Satul era mic și avea aproximativ 200 de locuitori. Însă, în 1949, a fost închis oficial de liderul spaniol de la acea vreme, Francisco Franco, potrivit The Sun.

Acesta credea că locuitorii satului se opuneau regimului său, astfel că a trimis autoritățile să îi alunge. El Acebuchal a rămas un sat-fantomă până în 1998, când Antonio Sanchez, cunoscut și sub numele de „El Zumbo”, ale cărui rude trăiseră cândva aici, s-a mutat în localitate. Împreună cu familia sa, a început să reconstruiască locuințele, fiecare fiind restaurată manual.

Satul nu a avut apă curentă și electricitate până în anul 2003

Astăzi, El Acebuchal are aproximativ 30 de case, o capelă și un restaurant, Bar El Acebuchal, administrat chiar de Antonio Sanchez. Potrivit celor care l-au vizitat, localul este puțin retras, însă merită drumul datorită preparatelor servite.

Multe dintre case au fost transformate în locuințe de vacanță. În sat funcționează și pensiunea „The Lost Village El Acebuchal”, foarte bine apreciată pe Tripadvisor. Aceasta are doar trei camere, o terasă pe acoperiș, o piscină sezonieră în aer liber și oferă chiar și servicii spa.

Un vizitator a descris locul drept „o scenă dintr-un film al anilor ’50”, iar altul l-a numit „o ascunzătoare perfectă”.

Satul nu este foarte modern, iar semnalul de telefonie mobilă este limitat

Un traseu de drumeție foarte popular leagă El Acebuchal de Frigiliana și are o lungime de aproximativ 13 kilometri. Frigiliana este considerat unul dintre cele mai frumoase sate din Spania. Localitatea impresionează prin casele sale albe, accentele albastre, acoperișurile din țiglă teracotă și străduțele decorate cu mozaicuri. Aleile abrupte sunt mărginită de ghivece colorate pline cu verdeață și flori, inclusiv clasica bougainvillea roz, specifică regiunii mediteraneene. Satul este construit pe vârful unui deal, oferind priveliști spectaculoase asupra regiunii Costa del Sol și a Mării Mediterane.