Vacanțe de Crăciun în România, cu 1.000 de euro de persoană. Zonele cele mai populare

×
Publicitate

Cu o lună înaintea sărbătorilor de iarnă, cele mai multe pensiuni şi hoteluri sunt aproape pline. În Maramureş şi Bucovina, cândva renumite pentru păstrarea tradiţiilor, sunt acum căutate hotelurile şi pensiunile de inspiraţie nordică.

Cei mai dinamici au de ales și între drumețiile pe munte, schi, plimbări cu sania trasă de cai, dar şi alte sporturi de iarnă.

Toată distracția poate să coste și aproape o mie de euro de persoană.

Iarna, muntele este rege. Mulţi turişti îşi doresc sărbătorile cu zăpadă din belşug şi peisaje de poveste cu brazi cerniţi aşa că Bucovina este în topul preferinţelor. Deja zona este rezervată în proporţie de 85% pentru Crăciun şi peste 90% pentru Revelion. La acest hotel aflat la 100 de metri de pârtia de schi s-au făcut rezervări încă din luna mai.

Bogdan Apetrei, manager hotel Vatra Dornei: "În perioada Crăciunului mai avem ceva camere, dar pentru Revelion nu mai avem. Încep de la 600 până la 1500 euro. Suntem într-un apartament premium. Pereţii sunt placaţi cu piatră din munţii Rodop din sudul Bulgariei, scaunele şi fotoliile au fost aduse din Franţa, tavanele din lemn sunt aduse din Belarus şi Ucraina."

Priveliştea este un criteriu important în alegerea cazării. O pensiune situată în vârf de munte, în Călimani, mai are doar o cameră liberă de Crăciun. În timp ce de Revelion este plină. Oaspeţii pot alege şi drumeţii montane, cu ATV-urile, plimbări cu trăsura sau chiar rafting pe raul Bistriţa.

Liviu Bazarcă, proprietar pensiune de lux: "De Crăciun, cu 4 nopţi cazare, iar de Revelion, 6 nopţi, în regim ultra-all-in inclusive, iar pachetele costă 4500, respectiv 6000 de lei pe cameră. Avem aici căzi din lemn numite ciubere la baie, chiuvete sculptate în lemn. Mai avem şi mâncarea. Avem renumitele ouă de prepeliţă murate."

Şi la un hotel din Bucovina, situat pe vârful Rarău, gazdele pregătesc mâncăruri alese pentru musafiri.

Daniel Sahlean: "Anul acesta, pe lângă produsele tradiţionale, am ţinut să adăugăm şi un meniu luxury, care constă în ceaun vânătoresc din capriorară şi mistreţ cu mirodenii de pe munte."

Petrică Negrea, proprietar hotel: "O cameră este în jur de o mie de euro, un apartament 1200 de euro şi o garsonieră 1100 euro."

În Maramureș aproape 90% dintre unitățile de cazare sunt ocupate, după cum spun oficialii din turism. Paradoxal, primele s-au ocupat pensiunile scumpe.

Ciprian Maak, proprietar agro-pensiune: „Pachetul de sărbători include plimbare cu sania sau cu caruța trasă de cai, o să avem muzică tradiţională live şi nelipsiţii colindători. Avem pachete cu demipensiune începând de la 2900 de lei şi până la 4000 de lei. Ne-am bazat pe arhitectura locală din Maramureş dar mizam şi pe un confort sporit."

Cum zăpada începe să fie tot mai rară, unii hotelieri au investit în instalaţii de zăpadă artificială.

Oana Poenar, reprezentant hotel: "Prima dată s-au ocupat camerele noastre mai scumpe. Mulţi sunt interesați de zona SPA şi tradiția specifică locului. În fiecare an venim cu ceva nou, anul acesta am făcut o piscine interioară. Am investit şi în sistemul de producer a zăpezii artificiale. Preţul a pornit de la 800 de lei de persoană pentru nopţi de cazare cu mic dejun şi masa festivă."

În Maramureş, un pachet de 4 nopţi de cazare cu mic dejun şi masa festivă incluse, pentru o persoană, poate ajunge la aproximativ 4000 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62094160
Hotelurile vechi de pe Litoral pot deveni amintire. Ce planuri au proprietarii

Hotelurile cu mobilă din anii '80 și băi pe hol ar putea deveni o amintire pentru turiștii care merg pe litoral. Zeci de unități de cazare și-au schimbat proprietarii, după negocieri care au durat câțiva ani.

62094190
La ce sunt folosite taxele de staţiune. Reacţiile turiştilor când află că au de plătit în plus

Tot mai multe stațiuni din România obligă turiștii să plătească în afara cazării și o taxă destinată promovării și dezvoltării zonei.

62093989
Unde se vor duce românii la schi în această iarnă: „În ţară te demoralizezi după o zi”

Pasionații sporturilor de iarnă numără zilele până când pârtiile vor fi acoperite de zăpadă.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.