Tot mai mulți români se înghesuie să cumpere vacanțe în avans pe litoralul românesc

×
Publicitate

Între mesele pline, de Crăciun şi de Revelion, mii de românii şi-au făcut timp să îşi cumpere vacanţe pe litoralul românesc.

Agenţiile de turism anunţă că au vândut cu 40% mai multe pachete turistice față de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar o treime dintre hoteluri au deja clienţii asiguraţi, pentru tot sezonul estival din 2020.

Este drept însă că pentru a beneficia de reduceri consistente, unii clienţi au riscat şi au achitat integral vacanţele.

Cele mai multe reduceri au fost la pachetele all inclusive. În unele cazuri, clienţii şi-au achitat integral vacanţă de vară şi au beneficiat de preţuri reduse şi cu 50 la sută.

Potrivit hotelierilor, cei mai mulţi să achitat un sfert din preţul vacanţei de vară, iar restul banilor îi vor da cât mai aproape de perioada concediului.

Alţii, în schimb, şi-au făcut asigurări speciale, ca să fie siguri că nu rămân în pagubă dacă intervine ceva.

Laurenția, turistă: „Bineînţeles că este avantajoasă, cine ar da bani mai mulţi când poate da mai puţini pentru aceleaşi servicii. Trebuie văzut avansul ăla cât e de mare ca să ne facem socotelile, să iasă bine. 20 la sută din valoarea sejurului e convenabil."

Datele agenţiilor de turism arată că peste 30 la sută din locurile de cazare de pe litoralul românesc au fost deja cumpărate pentru perioada sezonului estival. Cele mai mai vânzări s-au înregistrat în cele două zile de Crăciun, dar şi pe 1 şi 2 ianuarie.

Ștefan Necula, director agenție de turism: „Pentru sezonul viitor, reducerile au fost de până la 54%. Pragul s-a terminat, dar reducerile continuă până la sfârşitul lunii ianuarie cu reduceri de până la 48%."

Camelia Ciurea, director Agenție de Turism: „În general, reducerile mari sunt pentru hotelurile cu all inclusive, mai ales pentru perioada de extrasezon. 40% reducere pentru luna iunie şi septembrie. Plătim în jur de 280 de lei camera pentru hotel de trei stele cazare cu all inclusive. Turistul trebuie să achite un avans pentru că rezervare să devină fermă."

Pentru hotelieri, vacanţele plătite de români în avans înseamnă bani pentru investiţii în confortul clienţilor.

Nicolae Bucovala, manager lanț hotelier: „Orice hotel necesită din calculele noastre, pentru fiecare hotel un necesar de 100 şi 150 de mii de euro şi aici mă refer la personal, pentru salarii, căci trebuie să îl aduci înainte, pentru material de curăţenie."

Perioada reducerilor se termină la sfârşitul lunii.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Tarom serbează 50 de ani de la primul zbor în care un avion a făcut înconjurul lumii

Sărbătoare nostalgică pentru aviaţia românească. Se împlinesc 50 de ani de când un avion Tarom făcea primul ocol în jurul lumii, în 80 de ore de zbor.

VIDEO. Cum sunt întâmpinați turiștii care ajung cu trenul în stațiunile de iarnă din România

Mizerie, peroane vechi, clădiri scorojite, şi oameni ai străzii - cu această imagine sunt întâmpinaţi turiştii, care ajung la munte.

Târgul de Crăciun din Cluj, în topul celor mai bune destinații din Europa

Târgurile de Crăciun şi-au închis porţile, iar organizatorii îşi fac bilanţul. Multe oraşe se pot lăuda cu mai mulţi vizitatori, şi încasări mai mari. Dar au fost şi târguri cu vânzări mici, iar responsabilii spun că vor învăţa din greşeli.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.