Reduceri mari la munte. Prețurile la cazare și la închirierea echipamentelor

×
Publicitate

La munte au început reducerile la cazare, dar şi pe pârtii. Un sejur este şi cu 40% mai ieftin decât în plin sezon.

În plus, în această perioadă scăpați şi de aglomeraţia de pe șosele și de pe pârtii, și profitați de prețuri mai mici la transportul pe cablu și la orele de schi.

O familie din Brăila petrece 4 zile la munte, iar un bunic din Iaşi a venit cu nepoţii la aer curat.

Mihai Caraș, turist din Iași: „150 de lei de cameră. Pentru noi perioada asta e bună pentru banii pe care îi avem noi. E mai bine și vremea e bună, condiții bune."

O zi pe derdeluş cu o sanie închiriată costă acum doar 10 lei în Predeal. Echipamentele de schi de închiriat sunt și ele reduse cu 20%, iar preţurile pornesc de la 25 de lei pentru o zi întreagă. Iar gazdele au scăzut tarifele cu până la 40%. La pensiuni preţurile încep de la 140 de lei, iar la hoteluri de la 160 de lei.

La o vilă turiştii au acces gratuit la jacuzzi, de unde au priveliște direct spre crestele înzăpezite ale munţilor.

Bogdan Alexandru, reprezentant vilă: „Înainte preţurile erau 310 lei pe cameră, s-au redus cu 20% și sunt 230 de lei în cursul săptămâni și 270 în weekend."

O oră cu un monitor de schi începe acum de la 70 de lei, faţă de 120-140 de lei cât era în vacanţa de iarnă. În plus pârtiile sunt perfecte pentru cei care vor să înveţe să alunece pe zăpadă şi au suficient loc pentru căzături.

Nici la instalaţiile de transport pe cablu nu sunt aglomerate.

În Predeal skipass-ul pentru o zi costă 160 de lei. În alte staţiunii sunt reduceri de până la 30% la instalaţiile de transport pe cablu.

La Azuga abonamentul de schi pentru o zi a fost redus de la 140 la 120 de lei pentru adulţi, iar pentru copii la 80 de lei. În Poiana Braşov în timpul săptămânii la 5 urcări cu gondola primiţi una gratuită.

Tarifele se vor modifica la începutul lunii februarie, când staţiunile de pe Valea Prahovei şi în Poiana Braşov vor fi pline, odată cu vacanţa copiilor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62014755
Amenzi uriașe pentru 13 agenții de turism. Descoperirea făcută de autorități

Amenzi uriașe, în valoare totală de peste 11 milioane de lei, au fost date de Consiliul Concurenței.

61936981
Pârtia Cocoş din Bistriţa, închisă după numai 5 zile. Primăria s-a îndatorat pe 20 de ani

Pârtia Cocoş din Bistriţa va fi închisă, luni, pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere şi revizia telescaunului, potrivit unui comunicat de presă remis de Primăria municipiului.

62014495
Revelion pe stil vechi, la Timişoara. De ce sparg sârbii paharele

Creştinii pe stil vechi au sărbătorit intrarea în 2019! Sârbii din Banat au spart ghinionul şi au păşit cu dreptul în noul an, iar dânsul şi voia bună au fost prezente până în zori. De la petrecere nu au lipsit nici românii, care s-au distrat cot la cot c

Recomandări
Sorin grindeanu instant psd grindeanu 006inquam photos octav ganea 7
Oficial: PSD intră la guvernare. Cele 10 „priorități” din programul Guvernului PSD-Luca Niculescu

Liderii PSD au votat în favoarea intrării la guvernare într-un cabinet condus de Luca Niculescu, a transmis Sorin Grindeanu. Liderul social-democraților a anunțat și zece priorități ale viitorului executiv.

62584607
Analist: Există riscul ca SUA să-i livreze lui Putin un “pachet mai mare” care să includă și România, nu doar Ucraina

Vladimir Putin are ultima șansă să “taie felii de zone de influență” din Europa Centrală, cu ajutorul lui Donald Trump, care caută, în schimb, “deal-uri” bănoase în zonă, înaintea eșecului așteptat la alegerile intermediare de luna viitoare.

F 16 romania afp 000 33fz3yw
O nouă dronă a pătruns în spațiul aerian al României. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

O dronă detectată în apropierea Insulei Șerpilor a pătruns miercuri după-amiază în spațiul aerian al României, în zona Mării Negre, la nord-est de Sulina.