Pe parcursul zilei de marți, 12 mai, în cea mai mare parte a Europei, presiunea atmosferică a fost scăzută, de interes pentru țara noastră fiind un ciclon poziționat cu centrul său peste Țările Baltice și Belarus. Am avut perioade cu averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină, fenomene surprinse de către Administrația Națională de Meteorologie într-un mesaj general cod galben valabil pentru cea mai mare parte a teritoriului. 

„În cursul nopții de marți spre miercuri (12/13 mai) vom intra treptat sub avansul frontului rece aferent zonei ciclonice menționate mai sus, care va aduce ploi sub formă de aversă în general moderate cantitativ (10...20 l/mp) în regiunile intracarpatice și local în restul țării, precum și intensificări ale vântului în regiunile vestice, sudice și parțial în cele centrale, pe măsură ce aerul polar va dislocui aerul mai cald subtropical. În acest sens, un nou mesaj cod galben pentru intensificări ale vântului va fi valabil până miercuri dimineața pentru Crișana, Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei, vestul Transilvaniei și sudul Dobrogei unde vor fi viteze la rafală de 50...70 km/h și izolat 80 km/h. Ulterior, codul galben de vânt va fi restrâns până miercuri seara pentru județele din Oltenia, vestul și sudul Munteniei, precum și sudul Dobrogei”, au transmis meteorologii.   

Temperaturile vor scădea semnificativ miercuri, 13 mai, în toată țara, pe măsură ce aerul polar se va instala treptat, vremea devenind răcoroasă, chiar rece în zona Transilvaniei.

„Temperaturile maxime se vor situa între 9...10 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 18...19 grade în extremitatea de sud-est a României, față de valorile normale specifice acestei perioadei, care ar trebui să fie cuprinse între 18 grade pe litoral și 24 de grade în Lunca Dunării. Averse slabe mai sunt de așteptat peste zi în jumătatea de est a țării, în timp ce noaptea (13/14 mai) pe fondul cerului variabil temperaturile minime vor fi modeste și se vor situa în general între 2 și 10 grade”, potrivit ANM.

Citește și
Ciclonul mediteranean a produs pagube în România. Grindină și rafale de 90 de kilometri pe oră în unele zone

Vremea va începe să se încălzească din nou de joi, însă nu ne vom bucura foarte mult de temperaturile care vor ajunge până la 26 de grade. Un nou val de aer polar va genera un al doilea ciclon mediteranean care va aduce ploi la finalul săptămânii.

„După ziua de joi, 14 mai, circulația aerului pentru zona geografică a țării noastre se orientează iar din sectorul sud-vestic și vom avea din nou un transport de aer mai cald ce va favoriza creșterea valorilor diurne spre valori comparabile cu mediile climatologice și anume temperaturi maxime, vineri, 15 mai și sâmbătă, 16 mai, cuprinse, în marea lor majoritate, între 19 și 26 de grade. În același timp o nouă pătrundere de aer polar dinspre nordul către vestul și centrul Europei va genera dezvoltarea unui activ ciclon mediteranean, care va migra spre finalul săptămânii către partea de sud-est a continentului”, au mai transmis meteorologii.

În aceste condiții din după-amiaza zilei de sâmbătă, 16 mai, vremea va deveni din nou instabilă în zonele de deal și de munte, iar duminică, 17 mai, în cea mai mare parte a teritoriului, astfel încât se vor semnala ploi sub formă de aversă, local însemnate cantitativ.