Acesta a făcut precizarea, luni, într-o declaraţie de presă în marja evenimentului "Cooperare regională strategică în sud-estul Europei", organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), împreună cu Ambasada Republicii Elene la Bucureşti.
"Într-adevăr, există anumite reguli, în primul rând pentru greci, dar şi pentru toţi prietenii care vin în Grecia. Aceste reguli sunt făcute să ne ajute să ne păstrăm moştenirea culturală, să putem proteja copiii mici care vin în Grecia, dar şi pe aceia din Grecia. Puteţi veni în Grecia şi chiar dacă respectaţi aceste reguli o să petreceţi foarte bine", a răspuns demnitarul elen la o întrebare pe această temă.
El a adăugat că apreciază turiştii români care îşi petrec vacanţele în Grecia.
"Voi descrie o imagine care s-a întipărit în mintea noastră şi în sufletul nostru. Vedem cu cât respect şi cu câtă iubire prietenii noştri români vin la bisericile din Grecia. Ei arată un respect deosebit faţă de lăcaşurile noastre de cult", a adăugat Konstantinos Gkioulekas.
Potrivit acestuia, România este foarte importantă pentru greci.
"Când venim pe aceste pământuri aducem recunoştinţa eternă a poporului grec către poporul român pentru că de pe aceste meleaguri a pornit revoluţia pentru eliberarea neamului nostru. De asemenea, ne bucurăm că ne aflăm în această clădire istorică care aparţine Camerei de Comerţ şi Industrie a României, co-organizator al evenimentului, pentru că aici a fost semnat acordul de la Bucureşti din 1913 care a trasat graniţele Greciei moderne", a subliniat ministrul adjunct.
Delegaţia elenă, prezentă luni şi marţi la Bucureşti, condusă de Konstantinos Gkioulekas, numără peste o sută de persoane. La eveniment participă reprezentanţi ai autorităţilor şi administraţiei regionale, camere de comerţ, organizaţii de business, universităţi şi instituţii de cercetare, companii greceşti şi româneşti.
Noi reguli pentru turiștii din Grecia
Pe 12 mai, Guvernul elen a prezentat un program menit să reducă turismul de masă în zonele populare, după ce Banca Centrală a Greciei (BoG) a anunţat că numărul vizitatorilor a ajuns la aproape 38 milioane anul trecut, potrivit DPA.
Ministrul Turismului, Olga Kefalogianni, a declarat la o conferinţă de presă că obiectivul este un model de turism mai sustenabil, cu un impact mai redus asupra mediului, plajelor şi infrastructurii.
Regiunile vor fi subîmpărţite în funcţie de impactul turismului, destinaţiile populare, cum ar fi insulele Rodos, Kos, Santorini şi Mykonos trebuind să îndeplinească condiţii mai stricte pentru lucrările de construcţii. Noile hoteluri în regiunile puternic afectate din insule vor avea cel mult 100 de paturi.
În sezonul de vârf, Santorini şi Mykonos sunt percepute ca supraaglomerate, rezidenţii se plâng de ani de zile de congestionarea traficului, deficitul de apă, majorarea chiriilor şi supraîncărcarea infrastructurii.
Reglementările din domeniul construcţiilor vor fi mai stricte, noi hoteluri în afara regiunilor unde se construieşte în mod oficial fiind permise doar pe marile proprietăţi.
Printre cele mai discutate măsuri se numără interzicerea purtării pantofilor cu toc subţire în zonele arheologice, inclusiv la Acropole. Decizia are ca scop protejarea suprafeţelor din marmură, vechi de peste două milenii, care sunt deja afectate de traficul intens de turişti.
În acelaşi timp, atingerea exponatelor din muzee sau a obiectelor din siturile istorice este strict interzisă, măsură menită să conserve patrimoniul cultural. Autorităţile au înăsprit şi legislaţia rutieră, mai ales în zonele turistice.
Până în 2040, numărul turiştilor ar urma să ajungă la 55 milioane, o creştere cu 18 milioane faţă de nivelul actual, în timp ce veniturile din turism ar urma să fie de 36 miliarde de euro, cu 14 miliarde de euro mai mult decât în 2024, conform previziunilor Băncii Greciei.
Condiții de intrare și regim de ședere în Grecia
La fel ca în oricare alt stat membru al Uniunii Europene, cetățenii români pot călători în Republica Elenă fără viză. Intrarea în acest stat este permisă cu pașaportul sau cartea de identitate / electronică, în termen de valabilitate.
Limitele cantitative pentru introducerea în Grecia a anumitor produse precum alcool, tutun, parfum, combustibil din țările UE sau non UE sunt accesibile aici: https://europa.eu/youreurope/citizens/travel/carry/alcohol-tobacco-cash/index_ro.htm.
Condiții privind traficul auto
În Grecia, circulația rutieră se desfășoară pe partea dreaptă a drumului.
Permisul de conducere auto emis de autorităţile române este recunoscut pe teritoriul elen. Cetățenii români care își stabilesc reședința legală în Grecia pot solicita preschimbarea permisului de conducere românesc cu cel elen.
Cetățenii români care au autoturisme înmatriculate în România pot circula în Grecia cel mult 6 luni, dacă sunt turiști și nu au o reședință legală în această țară. Cetățenii români care au reședință legală în Grecia (carte de identitate pentru cetățeni europeni, asigurare medicală AMKA sau număr fiscal AFM) sunt obligați ca în termen de 6 luni, să-și înscrie la autoritățile locale competente, autoturismele proprietate personală care au plăcuțe românești de înmatriculare. Neînscrierea autoturismelor în termenul legal de 6 luni constituie contravenție vamală care se pedepsește cu plata unor amenzi consistente și confiscarea autoturismului.
Noul Cod Rutier al Greciei adoptat prin Legea nr. 5209/2025, care a intrat în vigoare la 13.06.2025 prevede următoarele sancțiuni pentru încălcări ale normelor:
- Utilizarea telefonului mobil la volan
Utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii, fără provocarea unui accident rutier, este sancționată cu:
- amendă de 350 euro;
- suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile.
Recidive:
- prima recidivă: amendă de 1.000 euro și suspendare permis pentru 180 de zile;
- a doua recidivă: amendă de 2.000 euro și suspendare permis pentru 1 an.
Dacă utilizarea telefonului provoacă un accident:
- amendă de 350 euro și suspendarea permisului pentru 30 zile.
Recidive cu provocare de accident:
- prima: 2.000 euro și suspendare permis pentru 4 ani;
- a doua: 4.000 euro și suspendare permis pentru 8 ani.
Precizări referitoare la folosirea telefonului mobil la volan:
Utilizarea funcției GPS a telefonului este permisă DOAR dacă acesta este fixat într-un suport stabil (nu ținut în mână).
Este interzisă utilizarea telefonului mobil în timp ce vehiculul se află în mișcare sau chiar în stationare temporară (la semafor, în trafic etc.).
Este permisă DOAR folosirea prin sistem handsfree fără fir (Bluetooth), care permite șoferului să inițieze sau să primească apeluri fără a manipula telefonul.
2. Nerespectarea prevederilor referitoare la purtarea căștii de protecție (în cazul conducerii motocicletelor)
Conducătorul sau pasagerul care nu poartă cascăse sancționează cu:
- amendă de 350 euro;
- suspendarea permisului pentru 30 zile.
Daca pasagerul nu poartă cască, amenda se aplică atât pasagerului, cât și conducătorului, chiar dacă acesta din urmă purta cască.
Recidive:
- prima: 1.000 euro + suspendare permis pentru 180 zile;
- a doua: 2.000 euro + suspendare permis pentru 1 an.
- Nerespectarea prevederilor referitoare la centura de siguranță
Șoferul care nu poartă centură de siguranță este sancționat cu:
- amendă de 350 euro;
- suspendare permis pentru 30 zile.
Pasagerul care nu poartă centură este sancționat cu:
- amendă de 150 euro, aplicată atât pasagerului, cât și șoferului, chiar dacă șoferul purta centura.
