Generatia ratata a lui Poli! Ce mai fac juniorii care au fost de doua ori campionii Romaniei?

60621298

Timisorenii au castigat de doua ori campionatul, cu aceeasi generatie de copii. Acum, aproape toti membrii acelei generatii au împlinit 20 de ani, însă doar doi joaca in Liga I.

Dintre cei 32 de copii care au adus medaliile de aur la Timişoara, 17 au făcut parte din lot atât la juniori A, cât şi la juniori B, devenind astfel campioni de două ori. Aceste performanţe nu sunt, însă, confirmate după terminarea junioratului. Desfiinţarea clubului condus de Marian Iancu, precum şi lipsa de încredere în tineri a antrenorilor români i-a determinat pe mulţi dintre foştii campioni să se lase de fotbal. Ceilalţi joacă în liga a treia sau a patra.
Excepţiile sunt Gelu Velici, de la Ceahlăul, Florin Ilie, de la Chiajna şi Răzvan Iovan. Acesta din urmă este singurul care a rămas la echipa care joacă pe stadionul "Dan Păltinişanu", formaţie care acum poartă denumirea ACS Poli. Iovan nu a jucat însă niciun minut în acest sezon pentru echipa timişoreană.
Mulţi dintre aceşti fotbalişti sunt încă sub contract cu societatea condusă de Marian Iancu şi împrumutaţi la diverse cluburi. Şapte au fost direcţionaţi la echipa Flacăra Timişoara (Liga a III-a).

Fuchs, de la Liga I la Liga a III-a în doi ani

Antrenorul Robert Fruşa, cel care a cucerit ambele titluri cu această generaţie, este dezamăgit că jucătorilor tineri nu li se dau destule şanse la echipele de seniori, acesta fiind principalul motiv pentru care mulţi se lasă de fotbal. "Cu această generaţie s-a procedat corect pe timpul junioratului, dar în momentul în care trebuia să li se acorde o atenţie mai mare, s-a greşit. Vine o vârstă la care nevoile sunt altele, dacă nu li se acordă destulă atenţie din partea cluburilor, ei se gândesc să facă o şcoală sau să se angajeze", a declarat Robert Fruşa. "Marele meu regret este Fuchs, care acum joacă doar în Liga a III-a, la Flacăra, deşi a evoluat şi în prima şi în a doua ligă. La fel, regret că Velici nu a apucat să joace pentru prima echipă a Timişoarei, dar are loc la Ceahlăul. Sunt tot timpul copii talentaţi în Timişoara, dar mai mereu, când cresc, nu sunt buni pentru noi, ci pentru alte locuri", a mai spus Fruşa. Marian Fuchs a debutat în Liga I la scurt timp după ce a împlinit 18 ani. Mijlocaşul a jucat 20 de minute în meciul Poli Timişoara - Unirea Alba Iulia, în 2010, când antrenorul alb-violeţilor era Ioan Ovidiu Sabău.

Dăruială nu are echipă

Un alt membru al generaţiei '92 în care timişorenii şi-au pus mari speranţe este fundaşul de bandă dreaptă Andrei Dăruială. A jucat şi el pentru prima echipă a lui Poli, la vârsta de 18 ani, când alb-violeţii se luptau pentru câştigarea titlului. Dăruială a bifat un meci în Cupa României pentru echipa mare, partidă câştigată de bănăţeni, 7-0 cu Sănătatea Cluj. Fundaşul este în continuare sub contract cu societatea lui Marian Iancu, dar a refuzat să fie împrumutat la ACS Poli sau Flacăra Făget. Aşteaptă acum să fie declarat liber de contract, după care e posibil să semneze cu Ceahlăul. Oricum, fotbalistul a ratat, aproape sigur, şansa de a juca într-un meci oficial în acest tur de campionat.
"Am câştigat, dar Poli a făcut recurs. Mă antrenez singur în Timişoara, nu am ce să fac. Aş vrea să semnez cu Ceahlăul după ce voi fi declarat liber. Cu ei am făcut cantonamentul de vară şi sper să evoluez acolo", a declarat Dăruială.

