Vreme instabilă în țară, cu ploi, descărcări electrice și grindină. Ce ne așteaptă în zilele următoare

×
Publicitate

Vremea, 6 iunie. Ziua de duminică ne aduce vreme instabilă. În multe zone vor fi perioade cu averse însoțite de descărcări electrice, condiții de grindină, iar ploile pot aduce peste 25 de litri de apă pe metru pătrat.

 

Vântul se întețește pe crestele montane și în nord-est, iar temperaturile urcă până la 29 de grade prin vestul și sud-vestul țării.

Vremea în fiecare regiune
 

În Dobrogea și cu Bărăgan găsim atmosferă schimbătoare. Vor fi perioade cu soare, dar din când în când apar averse zgomotoase. Vântul are intensificări pe timpul ploilor, iar maximele ajung la 24 de grade Celsius.

În Moldova sudică și în nordul Munteniei prindem scurte momente însorite, iar pe la amiază se ating tot 23...24 de grade. Pe parcursul zilei vin averse cu tunete și fulgere, care pot lăsa în urmă peste 25 de litri de apă pe metru patrat.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina instabilitatea aduce alte averse însoțite de descărcări electrice. Vor fi și condiții de grindină, iar pe spații mici se pot strânge cantități mari de apă.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș norii vin și trec și aduc cu ei câteva reprize de ploaie, iar în zonele mai înalte vor fi și fenomene electrice. Temperaturile mai cresc puțin, iar la amiază se vor înregistra până la 25 de grade Celsius.

În ținuturile vestice avem vreme ceva mai bună. Vor fi perioade însorite, iar ploile apar îndeosebi în regiunile montane. După cele 29 de grade înregistrate sâmbătă în vestul extrem, duminică maximele se opresc pe la 26 de grade Celsius.

În Transilvania găsim atmosferă instabilă. Pe aici apar averse cu tunete și fulgere, pe spații mici se pot acumula cantități însemnate de apă, iar vântul va avea intensificări în timpul ploilor. E posibil să cadă și grindina, iar temperaturile urcă până la 24 de grade.

În Oltenia instabilitatea se manifestă mai mult în estul provinciei, pe unde o să vină câteva ploi însoțite de fenomene electrice. În rest, soarele se arată trecător, iar maximele vor atinge 26...27 de grade Celsius.

În schimb, în ținuturile sudice nu vor fi mai mult de 25 de grade. Și pe aici găsim averse zgomotoase. S-ar putea să cadă și grindina, iar îndeosebi în regiunile montane se pot strânge cantități mari de apă.

București


În București ziua începe cu soare, dar după-amiaza norii se înmulțesc. Apar câteva averse slabe cu tunete și fulgere, iar maxima ajunge la 26 de grade. Pe timpul nopții atmosfera se liniștește, iar temperatura coboară până la 13 grade.

La munte


La munte instabilitatea ne aduce averse, fenomene electrice, condiții de grindină, iar pe spații mici se pot acumula peste 25 de litri de apă pe metru pătrat.

Litoral


La mare se mai răcorește puțin și găsim tot vreme instabilă. Pe parcursul zilei apar averse zgomotoase, iar maximele se opresc la 21 de grade în stațiuni și la 17 grade în apa mării.

Prognoza meteo pe următoatele trei zile
 

București

 

Ziua de luni începe tot cu soare, dar în a doua parte a zilei norii se înmulțesc și o să plouă trecător. Atmosfera se încălzește, iar temperatura urcă până la 27 de grade Celsius.

Cam la fel va fi vremea și marți. Ziua începe cu soare, dar mai apoi se înnorează și apar alte averse cu tunete și fulgere. Maxima se oprește la 26 de grade.

Miercuri prindem tot atmosferă instabilă, iar ploile vin în a doua parte a zilei și vor fi însoțite de fenomene electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. Maxima va atinge 27 de grade Celsius.

La munte

 

Luni vremea se mai liniștește în prima parte a zilei, dar după-amiaza revin ploile, care pot lăsa în urmă cantități însemnate de apă.

Marți, aproape nicio schimbare. După-amiaza și seara vor fi averse, condiții de grindină, se pot strânge cantități mari de apă, iar temperaturile rămân la valori normale pentru această perioadă.

Miercuri norii se înmulțesc treptat, iar în a doua parte a zilei aduc alte ploi cu tunete și fulgere, dar și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Litoral


.
Luni vremea se mai îmbunează, temperaturile cresc, iar la amiază se vor înregistra 24 de grade Celsius. Ziua începe cu soare, dar mai apoi se adună norii și e posibil să vină câteva averse.

Marți iar se strică vremea. După-amiaza o să plouă trecător, vor fi și fenomene electrice, iar vântul va avea intensificări pe durata ploilor. Maximele vor atinge 22...25 de grade în stațiuni și 18 grade în apa mării.

Miercuri avem cam aceeași situație. În a doua parte a zilei apar alte averse cu tunete și fulgere, iar temperaturile se mențin la valori similare cu cele de marți. Vom avea până la 25 de grade în aer și 18 grade în apa mării.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Cum va fi vremea în acest weekend. Zonele unde va ploua torențial

Sâmbătă, în prima parte a zilei, avem atmosferă însorită în cea mai mare parte a țării.

Vremea azi, 4 iunie. Prognoza pentru București și țară

Vremea se mai încălzeşte vineri, însă tot va fi răcoare în majoritatea zonelor. Mai apar ceva ploi pe la munte, sporadic şi în sudul ţării, iar vântul rămâne destul de intens în est şi în sud-est.

Vremea azi, 3 iunie 2021. Prognoza meteo în București și în țară

Joi, pe partea estică vor fi înnorări persistente, vin şi câteva reprize de ploaie, iar vântul va avea intensificări. În rest prindem vreme mai bună, iar ploile apar sporadic, mai ales în zonele montane.

Recomandări
Nicușor Dan a promulgat legea ANI, care îl lasă fără funcție pe Dominic Fritz, fără să o trimită înapoi. Are și o explicație

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității în forma care i-a fost transmisă de către Parlamentul României, fără să o mai trimită înapoi, la reexaminare.

Acciza la motorină, redusă temporar cu 25% până pe 15 septembrie. Anunțul Ministerului Finanțelor

Ministerul Finanțelor majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1–15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr.162/2026.

CNN: Vizita secretă a şefului CIA relevă capcana strategică comună în care au căzut Vladimir Putin şi Donald Trump

Istoria dureroasă a Rusiei a dat naştere unui simţ al umorului negru în rândul cetăţenilor săi.