Recidive:
- prima: 1.000 euro și suspendare permis pentru 180 zile;
- a doua: 2.000 euro și suspendare permis pentru 1 an.
- Conducerea sub influența alcoolului
Limitele legale de alcoolemie sunt stabilite la 0,25 mg/l alcool în aerul expirat sau 0,50 g/l alcool în sânge.
- Alcoolemia detectată în sânge între 0,50 și 0,80 g/l se sancționează cu:
- amendă de 350 euro;
- suspendarea permisului pentru 30 zile.
- Între 0,80 și 1,10 g/l:
- amendă de 700 euro;
- suspendarea permisului pentru 90 de zile.
Recidive (în ambele cazuri):
- prima: 1.000 euro + suspendarea permisului pentru 180 zile;
- a doua: 2.000 euro + suspendarea permisului pentru 1 an.
- Peste 1,10 g/l:
- amendă 1.200 euro;
- suspendare permis și plăcuțe 180 zile, imobilizarea și reținerea vehiculului, închisoare de la 2 luni până la 5 ani.
Recidive:
- prima: 2.000 euro + suspendare permis 7 ani;
- a doua: 4.000 euro + suspendare permis 10 ani.
- Nerespectarea culorii semaforului se sancționează cu:
- amendă: 700 euro;
- suspendare permis: 60 zile.
Recidive:
- 1.000 euro + suspendare permis până la 180 zile;
- 2.000 euro + suspendare permis 1 an.
6. Nerespectarea semnului STOP, soldată fără accident se sancționează cu:
- amendă 350 euro;
- suspendare permis 30 zile.
Soldată cu accident se sancționează cu:
- amendă 700 euro;
- suspendare permis 60 zile.
Recidive:
- fără accident: amendă 2.000 euro și suspendare permis 4 ani;
- cu accident: amendă 4.000 euro și suspendare permis 8 ani.
7. Conducerea autovehiculului fără permis de conducere se sancționează cu:
- amendă 1.000 euro;
- suspendare permis 1 an;
- închisoare până la 2 ani (în funcție de antecedente si alte condiții).
Dacă se provoacă accident și sunt îndeplinite cumulativ și alte condiții, sancțiunile pot merge până la amendă de 4.000 euro și suspendarea pemisului pe o perioadă de până la 8 ani.
8. Blocarea căii ferate se sancționează cu:
- amendă 1.200 euro;
- suspendare permis 60 zile;
- închisoare până la 5 ani;
- amendă penală în valoare de 2.000 euro.
Recidive:
- prima: 2.000 euro + suspendare permis 4 ani;
- a doua: 4.000 euro + suspendare permis 8 ani.
9. Parcarea pe loc rezervat pentru persoane cu dizabilități se sancționează cu amendă în cuantum de 150 €, reținerea permisului și a plăcuțelor de înmatriculare pentru 60 de zile, ridicarea vehiculului imediat.
Recidive:
- prima: 2.000 euro + suspendare permis pentru 180 de zile;
- a doua: 4.000 euro + suspendare permis pentru 1 an.
10. Blocarea căii special destinate transportului public se sancționează cu amendă de 350 euro și suspendarea permisului pentru 60 zile.
11. Depășirea vitezei
- cu până la 20 km/h: amendă de aproximativ 40 € - 150 €;
- cu peste 30 km/h: amendă de 350 € și suspendarea permisului de conducere pentru 30 de zile;
- cu peste 50 km/h față de viteza legală se sancționează cu amendă 700 euro și suspendarea permisului pentru o perioadă de 60 zile.
Recidive:
- prima: 1.000 euro + suspendarea permisului până la 180 zile;
- a doua: 2.000 euro + suspendarea permisului pentru 1 an.
În ceea ce privește limitele de viteză, acestea sunt stabilite astfel:
- în localități: 30 km/h în zonele rezidențiale și 50 km/h pe străzi cu cel puțin două benzi de circulație delimitate prin marcaje sau insule despărțitoare;
- în afara localităților: 130 km/h pe autostrăzi, 110 km/h pe drumuri expres și 90 km/h pe alte categorii de drumuri.
12. Viteză peste 200 km/h sau participarea la curse neautorizate se sancționează cu amendă 2.000 euro și suspendarea permisului pentru 1 an.
Recidive:
- prima: 4.000 euro + suspendarea permisului pentru 2 ani;
- a doua: 8.000 euro + suspendarea permisului pentru 4 ani.
Începând cu 18 iunie 2026, Grecia introduce reguli mult mai stricte privind dotarea obligatorie a mașinilor cu trusa medicală, conform deciziei nr. D30/45652/2026 a Ministerului Infrastructurii și Transporturilor. Principala schimbare este trecerea la o trusă medicală standardizată, care trebuie să respecte standardul european DIN 13164/2022 sau echivalentul său internațional. Această decizie se aliniază și cu noul Cod Rutier elen (Legea 5209/2025), care pune un accent sporit pe siguranța rutieră și prevede sancțiuni mai stricte pentru lipsa dotărilor obligatorii.
Conținutul obligatoriu al trusei (16 elemente specifice):
- Pătură izotermică metalizată, având dimensiuni minime de 210 x 160 cm;
- Măști de protecție: cel puțin două măști (tip IIR sau FFP2);
- Mănuși de unică folosință: patru bucăți (două perechi);
- Set diversificat de pansamente și feșe:
- Rolă de bandă adezivă (DIN 13019-A, 5 m x 2,5 cm);
- Set de plasturi adezivi (14 bucăți de diverse mărimi);
- Pansamente sterile individuale (mărimi S, M, G);
- Comprese pentru arsuri/răni (60 x 80 cm);
- Feșe elastice de diferite lățimi (6 cm și 8 cm).
- Alte accesorii: foarfecă medicală cu vârf rotunjit, șervețele pentru curățarea pielii și un ghid de prim ajutor.
Trusa trebuie să fie depozitată într-un loc ușor accesibil și nu trebuie să fie încuiată.
Toate materialele trebuie să fie în termenul de valabilitate, nedeteriorate și să poarte marcajul CE.
În interiorul trusei este interzisă depozitarea altor obiecte în afară de materialele medicale prescrise.
Nerespectarea noilor cerințe privind trusa medicală atrage o amendă de 30 de euro.
Regula se aplică tuturor vehiculelor cu motor, cu excepția celor pe două roți, atât pentru rezidenți, cât și pentru turiștii care tranzitează sau vizitează Grecia cu mașina proprie.
În afară de trusa medicală, rămân obligatorii în Grecia triunghiul reflectorizant și stingătorul de incendiu (omologat și în termen).
Informații în cazul producerii unor accidente de circulație:
În cazul accidentelor de circulație, chiar și a celor minore, prezența poliției este obligatorie. În caz de accident, completați, împreună cu partea implicată, formularul-tip pentru accidente pus la dispoziție de firmele locale de asigurări. Notați elementele de identificare ale părții implicate în accident și ale firmei la care aceasta are asigurare. Dacă în urma accidentului au rezultat răniți, conducătorul auto poate fi reținut și prezentat tribunalului, care va stabili responsabilitatea. Adresați-vă pentru sprijin partenerului societății române de asigurări din Grecia, care este înscris în Cartea Verde. Păstrați toate documentele privind producerea accidentului până la înapoierea în țară pentru a le prezenta societății de asigurare.
Informații despre plăți și utilizarea cărților de credit
Moneda națională a Greciei este Euro.
Este obligatorie prezentarea unui act de identitate pentru schimbul valutar.
Când efectuați o plată cu cardul de credit sau de debit în Uniunea Europeană, comercianții și băncile nu vă pot percepe taxe suplimentare doar pentru utilizarea unui anumit card. Această regulă se aplică tuturor achizițiilor cu cardul (în magazin sau on-line) efectuate în țara de origine sau în altă țară din UE. Pentru detalii specifice, vă rugăm să consultați https://europa.eu/youreurope/citizens/consumers/financial-products-and-services/payments-transfers-cheques/index_ro.htm.