Concurs de sănii, într-o localitate din România. De ce este unic în lume

×
Publicitate

În timp ce în sudul țării sunt temperaturi de primăvară, la Cavnic, în Maramureș, a fost zăpadă din plin. Așa că s-a organizat un concurs inedit de sănii cu volan. Oamenii din zonă le numesc lenchere, iar concursul a devenit deja tradiție în zonă.

În timp ce în sudul țării sunt temperaturi de primăvară, la Cavnic, în Maramureș, a fost zăpadă din plin. Așa că s-a organizat un concurs inedit de sănii cu volan. Oamenii din zonă le numesc lenchere, iar concursul a devenit deja tradiție în zonă.

Întrecerea cu lencherele a devenit deja tradiţie la Cavnic, iar anual se înscriu în cursa inedită pe zăpada zeci de participanţi.

Domnul Miklos este veteranul competiţiei, iar experienţa ultimelor ediţii l-a ajutat în acest an să se claseze pe locul întâi. "De 15 ani, asta e a 15-a ediţie, şi de atunci concurez. Deci asta e o săniuţă cu volan, cu talpa de fier şi se poate conduce cu mâna, deci nu se conduce cu picioarele. E ca o maşină. Să nu virezi brusc, trebuie în curbe să ai grijă."

Cea mai tânără participanta nu demult a împlinit doi anişori. A venit însoţită de bunica, care a învăţat-o să manevreze lencherul.

O mamă şi fiica ei au ajuns adversare, iar fata a reuşit să se claseze pe primul loc la grupa ei de vârstă.

Vladimir Petru', primar Cavnic: "Au fost foarte mulţi participaţi, dimineaţă a plouat şi acum ninge, dar ne-am atins obiectivul că cetăţenii să ducă mai departe această tradiţie. Ne mândrim cu acest lencher pentru că, aşa cum am spus, este unic în lume."

Meşterii de aici făuresc lencherele pe comandă, iar preţul variază între 500 şi 700 de lei. Toţi participanţii au primit la final cupe, diplome şi premii în bani.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62027487
Când se deschide sezonul estival 2019. Noutățile anunțate de hotelieri

Pe litoral au fost sâmbătă 24 de grade, aşa că nu e de mirare că au apărut curajoşi care au făcut şi prima baie în mare din acest an. Cei paşnici s-au plimbat însă ore în şir pe faleza Cazinoului, sub razele calde ale unui soare mult aşteptat.

62026950
Cazinoul din Constanța, scanat 3D. Turiștii și localnicii dau bani ca să fie reabilitat

Cazinoul din Constanţa a fost scanat tridimensional de o echipă de specialişti, care au obţinut o replică digitală a edificiului.

62026947
Cazare pe litoral de 1 Mai și Paște. Cum arată camerele de 1.500 euro pe noapte

Au început pregătirile pe litoral pentru mult aşteptata vacanţă de 1 mai, care anul acesta poate fi legată cu cea de Paşte, într-un sejur de cel puţin 5 zile.

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.