Fulguieli și lapoviță în Vestul țării. Prognoza meteo pentru începutul de decembrie

×
Publicitate

Duminică soarele se arată cam peste tot şi doar prin Muntenia aşteptăm precipitaţii slabe mixte. Se face mai frig decât sâmbătă şi la amiază vor fi temperaturi cuprinse între 1 grad în depresiuni şi 9 grade în vestul Olteniei.

 

Vremea pe regiuni

 

În Dobrogea şi în Bărăgan, atmosfera va fi însorită, vântul va avea unele intensificări, iar termometrele pierd chiar şi 5 grade faţă de sâmbătă.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei soarele se arată peste to, iar precipitaţiile apar pe spaţii mici îndeosebi în Muntenia. Temperaturile scad şi se vor apropia de cele normale pentru luna decembrie.

Vreme bună se anunţă şi în nordul Moldovei şi în Bucovina. Temperaturile scad uşor faţă de ziua trecută şi vor fi cel mult 5 grade Celsius.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş atmosfera va fi însorită şi abia la noapte vin precipitaţii mixte sporadice. Până atunci avem vreme bună şi temperaturi în uşoară scădere.

Şi în vestul ţării cerul va fi senin pe parcursul zilei, dar la noapte se strâng norii şi vor fi precipitaţii izolate: fulguieli sau puţină lapoviţă şi în aceste condiţii poate să apară poleiul.

În ţinuturile centrale, soarele va fi generos duminică, dar scad şi aici temperaturile. La noapte se înnorează mai ales în zonele de munte pe unde pot să fie ceva fulguieli.

În sud-vestul ţării, găsim vreme plăcută cu mult soare, mai scad puţin temperaturile şi după prânz vor fi 9 grade Celsius.

În sudul ţării, în ansamblu va fi vreme bună şi doar în Muntenia sunt posibile precipitaţii slabe mixte. La amiază vor fi cel mult 6 grade Celsius.

Vremea în București

 

În Bucureşti duminică se anunţă înnorări, mai ales în primele ore ale zilei, când mai vin precipitaţii slabe. Se răceşte şi la amiază vor fi cel mult 5 grade Celsius.

Vremea la munte

 

Şi în zonele de munte se răceşte, atmosfera va fi însorită şi doar în Carpaţii Meridionali va fulgui puţin. Vântul va prinde putere pe crestele montane.

Prognoza pe următoarele 3 zile

 

Luni o să ningă la munte şi în Maramureş iar în Crișana, Transilvania şi în nordul Moldovei vor fi precipitații mixte. În zona Banatului se anunţă mai ales ploi. În rest găsim vreme mai bună cu un pic de soare.

Marţi va fi rece mai ales în regiunile intracarpatice. Aşteptăm puţină lapoviţă în ţinuturile sudice şi fulguieli îndeosebi în zonele de munte.

Miercuri vremea va fi frumoasã, dar rece dimineaţa şi noaptea. În regiunile nordice şi estice se mai strâng norii, dar în rest se arată soarele.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62095776
Alertă ANM: Cod galben de vânt puternic și ploaie în mai multe județe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenţionare nowcasting Cod galben de vânt puternic pentru judeţele Olt, Dolj şi Mehedinţi, valabil până la ora 19:00.

62095685
Temperaturile scad în continuare. Zonele care vor fi dominate de ninsori

Vremea se răceşte sâmbătă. O să plouă în sudul, estul şi centru ţării. Prin Transilvania şi Moldova apare şi lapoviţă, iar la munte vor domina ninsorile. Maximele pleca de la 3 grade în Bucovina şi ajung până la 13 grade în sud-est.

62082833
Avertizare de vreme severă. ANM anunță cod galben în 10 județe în următoarele ore

Meteorologii au emis, vineri dimineaţa, atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă densă și burniță în mai multe județe din țară.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.