Caniculă şi multă zăpuşeală, iar spre seară apar nori de ploaie. Prognoza pentru weekend

×
Publicitate

Se face foarte cald. În vest şi sud-vest avem canicula şi multă zăpuşeala, iar spre seară apar câţiva nori de ploaie la deal, la munte şi prin sud-estul ţării.

Maximele termice pleacă de la 24 de grade în nordul litoralului şi ating 36 de grade în sudul Olteniei.

In Dobrogea şi Bărăgan ne aşteaptă o zi destul de plăcută, cu ceva înnorări după prânz şi un vânt mai insistent la malul mării. Şansele de ploaie sunt extrem de reduse; prin Dobrogea va un pic mai răcoare decât joi; în rest se vor înregistra în jur de 32 de grade.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, arşiţa se mai domoleşte şi o să avem vreme frumoasă, soare, puţini nori şi 31, 32 de grade pe la amiază.

În nordul Moldovei şi în Bucovina găsim atmosferă plăcută dimineaţa, însă mai târziu se încălzeşte destul de tare. Maximele urcă spre 33 de grade, norii apar sporadic şi doar în zonele înalte sunt ceva condiţii de averse.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem vreme însorită şi foarte caldă, cu peste 30 de grade la orele amiezii. Nu sunt semne de ploaie, iar vântul rămâne domol.

În vestul ţării, căldura va fi greu de suportat: temperaturile vor ajunge pe la 35 de grade, dar vom resimţi valori mai ridicate de atât. Creşte şi disconfortul termic şi doar în zonele montane, spre seară e posibil să plouă trecător.

În Transilvania, este răcoare acum în depresiuni, pe undă a apărut şi ceaţă. Se încălzeşte, însă cu fiecare oră, maximele ajung la 31, 32 de grade în vestul provinciei, iar mai târziu, pe la munte vor fi ceva condiţii de ploaie.

Căldură mare avem şi în zona Olteniei: soare arzător, atmosfera înăbuşitoare şi 36 de grade în sudul provinciei.

Şi în ţinuturile sudice o să fie foarte cald; deşi maximele se opresc sub pragul caniculei. Nu prea zărim norii, aşa că nu vorbim deloc despre ploi.

În Bucureşti scăpăm de canicula, dar rămânem cu vremea călduroasă. Ziua de astăzi va fi una însorită, cu un pic de vânt şi o maximă în jur de 33 de grade.

La munte găsim atmosferă plăcută, temperaturi ridicate şi ceva condiţii de averse, spre seară, în Carpaţii Occidentali şi Meridionali.

Şi pe litoral prindem vreme bună. Totuşi după-amiaza apar ceva înnorări, dar şansele de ploaie sunt reduse. Între timp avem soare, un vânt destul de insistent şi temperaturi puţin mai scăzute.

Prognoza meteo pentru urmatoarele zile

Vineri se face din nou foarte cald. Prin vest şi sud-vest avem canicula şi multă zăpuşeala, iar în sudul Olteniei temperaturile ajung pe la 36 de grade. Va domina atmosfera însorită, dar spre seară pot să apară câţiva nori de ploaie, la deal, la munte şi prin sud-est.

Sâmbătă: tot vreme frumoasă şi o amiază călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Prin vest şi sud-vest se mai ating 35 de grade, iar aversele apar sporadic, în special în zonele de munte.

Căldură mare avem şi în prima zi de septembrie; atmosfera însorită, ceva condiţii de averse la munte şi un vânt mai intens la malul mării

Şi luni o să fie foarte cald; se menţine vremea frumoasă şi doar în zonele montane, spre seară, s-ar putea să vină o ploaie de scurtă durată.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62072921
Vremea 29 august 2019. Temperaturi caniculare și zăpușeală, în aproape toată țara

Vremea 29 august 2019. Vremea va fi foarte caldă şi joi. În sud şi vest revine canicula, prin ţinuturile joase avem zăpuşeală mare la amiază, iar în Oltenia se mai ating valori de 36 de grade la umbră.

62069191
Vremea 28 august 2019. Caniculă și stres termic major în mai multe regiuni

Vremea 28 august 2019. Şi miercuri o să fie foarte cald. În vest, sud şi sud-est avem caniculă şi stres tremic major, iar ploile apar sporadic la deal, la munte şi prin nord-vestul ţării.

62072554
Atenționare meteo. Cod galben de vreme instabilă, în mai multe județe

ANM a emis, marţi, o nouă atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile, în mai multe zone din 17 judeţe.

Recomandări
Ccr agerpres
Ordonanța SAFE a Guvernului Bolojan, reclamată de Sorin Grindeanu, a fost declarată neconstituțională de judecătorii CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis astăzi că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile.