Migranții afectează turismul din Portul Constanța. De ce ocolesc navele România

×
Publicitate

Valul de migranţi încurcă rău socotelile celor care organizează croaziere pe Marea Neagră. Navele de pasageri, pline de americani, nemţi, italieni, francezi, sau spanioli, au ajuns să ocolească Portul Constanța.

Comandanţii se tem ca pe drum să nu găsească bărci în derivă cu refugiați în pericol, pe care ar fi obligaţi să îi ia la bord.

Navele de croazieră care acostează în dană de pasageri a portului Constanța au devenit o raritate. De când a început sezonul, adică din luna aprilie, abia dacă au ancorat aici câte 2 vapoare pe lună.

14 nave au sosit anul acesta în Portul Constanța, faţă de 92 câte au venit în 2014. O scădere aşadar de 90%, iar principala problemă ar fi valul de emigranţi care au luat cu asalt Marea Neagră. Marile companii de crewing nu vor să pună în pericol siguranţa turiştilor pe care îi transportă şi nici nu vor să aibă cheltuieli suplimentare.

Robert Simkoviak, manager vas de croazieră: ”Unii turişti chiar se tem pentru siguranţa lor şi situația din Europa este aşa cum este, cu toţii suntem afectaţi. Este o problemă pentru toată ţările din Uniunea Europeană, noi cu toţii ne confruntăm cu asta. Noi, tot echipajul trebuie să punem siguranţa turiştilor pe primul loc.”

Pentru companiile de croazieră tranzitarea Marii Negre este considerată costisitoare în acest moment.

Nicolae Dan Tvilichi, dicrectorul APMC Constantă: ”Odată sunt problemele legate de strâmtoarea Bosfor, o altă problemă sunt fluxurile de migranţi care tranzitează din ce în ce mai des Marea Neagră, aşa cum ştiţi orice navă fiind obligată să ia la bord orice pasager se afla pe o navă în derivă, ceea ce până la urmă se traduce în costuri suplimentare.”

De exemplu, luna trecută în Marea Meditarană un vas de croazieră cu 2.000 de turişti la bord a oprit tocmai ca să salveze nişte migranţi aflaţi într-o situaţie disperată. Oricât ar suna de cinic, ca să le meargă afacerea şi să nu îşi deranjeze clienţii, cei care organizează astfel de vacanţe admit că şi-au ajustat traseele.

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61909545
Bilete de avion cu 5 euro. Low-costul care suplimentează zborurile în România

Compania irlandeză vrea să lanseze mai multe zboruri între Bucureşti şi centrele financiare ale Europei şi estimează 2,6 milioane de pasageri în anul fiscal 2018.

61909043
Restaurantul unde o supă e 325 de dolari. Din ce ingrediente e făcută

325 de dolari pentru un bol cu supă. Este probabil cea mai scumpă supă din lume sau, în orice caz, printre cele mai scumpe.

61908813
11 trasee noi pentru bicicliști, pe o distanță de 115 km

Harta turistică a României se îmbogăţeşte cu 11 trasee pentru biciclişti în judeţul Braşov şi Argeş pe o distanţă de 115 km.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.