Vremea 24 mai 2019. Ploi și vânt puternic. Temperaturile coboară sub normal

×
Publicitate

Vineri, instabilitatea creşte, se adună norii şi vin ploi în mai multe reprize. Vor afecta mai cu seamă estul, sud-estul, nordul şi centrul ţării şi vor fi însoţite de fenomene electrice, vânt puternic, poate şi grindină.

 

Se răcoreşte în sudul şi estul ţării, aşa că temperaturile coboară sub normal aproape peste tot şi vom avea de la 16, la 24 de grade.


VREMEA 24 MAI 2019 ÎN ŢARĂ

 

În Dobrogea şi Bărăgan, se strică vremea şi vin averse care pot fi torenţiale cu vijelii şi izolat căderi de grindină. Se vor strânge cantităţi mai însemnate de apă iar temperaturile scad cu 5-6 grade faţă de joi.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Moldovei, vremea schimba foaia vineri. Aşteptăm mai multe serii de ploi zgomotoase cu vânt intens şi descărcări electrice. Maximele termice în scădere faţă de ziua trecută, vor ajunge până la 22 de grade Celsius.

În nordul Moldovei şi în Bucovina, după o zi însorită vineri apar norii şi vor aduce ploi serioase cu tunete, fulgere şi vijelii, iar temperaturile scad uşor.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş, găsim instabilitate şi ploi frecvente. Se încălzeşte uşor şi la amiază vor fi în jur de 21 de grade Celsius.

În vestul ţării, soarele apare printre nori şi o să mai plouă pe pacursul zilei. În zonele de munte, se pot strânge cantităţi mai mari de apă, iar maximele termice cresc faţă de joi.

În ţinuturile centrale, se anunţă mai multe perioade cu instabilitate şi ploi. Vor fi şi fenomene meteo severe: descărcări electrice, vijelii şi grindină, iar după prânz termometrele vor indica 22 de grade Celsius în vestul provinciei.

În sud-vestul ţării, vor fi câteva reprize de ploaie în zona deluroasă a Olteniei. În rest, atmosferă va fi plăcută şi temperaturile mai cresc puţin şi vor ajunge pe la 24 de grade Celsius.

În sudul ţării, sunt anunţate ploi mai serioase în zonele de deal şi de munte. Apare şi soarele pe timpul zilei şi temperaturile scad uşor.

VREMEA 24 MAI 2019 ÎN BUCUREȘTI

 

În Bucureşti, norii se înmulţesc treptat şi după prânz vor aduce alte ploi, cu tunete, fulgere şi răbufniri de vânt. Se răcoreşte uşor şi maximă va fi de 24 de grade Celsius.

VREMEA 24 MAI 2019 LA MUNTE

 

La munte, vineri găsim vreme instabilă, ploi torenţiale, tunete, fulgere şi răbufniri de vânt. Vor fi şi căderi de grindină şi se mai pot strânge 40 de litri de apă pe metru pătrat.

VREMEA ÎN URMĂTOARELE TREI ZILE

 

Sâmbătă, va ploua consistent prin nord, centru, est dar şi în zonele înalte. În regiunile sudice, prindem timp frumos.

Duminică, predomina vremea frumoasă şi doar la deal şi la munte mai vin câteva ploi slabe. Vântul rămâne activ, iar maximele cresc uşor.

Luni aşteptam instabilitate şi averse în vestul, sud-vestul şi centrul tãrii. În celelalte zone, va fi vreme bună şi vântul va sufla mai tare în sud-est, dar şi în timpul ploilor.

În Bucureşti, norii se înmulţesc treptat şi după prânz vor aduce alte ploi, cu tunete, fulgere şi răbufniri de vânt. Se răcoreşte uşor şi maximă va fi de 24 de grade Celsius.

Sâmbătă prindem vreme bună: soare în prima parte a zilei şi ceva condiţii de averse mai târziu.

Duminică scăpăm de ploi şi o să avem o zi frumoasă, un vânt mai activ şi temperaturi în creştere.

Luni se încălzeşte simţitor, maximă va atinge chiar şi 30 de grade, va domina atmosfera însorită şi abia în noaptea de luni spre marţi s-ar putea să apară câţiva nori de ploaie.

La munte, vineri găsim vreme instabilă, ploi torenţiale, tunete, fulgere şi răbufniri de vânt. Vor fi şi căderi de grindină şi se mai pot strânge 40 de litri de apă pe metru pătrat.

Sâmbătă se anunţă multă instabilitate, iar ploile apar aproape peste tot, mai cu seamă în a doua parte a zilei.

Duminică se încălzeşte şi o să avem vreme ceva mai bună. Totuşi spre seară se mai aduna norii şi vor aduce averse locale.

Luni se face mai cald. După-amiază instabilitatea creşte în masivele vestice, însă în restul zonei montane va domina vremea frumoasă.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
61940669
Prognoza meteo pentru București. Vor fi ploi și intensificări ale vântului

Vremea în Capitală în următoarele două zile se va caracteriza printr-o instabilitate accentuată, în special în după-amiaza zilei de vineri, potrivit prognozei speciale pentru Municipiul Bucureşti valabilă joi şi vineri.

62046540
Vremea 23 mai 2019. Vor fi ploi în majoritatea țării. Maximele ajung până la 27 de grade

Joi, vremea va fi plăcută şi caldă în sud şi est, dar destul de instabilă în rest, maximele rămân la nivelul celor de miercuri, vom avea de la 16 la 27 de grade.

62041612
Avertizare meteo. Ploi torențiale și vânt puternic, în majoritatea țării

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare de vreme instabilă, valabilă până joi seara la nivelul întregii ţări.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.