovina. Se strâng 20 de l/mp şi pe aici, ploile continuă şi pe timpul nopţii, iar temperaturile rămân pe la 20 de grade peste zi.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş avem cam aceleaşi condiţii; cer plumburiu, ploi frecvente.... dar s-ar putea să se încălzească cu vreo două grade.

Va ploua şi în vestul ţării, dar aici s-ar putea să se însenineze după prânz. Termic, nu stăm prea bine: maximele sunt modeste pentru un final de septembrie.

În Transilvania: tot vreme urâtă. O să plouă mult, aşa că şi pe aici se pot aduna 20 de l/mp. Ploile nu se liniştesc nici la noapte, cel puţin în zona Orientalilor.

În Oltenia: altă zi mohorâtă, de toamnă. Şi pe aici vine ploaia, dar sunt destul de slabe... Regimul termic rămâne cam acelaşi...

Vreme urâtă găsim şi în ţinuturile sudice: ploile vin în mai multe reprize, pot fi tunete şi fulgere, iar vântul va avea intensificări frecvente. Abia de mâine speram la un pic de soare.

Vremea în București


În Bucureşti, joi avem instabilitate şi ploi. Se înteţeşte vântul, pot apărea tunete şi fulgere, iar maximă ajunge la 22...23 de grade.

Şi vineri dimineaţă o să mai plouă puţin, dar mai târziu, se înseninează. După prânz vor fi în jur de 23 de grade, însă în noaptea următoare, se răcoreşte din nou: în cartierele de la periferie vor fi doar 8 grade.

Sâmbătă se anunţă soare şi vreme bună. Se încălzeşte simţitor.

Iar duminică va fi şi mai bine: timp frumos, vânt domol şi o maximă de 28...29 de grade.

Vremea la munte

 

Ajungem în zona de munte şi dăm peste vreme urâtă, cu ploi consistente. Joi, avem multă instabilitate şi ploi în toate masivele. Se anunţă 15...20 de l/mp, însă pe zone restrânse vor fi şi 40 l/mp. Vântul va sufla mai tare în zona Meridionalilor.

Vineri mai vin ceva ploi în masivele sudice şi estice, însă vremea se îndreaptă.

Peste week-end, situaţia este cu mult mai bună. Sâmbătă se încălzeşte uşor şi se arată soarele, iar **...duminică prindem vreme frumoasă, cu temperaturi agreabile şi doar câţiva nori prin nordul Orientalilor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Răsturnare de situație la Moscova! Elveția, chemată să dea explicații la CEDO
Răsturnare de situație la Moscova! Elveția, chemată să dea explicații la CEDO
Citește și...
Vești rele de la ANM: plouă în toată țara, de miercuri seara

Meteorologii anunţă că, începând de miercuri seara şi până vineri dimineaţă, va ploua în toată ţara. 

Vremea 25 septembrie 2019. Ploi și vânt puternic în cea mai mare parte a ţării

Miercuri va ploua local, în nord-vestul, nordul ţării şi prin centru. În rest, ploile vor veni pe spaţii mai mici.

Vreme închisă și ploi în aproape toată țara, marți. Prognoza pentru următoarele zile

Marți se anunţă înnorări şi ploi locale în vest, în sud şi pe suprafeţe mici în restul ţării.

Recomandări
Filmul alertei de dronă din Moldova: un aeroport închis, două aeronave F-18 spaniole ridicate și RO-Alert în 5 județe

Locuitorii mai multor județe, din zona Moldovei, au primit marți, 08 septembrie, un mesaj în premieră. 

Cine este spionul rus care a fost prins de SRI că fotografia baze militare românești: ”Era instruit de un intermediar”

Procurorii DIICOT au reținut marți după-amiază un bărbat din Federația Rusă, pe care ofițerii SRI îl acuză că a fotografiat mai multe baze militare din România și chiar avioane de transport ucrainene.

Traseul dronei de tip Shahed care a trecut pe lângă Chișinău și a ajuns în România. Ce localități a survolat

O dronă Shahed a intrat din Ucraina în Republica Moldova și a ieșit spre România. Autoritățile au emis o alertă și au ridicat două aeronave F-18 pentru monitorizarea situației.