Vreme schimbătoare în țară. Unde vor fi ploi și fenomene electrice

×
Publicitate

Prognoza meteo 13 mai 2020. Miercuri predomină vremea frumoasă, temperaturile scad în sud-estul țării, dar se încălzește în zonele vestice.

 

Norii se mai adună prin vestul, centrul și nordul țării, iar dimineața și în dealurile sudice, însă ploile apar doar izolat, mai ales în Maramureș și la munte. Maximele termice se vor situa între 14 grade la malul mării și 27 de grade în regiunile vestice.

Vremea în fiecare regiune
 

În Dobrogea și Bărăgan vântul va avea unele răbufniri, atmosfera va fi însorită, iar temperaturile scad față de ziua trecută.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei așteptăm o zi cu soare, un vânt insistent și temperaturi în scădere cu 10 grade față de ziua trecută.

În restul Modlovei se anunță o zi foarte frumoasă: soare, câțiva nori de vreme bună și un vânt mai activ. Temperaturile cresc în Bucovina cu 9-10 grade, dar în rest se răcorește cu 7-8 grade.

Vreme plăcută și temperaturi în creștere găsim și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. Se anunță vreme bună pe timpul zilei, însă mai pe seară se strâng norii și cresc șansele de ploaie în Maramureș. Se încălzește și după prânz se vor înregistra 19 grade Celsius.

Se încălzește și în ținuturile vestice. Atmosfera va fi schimbătoare și vântul se întețește din când în când. Seara și noaptea așteptăm ploi de scurtă durată, care pot fi însoțite și de fenomene electrice. Marți la Timișoara au fost 14 grade, însă miercuri se încălzește și vor fi în jur de 27 de grade.

În Transilvania este răcoare dimineața, însă temperaturile urcă rapid și la amiază ajung la 24 de grade în vestul provinciei. La munte, după prânz ar putea să vină câteva ploi de scurtă durată iar pe crestele montane vântul va sufla cu viteze de până la 70 km/h.

În sud-vestul țării găsim soare și atmosferă plăcută. Temperaturile scad ușor față de ziua trecută și vor fi cel mult 26 de grade Celsius.

Și în ținuturile sudice se anunță vreme frumoasă, însă se răcorește și aici. După prânz se vor înregistra valori de 24-24 de grade.

București
 

În București, miercuri atmosfera va fi însorită, vântul activ și se răcorește ușor. După prânz se vor înregistra în jur de 25 de grade Celsius.

La munte
 

La munte se anunță vreme bună, însă spre seară mai vin câteva reprize de ploaie, mai ales în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali. Vântul prinde putere mai ales la altitudini mari, iar valorile termice scad în masivele sudice și în cele estice.

Prognoza meteo pe următoarele trei zile
 

București
 

Joi se încălzește din nou și vântul va avea intensificări. O să avem o zi călduroasă, cu soare și 32 de grade în termometre. Spre seară se adună norii, dar șansele de ploaie sunt destul de scăzute.

Vineri se ating 29 de grade, domină atmosfera însorită, dar e posibil să apară și câțiva nori de ploaie.

Sâmbătă vom avea încă o zi cu soare și neobișnuit de caldă, iar vântul va sufla moderat. Pe timpul nopții apar câțiva nori, iar minima va ajunge pe la 16 grade.

La munte
 

Joi se încălzește, dar revine instabilitatea. Apar averse destul de consistente și e posibil să cadă grindină. Pe crestele montane vântul va sufla cu viteze de peste 90 km/h.

Ziua de vineri ne aduce vreme caldă, dar și averse pe suprafețe restrânse și un vânt mai intens la altitudini mari.

Sâmbătă instabilitatea crește spre seară, când așteptăm ploi zgomotoase în cea mai mare parte a zonei de munte. Vântul va sufla mai tare la altitudini mari, iar valorile termice vor fi în scădere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Alertă de vreme severă imediată! ANM anunță cod portocaliu de vijelii și vânt puternic în 11 județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marți dimineață, o avertizare cod portocaliu de vijelii și intensificări ale vântului în mai multe județe.

Vremea se răcește. ANM anunță cod galben de vânt puternic și ploi torențiale

Marți se schimbă vremea. Vântul prinde putere, iar în jumătatea nord-vestica se răceşte simţitor şi după prânz apar averse consistente.

Meteorologii anunță ploi și vijelii, praf saharian, dar și temperaturi ridicate

Luni a fost prima zi adevărată, de vară, din an. În zona de sud a țării, termometrele au indicat și 36 de grade Celsius. Asta nu înseamnă că urmează o săptămână toridă.

Recomandări
Cum vor fi împărțite cele 16,6 miliarde de euro din SAFE. Guvernul a aprobat repartizarea fondurilor

Guvernul a aprobat joi repartizarea fondurilor din Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei" (SAFE). Peste 16,6 miliarde de euro pentru securitatea Europei vor ajunge în România.

Moscova s-a răzbunat: un angajat al Ambasadei României a fost declarat „persona non grata”. MAE, reacție rapidă

Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova „persona non grata”, a anunţat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax.

Alertă pe Dunăre: Guvernul pregătește scenariul extrem pentru Cernavodă. „Răcire în circuit închis”

Pentru a restabili capacitatea de răcire a Centralei Nuclearelectrice (CNE) Cernavodă, astfel încât să fie repusă în funcțiune.