“Eroii nu mor niciodata” – suporterii lui Poli au organizat un mars pentru victimele Revolutiei

60535835

 La iniţiativa suporterilor timişoreni, peste 200 de oameni au mărşăluit pe traseul Piaţa Maria – Calea Lipovei în memoria celor dispăruţi în 1989.

 Asociaţia Suporterilor Timişoreni Druckeria a păstrat tradiţia şi în acest an. Fanii au organizat aseară un marş comemorativ pentru victimele Revoluţiei. Peste 200 de oameni au pornit din Piaţa Maria, pe jos, până la cimitirul din Calea Lipovei, unde au depus coroane de flori în memoria celor ce şi-au dat viaţa în decembrie 1989.

Evenimentul iniţiat de fanii lui Poli Timişoara se desfăşoară anual în 17 decembrie.

Suporterilor lui Poli li s-au alăturat câţiva revoluţionari şi oameni din Bucureşti şi alte oraşe. “Marşul acesta este deschis oricui. Nu trimitem invitaţii, nici nu e nevoie să se anunţe, vine cine simte şi trăieşte ca noi. Sunt şi de data aceasta, alături de noi, participanţi din ţară”, a declarat unul dintre liderii suporterilor, Emanuel Cernescu.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
60535769
Zi de doliu in amintirea eroilor care si-au sacrificat viata pentru libertate, acum 22 de ani

Timisoara comemoreaza eroii care au murit la Revolutie. 17 decembrie a fost declarata zi de doliu pentru orasul in care acum 22 de ani libertatea a fost rascumparata cu sange.

60395069
17 decembrie '89 - Sangele primelor victime umplea strazile orasului. Libertatea cerea lacrimi

In urma cu 22 de ani, Revolutia de la Timisoara facea primele victime. Zeci de oameni au luptat pentru libertate cu pretul vietii.
 

60535559
Performanta medicala recunoscuta. “Gala Sanatatii” a premiat doi profesori din Timisoara

Premiul pentru cea mai buna campanie de informare publica din domeniul sanatatii si cel pentru implicare deosebita in activitatea didactica au fost obtinute de doi profesori din Timisoara.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.