Lucrarile la subpasajul Michelangelo, raiul taximetristilor. Pretul unei curse a crescut cu 30%

61312709

 Soferii din Timisoara isi consuma zi de zi nervii in traficul din zona Michelangelo. Circulatia masinilor este ingreunata in zona, insa cu toate acestea exista si categorii de timisoreni care nu sunt deranjati de situatie: taximetristii.

 Nu este vorba nicidecum de un tarif crescut al taximetrelor, ci de faptul ca taximetristii care au de facut o cursa in zonele apropiate podului Michelangelo, trebuie sa ocoleasca bulevardul Corneliu Coposu, care este inchis. Astfel ca, acum, pretul pentru o cursa s-a marit si cu 30%, intrucat soferii au de parcurs mai multi kilometri.

De exemplu, in luna martie, un timisorean care voia sa ajunga din cartierul Printul Turcesc, la Universitatea de Vest, platea pentru aceasta cursa aproximativ sase lei. Acum, pentru acelasi traseu, pretul este de aproape 10 lei, pentru ca de pe strada Pestalozzi trebuie sa faca dreapta, pentru a intra pe Bulevardul Revolutiei de la 1989. Astfel, traseul este mai lung cu aproape doi kilometri.

“Diferenta este mai mare pentru ca acum trebuie sa trecem prin fata Prefecturii, este un ocol de unu, doi kilometri. Sunt si mai multe semafoare in acea zona. Daca e ora de varf, poti prinde de trei ori rosu la semaforul din Michelangelo, asta inseamna aproximativ un leu in plus, tariful pentru cateva minute de stationare”, a declarat Marius Rusu, un taximetrist din Timisoara.

O cursa de taxi din cartierul Fabric pana la Gara de Nord nu depasea 12 lei inainte de inceperea lucrarilor la subpasajul Michelangelo. Acum insa, un timisorean care circula pe acest traseu cu taxiul trebuie sa scoata din buzunar aproximativ 16 lei.

Si studentii care locuiesc in Calea Sagului si vor sa ajunga la Facultatea de Economie si Administrare a Afacerilor trebuie sa plateasca mai mult daca vor sa mearga cu taxiul. Daca in luna martie acest traseu era de 15 lei, acum ajunge la 20 de lei.

Pretul pentru un kilometru pe taximetrele din Timisoara este de 2.2 lei, fiind unul dintre cele mai mari tarife din tara. Lucrarile la subpasajul Michelangelo vor dura 16 luni, perioada in care Bulevardul Corneliu Coposu va fi inchis in continuare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
60556952
Judetele Timis si Arad, fruntase la tranzactii imobiliare. Situatia dupa primul trimestru al anului

 La nivel national, tranzactiile imobiliare au crescut in primul trimestru al acestui an cu peste 39.000, fata de aceeasi perioada a anului trecut. In primele trei luni din 2013 au fost inregistrate peste 180.000 de vanzari si inchirieri de imobile.

61249936
Militari din batalionul "Yellow Scorpions" Timisoara, raniti in Afganistan. Care este starea lor

 Patru militari din cadrul Batalionului 2 Manevra “Yellow Scorpions” au fost raniti in Afganistan, dupa ce blindatul in care se aflau, s-a rasturnat intr-o misiune. Accidentul a avut loc duminica, in jurul orei 12:00, ora Romaniei.

61325892
Un barbat din Lovrin este banuit ca si-ar fi ucis tatal. Care sunt ipotezele anchetatorilor

  Banuieli cumplite planeaza asupra unui barbat de 30 de ani, din localitatea Lovrin, judetul Timis. Politistii l-au retinut aseara pentru audieri, dupa ce a anuntat ca tatal sau, de 60 de ani, zace fara suflare in casa.

Recomandări
Imago0611060496h
Vasile Pușcaș: Mă siderează scăderea calității culturii politice în România. „Milogi” pentru banii UE, în loc de dezvoltare

Vasile Pușcaș, negociatorul-șef al României pentru aderarea la UE, s-a arătat siderat de scăderea calității culturii politice din țară. Diplomatul arată că cei de la putere au consacrat imaginea de „milogi” pentru banii UE, fără strategii de dezvoltare. 

62584607
Trump bate palma cu Putin pentru livrări masive de motorină. SUA suspendă o parte din sancțiunile energetice impuse Rusiei

În timp ce toată lumea aștepta sancțiunile promise de americani rușilor, Donald Trump a venit aseară cu un anunț-șoc la Casa Albă.

Id85910 inquam photos george calin
Dăianu: Cel mai mare dușman acum pentru economie este criza politică. Anticipatele ar fi un dezastru

România nu își mai permite să prelungească această criză politică, în condițiile în care incertitudinea apasă deja puternic asupra leului și asupra economiei, avertizează președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu.