Meteo azi, 22 august. Prognoza pentru București și țară - canicula cuprinde sudul țării

×
Publicitate

Căldura pune din nou stăpânire pe ţară, iar, în sud apare canicula şi creşte disconfortul termic. Cerul va fi senin în majoritatea regiunilor; doar vântul va avea unele intensificări, în ţinuturile estice.

În Dobrogea şi Bărăgan avem mult soare şi o amiază sufocantă ne aşteaptă în Bărăgan, acolo unde temperaturile vor atinge pragul caniculei. În Dobrogea, apar câţiva nori de vreme bună, iar, spre seară, vântul devine mai insistent.

În Moldova sudică şi prin nordul Munteniei, se menţin maximele din ziua trecută, iar, la amiază, se face, din nou, foarte cald. Norii apar destul de rar şi NU vorbim deloc despre ploi.

Vreme călduroasă avem şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Temperaturile mai câştiga 2..3 grade faţă de ieri şi, la amiază, trec de 30 de grade aproape peste tot. Domina cerul senin, iar vântul devin activ la apropierea serii.

Aceeaşi situaţie o regăsim şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Maximele sunt în creştere faţă de ziua trecută, soarele străluceşte nestingherit pe tot parcursul zilei, iar despre ploi nici nu poate fi vorba.

Şi în ţinuturile vestice se mai încălzeşte cu vreo 2...3 grade faţă de vineri. O să avem atmosferă însorită, vânt domol şi 30....31 de grade în termometre.

În Oltenia se face şi mai cald. Soarele străluceşte cu putere încă de dimineaţă, iar temperaturile urcă spre 33...34 de grade. Nu uitaţi, vorbim despre valori măsurate la umbră, aşa că, în plin soare, va fi mult mai cald de atât.

Şi în ţinuturile sudice, vom avea o amiază de-a dreptul fierbinte, cu stres termic ridicat. Cerul se păstrează curat toată ziua şi temperaturile pot atinge pragul caniculei.

Şi în Bucureşti avem soare arzător şi căldură mare la orele amiezii. Maxima ajunge la 35 de grade la umbră şi, în plus, avem de suportat şi disconfortul termic.

La munte, weekendul ne aduce vreme caldă şi frumoasă. Doar mâine seară apar ceva condiţii de ploaie. Astăzi, însă, nu prea zărim norii, nici vântul nu pune probleme, aşa că ziua va fi cât se poate de plăcută.

Pe litoral, atmosfera devine sufocantă la orele amiezii şi asta din cauza disconfortului termic. Cerul se păstrează curat, vântul mai are unele porniri, iar temperaturile ajung la 30...31 de grade pe plajă şi la 25 de grade în apa mării.

Vremea în următoarele zile în Bucureşti, la munte şi la mare

 

Duminică, în București ne aşteaptă încă o zi însorită şi o amiază caniculară, cu stres termic accentuat. Se ating din nou 35 de grade, la umbră şi nici vântul NU ne prea ajută.

Căldură mare avem şi la începutul săptămânii, soare dogoritor şi caniculă la orele amiezii. În noaptea de luni spre marţi se-aduna norii şi cresc şansele de averse.

Marţi, temperaturile scad uşor, dar rămânem cu atmosfera călduroasă. Maxima se opreşte pe la 32 de grade, însă mai apar ceva înnorări şi condiţii de ploaie pe parcursul zilei.

Munte

Duminică se mai încălzeşte puţin, însă, după-amiază apar ceva nori şi averse sporadice. Maine-noapte o să plouă prin masivele din nordul şi nord-estul ţării.

Luni se strică vremea. După prânz vin ploi torenţiale, cu tunete, fulgere şi condiţii de grindină. Temperaturile încep să scadă în toată zona montană.

Marţi se mai răcoreşte puţin, în special în masivele sudice. Instabilitatea persista, apar alte serii de averse şi se pot strânge cantităţi însemnate de apă.

Mare


Duminică temperaturile scad uşor, însă avem tot vreme caldă. Norii vin şi trec, briza rămâne activă, iar, prin staţiuni, se ating cel mult 28 de grade.

Luni, aproape nicio schimbare: foarte puţini nori, un pic de vânt şi temperaturi plăcute.

Vreme frumoasă avem şi marţi, cu temperaturi ce ating 28 de grade pe plajă şi în jur de 25 de grade în apa mării.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62114759
Vremea azi, 21 august 2020. Unde vom avea ploi de scurtă durată

Ziua de astăzi ne-aduce vreme frumoasã și se face foarte cald, mai ales în zonele de câmpie. Atmosfera vă fi însorită și doar pe la munte sunt posibile ploi de scurtă durată.

62114759
Cod portocaliu de vreme instabilă şi ploi în 15 judeţe. Cod galben în alte 14

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile în 15 judeţe.

62141170
Prognoza meteo în București și în țară pentru următoarele 3 zile

Joi, în vest şi în sud-vest se îndreaptă vremea. Ploile continuă în celelalte regiuni, unde se mai pot strânge cantităţi importante de apă, de 30...40 L/mp.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.