Atmosferă bavareză, în Piața Mare din Sibiu, timp de 10 zile. „E un mix de generaţii”

×
Publicitate

Vreme de 10 zile, în Piaţa Mare din centrul Sibului îşi vor da întâlnire iubitorii de bere.

Oktoberfestul românesc promite vizitatorilor nu doar licoarea amăruie, dar şi multă distracţie, mâncăruri săseşti şi voie bună.

Cine se satură de bere poate vizita şi parcul de distracţii, acolo unde va găsi alte atracţii.

Atmosfera bavareză s-a instalat chiar după ce primul butoi de bere a fost deschis. Iar muzica din Alpi i-a cucerit imediat pe toţi cei prezenţi. O formaţie austriacă şi-a luat rolul în serios şi a încins atmosfera exact ca la un Oktoberfest cu tradiţie.

Jurgen: „Muzica noastră e muzica tipic austriacă, muzica din Alpi, polka, vals şi muzica de petrecere."

Printre miile de petrecăreţi este și un cuplu întors recent din Germania. Refrenele bavareze sună la fel de bine şi aici în ţară, spun cei doi. Nu a durat mult până când au început să fredoneze o piesă din repertoriu.

Iar două tinere din Germania au venit şi cu sfaturi, pentru că evenimentul de la noi să fie identic cu cel original.

Turistă: „Trebuie să mai exersaţi un pic! Şi mai mult dans, trebuie să dansaţi mai mult!"

Tânăr: „Îmi place, e un mix de generaţii, diferit faţă de Germania. Acolo deja ar fi prea aglomerat, dar aici oamenii vin şi se simt bine, e nemaipomenit."

Cuplu: „Frumos! Aşteptăm în fiecare an, ne distrăm bine, ne place, e bine venită acesta sărbătoare."

După dans şi bere, s-a făcut resimţită şi foamea. Iar pofticioşii au avut de unde alege.

Cuplu: „Ceva tradiţional, ciolan cu legume, merge bine după o bere."

Femeie: „Cârnăciori, cartofi, legume, toate sunt ok, am mai fost şi anul trecut."

Organizatorii speră ca în acest an să depăşească cei o sută de mii de litri de bere care s-au consumat în ediţia trecută.

Andrei Drăgan, organizator: „Partea bună şi nouă e că avem ambele sfasituri de săptămână, ambele weekenduri bavareze. Vremea se arată bună fată de anii trecuţi."

Pentru un pahar de bere oamenii plătesc 7 lei, iar mâncarea îmbietoare începe de la 30 de lei pentru o porţie de cârnaţi şi cartofi aurii. Cine vrea şi are timp să ajungă la Cibinfest, sărbătoarea berii tine până pe 29 septembrie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62078631
România, promovată de străini. Imagini fabuloase, în ultimul episod al „Wild Carpathia”

Ultimul episod al îndrăgitei serii „Wild Carpathia”, realizată de jurnalistul britanic Charlie Ottley, a avut premiera joi seară.

62078012
O regiune din Italia oferă o sumă uriașă oricui vrea să se mute aici. Condiția impusă

O regiune subpopulată din Italia a anunțat că va oferi peste 25.000 de euro oamenilor dispuși să se mute într-unul din cele 106 de sate, într-un efort de a „resuscita” comunitățile respective.

62077417
Aglomerație la munte în ultimul weekend cu vreme caldă. Cum s-au distrat turiștii

Zeci de turişti au profitat din plin de ultimul weekend cu vreme caldă şi cer senin la munte.

Recomandări
Agerpres audieri florin zamfir
Avize pozitive pe bandă rulantă pentru miniștrii din cabinetul Niculescu-PSD. Aleșii au făcut circ în timpul audierilor

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg | VIDEO

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).