Astăzi predomină vremea frumoasă, însă vântul va bate cu putere. Prognoza pentru următoarele zile

×
Publicitate

Miercuri va predomina vremea frumoasă. Prin vestul şi sud-vestul tãrii se mai aduna norii şi izolat va ploua slab, iar la munte la altitudini mari, e posibil să fie puţină lapoviţă.

Vântul se înteţeşte în sudul Banatului şi în Carpaţii Meridionali, pe unde se pot depăşi viteze de 60, 70 km/h. Maximele se vor încadra între 8 grade pe litoral şi 20 de grade în regiunile vestice.

In Dobrogea şi Bărăgan găsim soare şi vreme bună. Temperaturile se menţin sub normalul perioadei.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, cerul va fi curat şi norii apar doar în treacăt. Maximele termice vor fi în scădere uşoară.

În nordul Moldovei şi în Bucovina atmosfera va fi însorită, iar vântul nu va pune probleme. După prânz în termometre vor fi între 10 şi 13 grade Celsius, valori modeste pentru începutul lunii aprilie.

În nordul Transilvaniei şi prin Maramureş găsim soare şi vreme bună. Se încălzeşte uşor şi la amiază termometrele vor indica 18-19 grade Celsius.

În vestul ţării se mai aduna norii însă doar sporadic va ploua slab. Apare şi soarele printre nori, vântul va prinde putere în sudul Banatului şi temperaturile vor fi în scădere uşoară.

În ţinuturile centrale aşteptam vreme frumoasă şi se încălzeşte uşor. Vântul va prinde putere în zonele de munte şi se pot depăşi viteze de 60-70 km/h. La amiază se vor atinge 17 grade în vestul provinciei.

În sud-vestul ţării se înnorează temporar şi pot să vină câteva ploi slabe, iar la munte la altitudini mari sunt posibile şi precipitaţii mixte. Soarele apare mai ales în estul provinciei, iar maximele termice vor ajunge până la 16 grade Celsius.

În sudul ţării, se anunţă timp frumos cu mult soare. Se încălzeşte uşor şi se vor atinge 15 grade în Lunca Dunării.

În Bucureşti cerul va fi mai mult senin, vântul activ şi maxima termică se va situa sub nivelul perioadei. La noapte se ating 2 grade în zonele centrale, dar la periferie se vor înregistra zero grade şi vor fi condiţii de brumă.

La munte va ploua slab şi izolat în masivele vestice şi sud-vestice, iar la altitudini mari e posibil să fie puţină de lapoviţă. Vântul se va înteţi în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali, cu viteze de peste 60, 70 km/h.

Prognoza meteo pentru urmatoarele zile

Miercuri va picura prin vestul şi sud-vestul tãrii. În rest se anunţă timp frumos.

Joi atmosferă va fi însorită, temperaturile ajung la normal în regiunile intracarpatice, dar în rest va fi mai răcoare.

Vineri dimineaţa prindem vreme bună, însă după prânz se înnorează în vest şi nord-vest şi o să plouă. În rest, se anunţă vreme frumoasă şi un vânt insistent.

Sâmbătă vin ploi locale în regiunile vestice şi nord-vestice. În rest va fi soare însă vântul va agita atmosferă cam peste tot.

Articol recomandat de sport.ro
Cristi Chivu, în mijlocul controversei din Italia: "I s-a făcut o mare nedreptate!"
Cristi Chivu, în mijlocul controversei din Italia: "I s-a făcut o mare nedreptate!"
Citește și...
Vremea 2 aprilie 2019. Temperaturi cu 10 grade mai scăzute

Astăzi avem vreme rece în sud, centru şi est, unde maximele pierd vreo zece grade faţă de ieri. Şi vântul va fi destul de insistent în ţinuturile sudice.

Vreme caldă, dar schimbătoare, cu posibile ploi în Est. De marți temperaturile scad

Luni rămânem cu vremea caldă, dar se adună norii, vântul prinde putere, iar în jumătatea estică a ţării e posibil să plouă trecător.

Cum va fi vremea de Paște și de 1 Mai. Meteorologii anunță temperaturi plăcute

Se anunţă vreme frumoasă în vacanţa de 6 zile de Paşte şi de 1 Mai, atât în Bucureşti, cât şi pe litoral.

Recomandări
Controale în școli. Profesorii care chiulesc de la ore, în vizorul Ministerului Educației. „Am trimis misiuni de audit”

Anul școlar începe cu noi controale în școli, după ce inspectoratele au identificat în timpul unor verificări situații în care cadre didactice sau elevi nu erau prezenți la activitățile școlare.

De ce a atins benzina un preț record. Paradoxal, România are printre cele mai mici scumpiri din UE

Prețul benzinei a urcat vineri la un nivel record, iar sortimentul standard a ajuns la 9 lei și 70 de bani în unele stații.  

Cum ar fi „albit” frații Tate milionul de dolari obținut din exploatarea unei minore. Bunurile au fost confiscate

Frații Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată într-un alt dosar. Procurorii DIICOT îi acuză de trafic de minori, spălare de bani și influențarea declarațiilor.