Cum va fi vremea joi, 23 aprilie. Timp frumos, cu temperaturi mai mari decât ieri

×
Publicitate

Astăzi, avem timp frumos, temperaturi puțin mai mari ca ieri și atmosferă agreabilă. Temperaturile vor fi de la 13 la 21 de grade.

 

Vremea în fiecare regiune

 

 

În Bărăgan și Dobrogea se încălzește față de ieri, dimineața va fi însorită, după prânz apar câțiva nori, însă nu va ploua.

Cresc temperaturile și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Norii apar destul de rar, vântul va fi domol și maximele ajung la 18...19 grade.

În nordul Moldovei și în Bucovina avem soare și temperaturi plăcute la amiază. Peste noapte vor fi în jur de 3...4 grade.

Vreme însorită așteptăm și în nordul Transilvaniei și prin Maramureș. Nu sunt schimbări față de ieri.

Se anunță soare și timp plăcut și prin ținuturile vestice. În sudul Banatului, vântul va sufla cu putere, dar în rest, atmosfera va fi destul de linștită.

În Transilvania, temperaturile cresc, iar în vestul provinciei vor fi chiar 20 de grade. Se încălzește și în depresiuni, însă dimineața mai sunt condiții de brumă.

Și în Oltenia va fi mai cald decât ieri, norii apar în a doua parte a zilei, dar nu sunt anunțate ploi. Noaptea rămâne destul de rece.

În ținuturile sudice, vremea frumoasă continuă. Temperaturile cresc cu două grade față de ieri și vântul va adia plăcut.

Vremea în București

 

 

În București, atmosfera se mai dezmorțește, se ating 19 grade și norii apar trecător în a doua parte a zilei. Nivelul presiunii atmosferice scade.

Vremea la munte

 

 

Și la munte începe să se încălzească ușor. Norii se adună după prânz, dar șansele de ploaie sunt reduse. Vântul rămână activ doar prin Munții Banatuilui.

Vremea în următoarele zile

 

Astăzi, avem timp frumos, temperaturi puțin mai mari că ieri și atmosfera agreabilă.

Mâine se mai încălzește un pic și se păstrează atmosfera degajată. Vântul va fi activ, presiunea atmosferică scade destul de mult, iar în zona litoralului va fi mai frig decât în orice altă zona a țării.

Sâmbătă avem vreme caldă în sud și sud-est. Dimineața, prindem soare peste tot, însă mai târziu așteptăm ceva ploi în nord, centru, la deal și la munte. Vântul va fi destul de insistent, iar temperaturile ating chiar și 25 de grade.

Duminică se răcește din nou. Dimineața mai rămân câțiva nori de ploaie în nord, centru și est, iar după-amiaza apare soarele peste tot.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Vremea azi, 22 aprilie 2020. Prognoza meteo în București și în țară

Miercuri vom avea vreme rece dimineaţa, soare şi ceva înnorări din a doua parte a zilei, în regiunile estice, sud-estice şi pe la munte.

Cum va fi vremea marți, 21 aprilie. Temperaturi sub media perioadei, dimineața și noaptea

Astăzi avem temperaturi cam modeste dimineața și noaptea. Vedem soarele mai mult ca ieri și, pe la prânz, se ating cel mult 20 de grade. În sudul Olteniei sunt și ceva semne de ploaie.

Prognoza meteo pe următoarele 2 săptămâni. După câteva zile reci urmează vreme caldă

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat, luni, prognoza pentru următoarele două săptămâni.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.