Generaţia lui Pantilimon, mult mai „rodnică”

Mulţi dintre juniorii de aur ai Timişoarei au activat în ultimul sezon la satelitul lui Poli, din Liga a III-a, însă această echipă era tot mai neglijată, pe măsură ce problemele de la club s-au agravat. "Dacă această generaţie ar fi avut şansa celeilalte, a lui Luchin, Pantilimon, Latovlevici şi aşa mai departe, ar fi ajuns mai mulţi să joace la nivel înalt. Cei pe care i-am amintit au evoluat la Poli II în Divizia B, atunci satelitul era important, nu era un apendice, de care te scapi dacă nu mai ai nevoie de el", a spus Fruşa.
În urmă cu cinci-şase ani, pentru Poli II jucau, în eşalonul secund, sub comanda lui Iosif Rotariu, fotbalişti precum Pantilimon, Scutaru, Luchin, Latovlevici, Torje, Popovici, Axente şi Mera.

Mulţi juniori sunt tot ai lui Iancu

ACS Poli Timişoara are nouă grupe de juniori. Sunt 23 de jucători încă aflaţi sub contract cu Iancu, pe care acesta i-a împrumutat la ACS Poli. Restul, circa 100, au fost cedaţi definitiv. Oamenii din club spun însă că toţi vor deveni în scurt timp jucătorii lui Poli, deoarece clubul lui Iancu va fi dezafiliat.

Au câştigat finala în prelungiri

După ce a devenit campioană în 2009 la juniori B (Under 17), echipa lui Fruşa a câştigat campionatul la juniori mari în vara anului trecut, învingând în finală Viitorul Constanţa. Deşi echipa lui Hagi a deschis scorul în minutul 75, timişorenii au reuşit să întoarcă rezultatul prin două goluri înscrise de Gelu Velici, în minutele 90 şi 90+2. Coincidenţă sau nu, Velici este jucătorul care a strâns până acum cele mai multe prezenţe în Liga I dintre toţi colegii lui de generaţie de la Poli.
 

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Droguri inainte de buletin. Numarul consumatorilor de stupefiante, in crestere la Timisoara

 Daca mai demult tinerii se jucau de-a v-ati ascunselea in spatele blocului, ratele si vanatorii sau urmareau desenele animate cu Tom si Jerry, in zilele noastre, acestia isi ocupa timpul liber cu activitati aparent tentante, dar periculoase.

Poli s-a impotmolit in noroiul de la Boldur! Primele puncte pierdute in deplasare de alb-violeti

 Echipa lui Antonio Foale a terminat la egalitate, 2-2, meciul cu AS Boldur. Aproape 200 de suporteri au cântat pentru studenţii timişoreni, care au revenit de la 0-2.

Afterschool in scolile de stat din Timisoara. Atat dascalii, cat si elevii au de castigat

 Dupa modelul ''afterschool'' promovat in invatamantul privat, scolile de stat au gandit programe similare, care vin in ajutorul parintilor cu programul incarcat.

Recomandări
Planul pentru cel mai negru scenariu la Cernavodă. Autoritățile vor să aducă apă cu cisterna dacă Dunărea scade la un metru

Guvernul anunță noi măsuri pe Dunăre prin care să asigure în viitor suficientă apă pentru răcirea reactoarelor centralei de la Cernavodă.

Reacția lui Nicuşor Dan la dezvăluirile despre șeful SPP Lucian Pahonțu: „Nu e în această situaţie”

Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Cel mai în vârstă monarh din Europa, Regele Harald al Norvegiei, a decedat la vârsta de 89 de ani

Regele Harald al V-lea al Norvegiei, care a plecat în exil în Statele Unite încă din copilărie, în timpul ocupației naziste a țării sale natale, a murit la vârsta de 89 de ani.