Vânt puternic și ploi în mai multe zone din România. Cum va fi vremea în București. HARTĂ

Shutterstock oameni pe strada vant ploaie furtuna
Shutterstock

Meteorologii anunţă că, duminică, vor fi intensificări ale vântului, ploi torenţiale şi descărcări electrice în centrul şi sud-vestul ţării, în Carpaţii Orientali, vestul Moldovei, estul Olteniei şi în Muntenia.

În Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj, este Cod galben de vânt puternic. Luni, aproape toată ţara va fi sub atenţionare Cod galben de furtuni. În Bucureşti, cerul va fi variabil, cu înnorări şi condiţii de grindină.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică privind intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate, valabilă duminică, între orele 10.00 şi 21.00.

”Duminică (31 mai) vor fi intensificări temporare ale vântului îndeosebi în centrul şi sud-vestul ţării, cu viteze în general de 45...55 km/h, precum şi în zona montană înaltă cu rafale de 60...80 km/h. După-amiază şi seara în zona Carpaţilor Orientali, vestul Moldovei, estul Olteniei şi în Muntenia vor fi perioade cu averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. Pe arii restrânse vor fi cantităţi de apă de 15...25 l/mp”, a transmis ANM.

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, valabilă duminică, între orele 10.00 şi 21.00, în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj.

Astfel, vântul va avea intensificări în sudul Banatului şi sud-vestul Olteniei, cu viteze la rafală de 50...70 km/h.

O altă atenţionare Cod galben este valabilă de luni, de la ora 12.00, până marţi, la ora 10.00, aceasta vizând instabilitate atmosferică accentuată, cantităţi de apă însemnate.

”Începând din a doua parte a zilei de luni (1 iunie) şi până marţi dimineaţa (2 iunie) în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, nordul Munteniei şi al Dobrogei şi sud-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii şi căderi de grindină. Mai ales în intervale scurte de timp vor fi cantităţi de apă de 15...25 l/mp şi pe spaţii mici de 40...50 l/mp”, a arătat ANM.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi, pe arii restrânse, şi în restul ţării.

Vremea în București

În zona municipiului Bucureşti, duminică, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza şi seara când vor fi perioade cu averse (4...6 l/mp şi izolat posibil peste 10 l/mp), descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele normale datei, astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 13...15 grade.

Luni, vremea va deveni în general instabilă. Mai ales după-amiaza şi noaptea, vor fi înnorări temporar accentuate şi perioade cu averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă pot fi însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 15...16 grade.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
Oameni pe strada ploaie frig
Vremea azi, 5 noiembrie 2026. Frig în aproape toată țara, cu ploi, lapoviță și ninsoare în unele regiuni
Ziua de joi aduce vreme rece în majoritatea regiunilor. În Banat, în Oltenia și în Muntenia va fi cam înnorat și o să plouă puțin, iar în zonele montane înalte o să fie un pic de lapoviță și ninsoare.
Vlcsnap 2026 11 04 18h03m19s760
Imagini ca după potop pe litoral, după trecerea ciclonului Agneta. Șapte marinari, în pericol de moarte din cauza furtunii
Am scăpat de ciclonul Agneta, însă nu fără urmări. Dacă în Craiova mai multe mașini au fost avariate de arbori, pe litoral, plajele sunt brăzdate după ce a plouat ca la potop.
Id251342 inquam photos casian mitu
Cod galben de inundaţii pe râuri din cinci judeţe, până joi la prânz
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare Cod galben de inundații pentru râuri din cinci județe. Atenționarea este valabilă până joi, la ora 12:00.