Un punct de frontiera cu Serbia va fi redeschis pentru trei zile, cu ocazia Festivalului Dovleacului

61385066

 Sarbatoare mare in Kikinda, un oras din Serbia situat foarte aproape de granita cu Romania. In perioada 10-13 octombrie, aici va fi organizat Festivalul Dovleacului, cel mai mare eveniment de acest gen din Europa Centrala.

 Cu aceasta ocazie, punctul de frontiera Lunga-Nakovo va fi deschis pentru trei zile, pentru ca timisenii sa poata ajunge mai usor la festivalul din tara vecina.

Festivalul Dovleacului a fost organizat pentru prima data in urma cu 28 de ani, cand sarbii au inceput sa aleaga in fiecare an cel mai mare dovleac crescut in gradina. Recordul a fost stabilit chiar anul trecut, cand dovleacul unui locuitor din Kikindia a cantarit 288 de kilograme.

Pe langa desemnarea celui mai mare dovleac, festivalul mai cuprinde diverse concursuri, precum concurs de mancat placinte sau “micul dejun banatean”, o competitie intre gospodine care trebuie sa pregateasca dovleacul intr-un mod traditional.

Punctul de frontiera de la Lunga-Nakovo va ramane deschis in perioada 10-13 octombrie, in intervalul orar 9-19. Romanii care vor sa treaca frontiera in Serbia au nevoie doar de buletin.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
61397175
Perchezitii la sediul Directiei Apelor Banat. Ce au cautat anchetatorii
 Perchezitii, miercuri seara, la sediul Directiei Apelor Banat din Timisoara.
61396856
Politia Locala i-a speriat pe proprietarii de cladiri desenate cu graffiti. Ce s-a intamplat
Aproape o treime dintre proprietarii de cladiri, care sunt mazgalite cu graffiti, si-au curatat imobilele, de frica amenzilor.
61396725
Femeie talharita in strada, la Timisoara. Un pompier aflat in timpul liber l-a prins pe hot
 Un angajat al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Timis, aflat in timpul liber, a retinut un tanar imediat dupa ce acesta a jefuit o femeie, in plina strada.