Clădiri emblematice din Iaşi, realizate în miniatură. Machetele vor fi trimise la târguri de turism

×
Publicitate

Clădiri emblematice prind contur cu ajutorul tehnologiei. Este vorba despre atracţii din Iaşi, realizate în miniatură, dar care respectă realitatea.

Aceste machete vor fi trimise la târguri de turism din România şi din străinătate, pentru a-i ispiti pe vizitatori, care poate vor fi convinşi astfel că trebuie să ajungă în oraşul celor şapte coline.

Machetele prind formă în Laboratorul de Tehnologii Digitale al Facultatii de Geografie din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Ştefan Prepeliță, student: „Această clădire este un obiectiv emblematic din Piaţa Unirii. Nu a durat foarte mult de printat, 5-6 ore. De pictat, o oră, o oră şi jumătate”.

Odată printate, clădirile capătă apoi culoare şi sunt scoase în evidenţă detalii arhitecturale.

Amelia Ticușan, masterandă: „Momentan pictez Turnul Palatului Culturii. Aşa ar trebui să arate produsul final. De regulă, durează între două şi trei zile, depinde de dificultatea machetelor”.

Reproducerea, la scară redusă, a Palatului Culturii din oraş a fost cea mai mare provocare pentru tineri.

Amelia Ticușan, masterandă: „Mă aştept să iasă foarte bine, să fie un produs interesant şi care să atragă publicul. Sunt foarte mulţumită de ceea ce a ieşit”.

Tehnica folosită de studenţii din Iaşi este unică în România în rândul facultăţilor de profil.

Asistent universitar doctor Lucian Roșu, coordonatorul proiectului: „Introducerea noilor tendinţe în tehnologie şi în era digitală va creşte şi apetitul studenţilor şi noilor generaţii pentru a deveni buni profesionişti în Geografie”.

Atracţiile turistice în miniatură nu cântăresc mai mult de 50 de grame şi pot fi ţinute în palme.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62177978
Oradea a urcat în 2020 pe locul al şaselea în topul destinaţiilor atractive de la noi

Oricât au fost de complicate vremurile şi de multe restricţiile, Oradea s-a dovedit o tentaţie pentru turişti. În 2020, a urcat pe locul al şaselea în topul destinaţiilor atractive de la noi.

62177933
Tren de epocă în nord-vestul Rusiei, tras de o locomotivă cu aburi. Cum arată în interior

Undeva în nord-vestul Rusiei, la granița cu Finlanda, un tren de epocă își duce pasagerii într-o călătorie înapoi în timp. Mobilierul din vagoane și decorațiunile amintesc de începutul secolului 20.

62177924
Vatra Dornei, preferată de turiști pentru schi. Cum arată acum „Perla Bucovinei”

Cunoscută în trecut ca fiind Perla Bucovinei, stațiunea Vatra Dornei atrage zeci de mii de turiști datorită oportunităților de cazare și divertisment.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.