Preţul uimitor al unei nopţi de cazare în castelele din Transilvania. "Te simţi prinţesă"

×
Publicitate

Şi cum prea multă muncă strică, vă dăm un pont de vacanţă la poalele Munţilor Trascău. Acolo puteţi admira priveliştea spectaculoasă de la conacul din Colţești şi de ce nu să faceţi un tur într-un castel vechi de șapte secole.

Cei care au ajuns deja în zonă au rămas impresionaţi de frumusețea locurilor şi încă oftează după un gulaş adevărat.

Conacul de la Colțești are mobilă pictată cu motive florale şi covoare ţesute, dar nu în ultimul rând o cramă unde lângă un vin alb, musafirii pot să guste din brânzeturile tradiţionale.

Marius Chiorean: "Avem brânzeturi măturate cu condiemente şi avem şi cel mai nou produs al nostru: brânză floare de colţ de Colțești, o brânză tip brie".

După o tură de câteva ore pe creste, oaspeţii s-au desfătat cu un gulaş la ceaun.

Din turnul conacului pot fi admirate ruinele cetăţii Colțești ridicată în secolul al XIII-lea, iar de la fereastre se vede vârful Piatra Secuiului asemănător unui uriaş, culcat pe spate, înalt de peste 1000 de m.

Turist străin: "Această zonă este fantastică şi România este fantastică. Sunt aici cu un grup de turişti şi îmi doresc ca să descopere aceste locuri frumoase, natura, munţii."

La câţiva km distanţă, în Cheile Vălișoarei găsiţi un castel aşezat într-un decor spectaculos.

Cătălina Pop: "Într-adevăr un peisaj de poveste. Dimineaţa când lumina soarelui bate pe patul cu baldachin te simţi într-adevăr ca o prinţesă."

Turistă: "Peisajul este minunat aşa liniştitor şi ne place."

O noapte de cazare costă 160 de lei cu mic dejun. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Reacţia bucureştenilor la spectacolul fântânilor. "Cam ud, dar e frumos"

A fost spectacol de apă, muzică și lumini în Piața Unirii din Bucureşti, unde au repornit fântânile arteziene. Astfel, mii de oameni s-au bucurat din nou de "Simfonia apei", show care va ţine până în luna octombrie.

Oraşul din România unde se produce salam în fiecare casă. "Eu fac din 3 feluri de porci"

În orașul arădean Nădlac de la granița cu Ungaria aproape că nu există gospodărie în care să nu se facă salam tradițional. Rețeta este transmisă din generație în generație, astfel că oamenii locului s-au gândit să organizeze și un festival.

Petrecere populară tradiţională cu somon, în Bacău. "După două ţuici ştim să şi dansăm"

A fost zi de sărbătoare pentru gospodarii de pe Valea Aşăului din judeţul Bacău. Au îmbrăcat straie de sărbătoare și s-au adunat să petreacă.

Recomandări
Sentința care ar fi blocat ROMATSA și traficul aerian din România, anulată printr-o decizie definitivă. S-a implicat și CSAT

Traficul aerian din România se poate desfășura normal, în urma deciziei Instanței Supreme, pentru că ROMATSA nu și-a pierdut certificatului de furnizor de servicii de trafic aerian.

Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.

Două turiste au scos drona cu explozibil din mare înainte de apariția geniștilor. „Au luat-o de aripi și au cărat-o 5 metri”

Drona cu explozibil descoperită, miercuri, în stațiunea Olimp, a fost detonată controlat de autorități. Grav este că, până la sosirea forțelor de ordine, două femei au scos aparatul din apă și l-au dus lângă umbrele și șezlonguri.