Biletele de avion sunt însă deja disponibile, iar specialiștii în turism spun că aceasta este cea mai bună perioadă pentru planificarea unei călătorii.

Pentru unii turiști planurile de vacanță pentru 2026 sunt aproape finalizate. Unii au deja biletele de avion, alții destinațiile în minte.

Turist: Mergem acum în Brazilia, din Brazilia în Chile, apoi în Patagonia. Mai mergem în mai la o petrecere de burlaci în Cipu și momentan atât, dar sigur o să mai apară și altele. Mi-ar plăcea să merg în SUA la Cupa Mondială dacă ne calificăm.

Ce rute noi vor apărea în 2026

În această perioadă, companiile aeriene au oferte, iar prețurile sunt mai mici și cu 60-70% față de vârful de sezon.

Citește și
Călătoria cu trenul prin care poți descoperi comorile ascunse ale coastei italiene. Peisaje spectaculoase și trasee de vis
Călătoria cu trenul prin care poți descoperi comorile ascunse ale coastei italiene. Peisaje spectaculoase și trasee de vis

Claudia Tocilă, marketing managerul unei platforme de rezervări de bilete de avion: Astăzi de exemplu sunt cel puțin 3 sau 4 companii aeriene care au în acest moment o promoție activă. Biletele pe care le găsim acum la preț redus sunt în general în perioade mai puțin aglomerate sau cu un orar care nu este pentru toată lumea, trezit foarte devreme, cu ajuns târziu, dar putem să le privim ca pe un mod de a maximiza timpul petrecut la destinație.

Pentru că cererea este mare, companiile aeriene suplimentează în fiecare an oferta.

Corespondent ȘtirileProTV: Compania Wizz Air, de exemplu, introduce anul acesta 29 de rute noi. Primele zboruri au avut loc încă din această lună: din Sibiu la Milano și din Brașov la Roma. Urmează în decursul anului: Timișoara - Praga, Târgu Mureș - Paris sau Constanța - Roma. Cu Animawings, oamenii vor putea pleca în 2026 din Timișoara în Kefalonia și Kavala. Din Cluj, Iași, Timișoara vor putea zbura la Salonic. Cei din Iași vor vizita Palma de Mallorca.

Din iunie, compania Hi Sky aduce în portofoliu zboruri directe către Chicago.