Nouă din 10 europeni și-au anulat rezervările pentru vacanțe. Când plănuiesc să călătorească

×
Publicitate

Nouă din zece europeni (91%) susţin că şi-au anulat rezervările pentru călătoriile programate în lunile aprilie - mai sau sunt pe cale să facă acest lucru în curând.

Peste trei sferturi dintre aceştia (78%) spun că încă plănuiesc să călătorească în perioada iunie - decembrie 2020, atât timp cât localitatea în care domiciliază sau destinaţia nu vor fi în carantină, reiese dintr-un studiu de specialitate, publicat joi de o companie globală specializată de stocare a bagajelor.

În ceea ce priveşte bugetul alocat pentru vacanţă, cercetarea LuggageHero evidenţiază că 64% dintre cei chestionaţi au menţionat că, în 2020, acesta va fi mai mic decât se aşteptau înaintea pandemiei de COVID-19, transmite Agerpres.

Conform rezultatelor citate, aproape 60% dintre respondenţi aveau o călătorie planificată pentru lunile aprilie sau mai, însă cei mai mulţi dintre ei (91%) deja au anulat acele rezervări sau sunt pe cale să facă acest lucru. Cu toate acestea, 78% din totalul eşantionului intervievat susţin că nu vor renunţa la acele planuri atât timp cât localităţile de provenienţă sau destinaţiile de vacanţă nu vor fi în carantină.

"Ceea ce înseamnă că, cel puţin momentan, există un impact de doar 22% asupra turismului între lunile iunie-decembrie", menţionează realizatorii studiului de specialitate.

Întrebaţi despre călătoriile din perioada iunie - decembrie, mai mult de jumătate (54%) dintre europeni recunosc faptul că aveau deplasări planificate, iar mai mult de două treimi plănuiau să meargă alături de cel puţin încă o persoană.

De asemenea, dintre cei care au spus că vor călători în perioada iunie - decembrie, aproape jumătate (44%) afirmă că nu se vor orienta către altă destinaţie decât cea planificată deja. Totuşi, peste o treime (35%) vor încerca să evite oraşele mari şi transportul public, îndreptându-se mai ales către parcuri naturale sau alte locuri mai izolate.

Potrivit sursei citate, aproape jumătate dintre respondenţi încă doresc să plece în afara ţării, în timp ce 47% iau în considerare să înlocuiască vacanţele internaţionale cu cele din interiorul ţării, în 2020.

La polul opus, doar 6% dintre cei chestionaţi au afirmat că nu vor călători deloc în acest an, o scădere considerabilă faţă de sondajul efectuat cu aproximativ trei săptămâni în urmă, când 17% menţionau acest lucru.

Respondenţii la sondajul din luna aprilie subliniază o dorinţă mare de a călători în lunile viitoare, dar adoptând mai multe măsuri de precauţie, în general.

"Un punct important este faptul că sondajul anterior arăta că 46% vor dispune de acelaşi buget de vacanţă, dar în numai 3 săptămâni scăderea a fost de 10%. În ceea ce priveşte înlocuirea vacanţelor în străinătate cu cele din interiorul ţării, procentul aproape s-a triplat, crescând de la 17% în martie la 47% în aprilie. Deciziile privind destinaţiile s-au modificat uşor, cu 2% mai mulţi oameni (de la 33% la 35%) dorind să evite locaţii citadine, căutând mai degrabă locuri în natură", se arată în concluziile sondajului.

Studiul LuggageHero a fost realizat în perioada 5 - 9 aprilie şi a avut la bază date colectate online, prin Google Forms, din partea a 2.200 de persoane din întreaga lume.

LuggageHero.com este o reţea globală de stocare a bagajelor într-un mod sigur, comod şi econom, prin parteneriate cu afaceri locale, cum ar fi cafenele, magazine sau hoteluri.

Până în prezent, compania a stocat bagaje pentru mai mult de două milioane de ore în cele peste o mie de locaţii partenere în Europa şi America de Nord.

Serviciul a fost recomandat de publicaţii importante, precum: New York Times, Lonely Planet, The Washington Post sau CNBC.

Returnarea banilor pentru vacanţele anulate, principala problemă pentru operatorii din turism. Ce soluții propun
 

Returnarea avansurilor pe early booking reprezintă principala problemă cu care se confruntă operatorii din turism.

Ei propun diferite soluţii în acest sens, precum modificarea legislaţiei, returnarea banilor din fonduri europene sau emiterea de vouchere în alb.

Românii sunt tot mai dispuși să-și petreacă vacanța în România, din cauza epidemiei de coronavirus
 

Epidemia de coronavirus îi determină pe mulți români să își regândească vacanțele.

Așa se face că pe litoralul românesc se înregistrează o creștere cu 30 la sută a cererilor pentru concedii, în timpul sezonului estival, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Managerii spun că unii dintre clienți au renunțat la plecările externe și știu că într-o situație de forță majoră își vor primi banii înapoi dacă aleg unități clasificate.

Deși pe plan mondial, turismul este afectat de răspândirea epidemiei de coronavirus, la noi se fac rezervări non stop.

Vom mai merge în vacanță anul acesta? Răspunsul specialiștilor din Spania
 

Italia şi Spania sunt statele europene dependente în cea mai mare măsură de turism.

Asta va face şi mai anevoioasă redresarea după criza provocată de pandemie.

Experţii sunt de părere că, până la apariţia şi distribuirea pe scară largă a unui vaccin, cei mai mulţi oameni se vor teme să urce în avioane ca să plece în vacanţe.

Ca niciodată până acum, gările, aeroporturile şi staţiile de autobuz din Spania au rămas goale în preajma sărbătorilor. Locuri care în mod normal ar fremăta de localnici şi turişti sunt dezolant de pustii. Hotelurile, plajele şi terasele sunt pur şi simplu părăsite.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Pregătiri pe litoral. Rezervările pentru Paște și 1 Mai, transformate în vouchere

Chiar dacă nu ştiu când se va deschide sezonul estival şi cât va dura vacanţa de vară, hotelierii şi administratorii cluburilor de pe litoral au început pregătirile.

Vom mai merge în vacanță anul acesta? Răspunsul specialiștilor din Spania

Italia şi Spania sunt statele europene dependente în cea mai mare măsură de turism.

Returnarea banilor pentru vacanţele anulate, principala problemă pentru operatorii din turism. Ce soluții propun

Returnarea avansurilor pe early booking reprezintă principala problemă cu care se confruntă operatorii din turism.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.