Munții Rodnei, perfecți pentru turiștii în căutare de natură sălbatică. Păduri și lacuri glaciare cât vezi cu ochii

×
Publicitate

Cei care sunt în căutarea naturii sălbatice trebuie să-și facă drum prin Munții Rodnei.

Păduri, lacuri glaciare și creste se întind cât vezi cu ochii. Iar la poalele munților sunt locuri pline de istorie.

În fiecare an, peste 50.000 de turiști sunt atrași de frumusețile din Parcul Național Munții Rodnei. Dar și de pensiunile din zonă, unde confortul vieții moderne de îmbină perfect cu tradițiile.

Intrarea în parc se face și prin comuna Rodna, unde puteți face un popas la biserica-cetate, ridicată în secolul al 13-lea. Era atât de încăpătoare, încât putea găzdui până la 10.000 de oameni. Din vechiul lăcaș a mai rămas doar zidul de la intrarea în vechea mănăstire și o biserică - refăcută în anul 1859.

Pavel Vranău, preot: „Din păcate, viața acestei mănăstiri și acestei catedrale dominicane a fost de scurtă durată, mongolii daramant tot ceea ce au întâlnit din punct de vedere spiritual în primul rând și a rămas doar acest zid până în zilele noastre.”

În zonă sunt catacombe care se întind pe 3 km, până în localitatea învecinată. Acolo se adăposteau localnicii pe vremuri, în timpul atacurilor.

Andreea Seni, manager de proiect: „Tocmai se lucrează la un proiect care o să cuprindă consolidarea și reamenajarea bisericii și a cetății. Vrem să redeschidem și catacombele care împăiejeneau toată cetatea. Inclusiv se fac săpături arheologice să redescoperim vechile ziduri ale cetății.”

După o zi de plimbare, oaspeții se pot odihni în pensiunile localnicilor. Sunt dotate cu tot ce face viața mai ușoară.

Iar dacă vreți să vă relaxați că pe vremuri, puteți sta într-un ciubăr plin cu apă caldă, înconjurat de munți. Nici cei mici nu se vor plictisi.

Ionela Cozonac, proprietar pensiune: „La mansardă avem un spatiu de socializare în care se pot recrea. avem biliard, masa de hockey și multe alte jocuri. Afară am pregătit un spațiu de joacă pentru copii".

Pentru o zi plină de adrenalină puteți merge 8 km, până în comuna alăturată.

Aurelia Filipoiu, angajată complex: „Avem o tiroliana care trece deasupra parcului nostru, mai avem un parc de aventură care se afla mai la vale, în pădure, care conține 11 obstacole și are o dificultate medie.”

Aerul curat de munte crește pofta de mâncare, iar bucătarii au făcut meniuri pentru toate gusturile.

Vasile Iordache, bucătar: „Aici avem tocăniță de hribe cu mămăligă, clasic pe zonă. Bine, o mai îmbunătățim noi puțin. Și aici mămăligă cu brânză și jumări, totul din zonă. Încercăm să folosim tot ce este pe zonă, inclusiv la carne și orice e pe zonă.”

Zona este căutată de turiști și iarna, pentru pârtiile de ski.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62199420
Cea mai populară insulă a Thailandei s-a redeschis pentru turişti

După 15 luni de blocaj cea mai populară insulă a Thailandei, Phuket, s-a redeschis pentru turişti.

62199309
Noile plaje extinse din Mamaia vor rămâne, în acest sezon, doar pentru prosoapele turiştilor

Noile plaje extinse din Mamaia vor rămâne, cel puţin pentru acest sezon, doar pentru prosoapele şi umbrelele turiştilor.

62198952
Turiștii care se vor caza în sudul litoralului vor plăti 5 lei în plus pentru fiecare zi de cazare

Turiștii care aleg să își petreacă vacanța în sudul litoralului vor plăti, la hotel, cinci lei în plus pentru fiecare zi de cazare.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Colaj inquam agerpres
Sorin Grindeanu anunță că PSD nu va vota Guvernul Mureșan: „Rămâne cum am stabilit. Nu cedăm la presiuni mediatice”. VIDEO

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că în Consiliul Politic Naţional al PSD s-a votat în unanimitate ca parlamentarii social-democraţi să nu voteze guvernul propus de premierul desemnat, Siegfried Mureşan.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).