Temperaturi ridicate pentru luna februarie în țară. Cum va fi vremea în București

×
Publicitate

Ziua de sâmbătă ne-aduce vreme bună, soare şi câţiva stropi prin centru, est şi sud-est.

Maximele pleacă de la 3 grade în depresiuni şi ajung până la 12 grade în ţinuturile sudice, iar noaptea se porneşte vântul şi în jumătatea nordică, vin şi ceva precipitaţii.

Vremea în fiecare regiune

 

În Dobrogea şi Bărăgan găsim atmosferă schimbătoare. Se înnorează din când în când şi o să picure trecător, iar temperaturile se menţin ridicate pentru această perioadă. Pe la amiază se ating în jur de 9-10 grade.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem vreme caldă pentru o zi de februarie, dar mai apar ceva înnorări şi câţiva stropi de ploaie. La noapte cerul se degajează şi temperaturile coboară uşor sub pragul îngheţului.

Şi în nordul Moldovei şi în Bucovina se mai adună norii şi se menţin condiţiile de ploaie. Apare şi soarele din când în când, iar temperaturile depăşesc din nou limitele normale şi ajung pe la 8-9 grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem o zi destul de plăcută şi puţin mai caldă decât cea de ieri. Pe seara se porneşte vântul, încep să apară norii, iar la noapte vin câţiva stropi de ploaie sau un pic de lapoviţă.

în ţinuturile vestice, sâmbătă scăpăm de ploi, norii se risipesc şi o să avem vreme frumoasă şi 8-9 grade după prânz.

În Transilvania găsim vreme destul de bună, deşi mai apar câţiva nori de ploaie, iar în zonele montane sunt condiţii de fulguiala. Temperaturile se menţin la valorile de ieri şi vor fi în jur de 5-6 grade.

În Oltenia ne aşteaptă o zi plăcută, cu soare, atmosfera de primăvară şi temperaturi în uşoară creştere.

Vreme frumoasă găsim şi în ţinuturile sudice. Dimineaţă mai sunt ceva înnorări, apoi cerul se degajează şi maximele ajung pe la 11-12 grade.

Vremea în următoarele zile

 

Duminică se încălzeşte din nou, dar se aduna norii, şi în centru și nord avem chiar vreme urâtă. Aici o să plouă destul de mult. Pe la munte vine lapoviţa şi vântul suflă cu putere. În rest, avem atmosferă schimbătoare, cu ploi sporadice.

Luni, vântul se înteţeşte peste tot, dar va sufla mai tare în centru, est, sud-est şi la munte. Abia în noaptea de luni spre marţi se mai domoleşte. Atmosfera rămâne schimbătoare şi se mai răceşte puţin.

Marţi avem vreme mai bună, se arată soarele şi vântul mai are unele izbucniri în est şi prin Carpaţi. Se încălzeşte din nou şi maximele ajung pe la 17 grade.

Vremea în București


În Bucureşti, weekendul ne-aduce vreme bună şi temperaturi peste nivelul perioadei. Sâmbătă, norii se risipesc, se mai încălzeşte puţin şi o să avem o amiază plăcută, cu 11-12 grade în termometre.

Duminică se porneşte vântul, aduce şi câţiva nori, dar se face mai cald. Maximă ajunge pe la 13 grade, iar noaptea vor fi în jur de 5-6 grade.

Luni va fi vreme însorită, dar vântul va avea răbufniri frecvente. Temperatura urcă din nou spre 13 grade, dar noaptea se mai răceşte şi se ating doar zero grade.

Marţi prindem vreme mai bună. Vântul se mai domoleşte şi o să avem în jur de 14 grade.

Vremea la munte


La munte, sâmbătă se arată soarele, dar mai pot să apară şi ceva fulguieli. La noapte se porneşte vântul, iar pe crestele Carpaţilor Orientali va depăşi viteze de 70-80 KM/h.

Duminică, vântul sufla cu putere în toată zona montană. Aduce aer mai cald, dar se extind şi precipitaţiile. Va domina lapoviţa, dar în noaptea următoare va ninge viscolit în zona Orientalilor.

Şi luni va fi vânt puternic în zonele de creastă. Se mai răceşte puţin, apar şi câţiva nori de ninsoare, dar mai mult va fulgui.
Marţi, vremea se îmbunează, va fi soare şi mai cald decât luni, iar vântul mai pierde din intensitate.

 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Ninsorile domină vestul țării, în zona de munte. Cum va fi vremea în weekend

Vineri avem o zi cam neplăcută, mulți nori și ceva precipitații după prânz. În vestul țării o să plouă. Prin nord-vest și centru va fi lapoviță, iar în rest s-ar putea să picure din când în când.

Vreme schimbătoare în toată țara. ANM a emis cod galben de ploi și lapoviță

UPDATE Meteorologii au emis, joi, o avertizare nowcasting Cod galben de ploi şi lapoviţă, ce vizează în următoarele două ore zone din trei judeţe.

Vremea se răcește. Temperaturile scad și cu 10 grade

Miercuri avem tot vreme caldă, deşi temperaturile încep să scadă şi în centrul, sudul şi estul ţării, pe unde marţi s-au atins chiar şi 18 grade.

Recomandări
Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Imaginile surprinse de salvatori cu nava scufundată în mare, lângă Sfântu Gheorghe. „Au spus doar că au avut un incendiu”

Operațiune dramatică de salvare în Marea Neagră, după ce o navă comercială sub pavilionul Republicii Dominicane a luat foc și s-a scufundat în zona economică exclusivă a României.