Vremea 16 septembrie 2018. Temperaturile se apropie de cele normale în această perioadă

×
Publicitate

Vremea 16 septembrie 2018. În cea mai mare parte a ţarii valorile termice vor fi uşor mai scăzute decât în intervalul precedent, devenind apropiate de cele normale în această perioadă din an.

Cerul va fi variabil, cu înnorari temporare, ploi de scurta durata şi posibil descarcari electrice, local în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbura, în Muntenia şi izolat în Oltenia, Dobrogea şi Moldova.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificari pe crestele montane, în regiunile estice şi în cele din extremitatea de sud-vest.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 22 şi 29 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade, mai coborâte în depresiunile intramontane, spre 5 grade. În zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea, pe spaţii mici se va semnala ceaţa.

Presiunea atmosferica va creşte la normalul baric, însa mai mult în regiunile intracarpatice decât în restul ţarii.

BUCUREȘTI

Valorile termice, în scadere faţa de intervalul precedent, se vor apropia de cele normale ale datei. Cerul va fi temporar noros şi trecator, mai ales ziua, va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maxima va fi de 26...27 de grade, iar cea minima de 14...16 grade.

Presiunea atmosferica va creşte, astfel ajungând la valoarea normala.

Luni

Vremea va fi predominant frumoasa, iar valorile termice se vor situa peste cele normale în vest şi sud-vest şi în jurul mediilor climatologice pentru aceasta data în restul ţarii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade, iar cele minime între 4 grade în estul Transilvaniei şi 16 grade pe litoral. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, exceptând sud-vestul ţarii şi zona de munte, unde în cursul zilei vor fi unele înnorari şi izolat ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţa.

Presiunea atmosferica va scadea foarte puţin.

BUCUREȘTI

Vremea va fi frumoasa, iar valorile termice apropiate de cele normale pentru aceasta perioada. Temperatura maxima se va situa în jurul a 26 de grade, iar cea minima va fi de 12...14 grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat. Presiunea atmosferica va scadea nesemnificativ.

Marți

Vremea va fi frumoasa şi calda în majoritatea zonelor ţarii. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 30 de grade, iar cele minime în general între 7 şi 15 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, mai ales din Transilvania, pe arii restrânse va fi ceaţa.

BUCUREȘTI

Vremea va fi frumoasa şi apropiata de regimul termic normal. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minima va fi de 11...13 grade.

Miercuri

Vremea se va menţine frumoasă, iar în jumatatea de nord a ţarii şi calda pentru aceasta perioada din an. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 22 şi 29 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade, mai scazute în estul Transilvaniei. În zonele joase, cu deosebire din centrul teritoriului, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţa.

BUCUREȘTI

În continuare vremea va fi frumoasa şi regimul termic apropiat de cel normal. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maxima va fi de 26...27 de grade, iar cea minima de 11...13 grade.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Thomas Tuchel a oferit declarația serii după Anglia - Argentina 1-2:
Thomas Tuchel a oferit declarația serii după Anglia - Argentina 1-2:
Citește și...
Cod galben de caniculă în România. Temperaturi de 37 de grade. Cum va fi vremea în Capitală | HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă în perioada 16 iulie, ora 12:00 – 18 iulie, ora 22:00, prin care anunță extinderea și intensificarea unui val de căldură în mare parte din România. 

Vremea azi, 16 iulie 2026. Canicula se intensifică, însă revin furtunile în mai multe regiuni

Ziua de joi aduce o amiază călduroasă în majoritatea regiunilor, cu disconfort termic ridicat în vest și în ținuturile sudice.

Revine canicula, cu temperaturi de până la 37 de grade. Vom avea nopți tropicale în unele zone. Cum va fi vremea în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță un val de căldură care se va extinde și se va intensifica treptat în România în perioada 15 iulie, ora 12:00 – 18 iulie, ora 22:00.

Recomandări
Hotărâre CJUE: Prescripția nu poate bloca dosarele pe rol pentru fraude grave cu fonduri UE. Curtea respinge poziția ÎCCJ

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat joi, 16 iulie, o decizie cu efecte majore pentru sistemul judiciar român în cazul „Lin II”, cu privire la prescripție în dosarele cu prejudicii ale UE.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturi de 37 de grade. Cum va fi vremea în Capitală | HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă în perioada 16 iulie, ora 12:00 – 18 iulie, ora 22:00, prin care anunță extinderea și intensificarea unui val de căldură în mare parte din România. 

În premieră, Electric Castle este LIVE pe VOYO: momentele headlinerilor, transmise în direct. Cele mai așteptate show-uri

Electric Castle 2026 revine cu o nouă ediție spectaculoasă și aduce pe scenele de la Castelul Banffy, din Bonțida, unele dintre cele mai mari nume ale muzicii internaționale, în perioada 16-19 iulie.