A jucat cu Milan si Barcelona, dar nu a uitat Timisoara! „Vreau sa ma retrag din fotbal de la Poli”

marian cisovsky

Marian Cisovsky a intrat în cel mai bun prim unsprezece din istoria lui Poli, conform voturilor suporterilor alb-violeţi. Slovacul a jucat trei ani la Timişoara, iar din vară a plecat în Cehia şi a jucat în Champions League pentru Viktoria Plzen

Site-ul oficial al lui Poli Timişoara i-a provocat pe suporteri să voteze cel mai bun prim unsprezece din istoria de 90 de ani a clubului. Până acum, s-au desemnat câştigătorii pe posturile de portar (Pantilimon), fundaş dreapta (Contra) şi fundaşii centrali. Cuplul ideal din centrul apărării este format din regretatul Dan Păltinişanu şi slovacul Marian Cisovsky. Cel din urmă va fi, aproape sigur, singurul străin din această echipă ideală. Cisovsky se află acum în Cehia şi se pregăteşte, alături de coechipierii de la Viktoria Plzen, de confruntarea cu Schalke, din Europa League.


Marian, ai intrat în echipa ideală din istoria lui Poli. Cum ai primit vestea?
A fost o surpriză pentru mine, dar mai ales o onoare. Am aflat de la un prieten din Timişoara, care mi-a trimis un mesaj, apoi am intrat şi eu pe site-ul clubului şi am văzut şi eu cu ochii mei. Nu voi uita niciodată Timişoara, am petrecut o perioadă extraordinară acolo şi sper să mă întorc vreodată acolo.

Doar în vizită?
Nu neapărat. Pentru mine ar fi ceva deosebit dacă m-aş întoarce la Timişoara să joc fotbal. Eu voi avea 35 de ani când îmi va expira contractul cu Viktoria Plzen, dar niciodată să nu zici niciodată. Va fi greu, dar aş vrea să mă retrag din fotbal de la Poli Timişoara. Dacă nu ar fi fost problema cu retrogradarea în vară, aş fi rămas cu siguranţă acolo.

De ce crezi că te-au ales suporterii?
Nu ştiu, probabil pentru că, atunci când am fost eu acolo, Timişoara a avut rezultate bune. Am terminat de două ori pe locul doi în trei ani, aceasta fiind cea mai bună clasare din istorie. Să nu mai zic de meciurile din cupele europene, în special cel cu Şahtior. Deci, cred că nu neapărat datorită mie, ci întregii echipe am ajuns să fiu votat în această echipă ideală.

Citește și
Alex Curtean
Alex Curtean e oficial „caine”! Marian Iancu anunta transferul facut astazi

Încă mai ţii legătura cu prietenii tăi din Timişoara?
Da, am foarte mulţi prieteni acolo, nu doar fotbalişti, ci şi oameni care nu au legătură cu fenomenul. Îmi place foarte mult oraşul şi, dacă voi avea timp la vară, voi vizita Timişoara.

Cu care dintre foştii colegi mai ţii legătura?
În primul rând, cu Magera. Am fost apropiaţi când jucam la Poli, pentru că vorbim aceeaşi limbă. Dar mai vorbesc prin mesaje şi cu Taborda, Goga sau Curtean, Rafael Rocha sau Helder. A fost o atmosferă extraordinară la echipă şi de aceea încă mai ţinem legătura.

Curtean a plecat la Dinamo. Ştiai?
Da, am citit pe internet. Cred că e un pas înainte pentru el, ştiu că şi-a dorit mult să revină în prima ligă şi să se bată la titlu. De aceea a plecat acolo.

Magera cum se simte în Anglia?
A avut mai multe oferte în vară, dar nu s-a concretizat niciuna şi el nu a mai avut răbdare, astfel că a acceptat să joace în liga a parta din Anglia. Dar, din ce mi-a spus, se simte bine acolo.

Ai văzut vreun meci de-al lui Poli din turul campionatului?
Nu, pentru că nu am găsit aici postul care transmite meciurile, dar urmăresc rezultatele pe internet. Am fost foarte fericit când Poli a bătut-o pe Steaua în Cupa României.

Care e primul lucru care îţi vine în minte când auzi vorbindu-se de Timişoara?
Îmi aduc aminte de primul meu meci pe stadionul „Dan Păltinişanu”, chiar dacă am fost doar spectator. Era un meci cu Rapid şi eram foarte surprins de atmosferă, în tribune se aflau 25.000 de oameni. Apoi am apucat să debutez, am câştigat cu 3-1 la Craiova şi apoi o nouă victorie, acasă cu Vaslui. Nu voi uita acele prime săptămâni, am fost fascinat de ce am găsit la Timişoara.

Ce tricouri ai acasă, din meciurile cu Milan şi Barcelona?
După meciul cu Barca am făcut schimb de tricouri cu Abidal, iar, de la Milan, am tricoul lui Nesta. Am o colecţie impresionantă acasă, din toţi anii în care am jucat fotbal şi, după ce mă voi retrage, voi avea cu ce să mă mândresc. Oricum, acestea ale lui Abidal şi Nesta sunt preferatele mele.

După două meciuri cu Barcelona şi două cu Milan, care jucător te-a impresionat cel mai mult?
Ibrahimovic este un fotbalist foarte puternic, Messi e incredibil, dar, în aceste patru meciuri, cel mai bun cred că a fost Iniesta. Este un fotbalist complet. Face de toate pe teren, este tehnic, rapid, e play-maker, vine în defensivă, este incredibil.
 

Articol recomandat de sport.ro
Dan Petrescu și-a spus oful într-un moment greu: "Rusia, Italia, Anglia! Mai puțin din România"
Dan Petrescu și-a spus oful într-un moment greu: "Rusia, Italia, Anglia! Mai puțin din România"
Citește și...
Filip si Roman au batut palma cu Poli Timişoara si asteapta unda verde de la Buzias
Filip si Roman au batut palma cu Poli Timişoara si asteapta unda verde de la Buzias

Cei doi juniori şi părinţii lor s-au pus de acord cu Gheorghe Chivorchian pentru un transfer la alb-violeţi. Cei de la LPS Banatul şi-au dat OK-ul, dar un cuvânt de spus mai are şi şeful de la Avicola Buziaş, care vrea să-i trimită la Baia Mare

Alex Curtean e oficial „caine”! Marian Iancu anunta transferul facut astazi
Alex Curtean e oficial „caine”! Marian Iancu anunta transferul facut astazi

Poli Timisoara va incasa circa 700.000 de euro de la Dinamo pentru mijlocasul de banda stanga, dar si 25% dintr-un viitor transfer al fotbalistului in strainatate

Recomandări
Cum ar putea arăta reforma Justiției. Guvernul cere un plan pentru criza de personal din intanțe. Reacția CSM
Cum ar putea arăta reforma Justiției. Guvernul cere un plan pentru criza de personal din intanțe. Reacția CSM

Magistrați, reprezentanți ai societății civile și ai mai multor instituții publice s-au întâlnit pentru a doua oară la Guvern, ca să discute problemele din Justiție.  

Răspunsul Danemarcei după întâlnirea de la Casa Albă. Singura putere nucleară din UE trimite trupe la exerciții în Groenlanda
Răspunsul Danemarcei după întâlnirea de la Casa Albă. Singura putere nucleară din UE trimite trupe la exerciții în Groenlanda

Mai multe trupe NATO vor fi prezente în Groenlanda „în următoarele zile”, a afirmat miercuri viceprim-ministrul groenlandez după o întâlnire la Casa Albă între lideri danezi, groenlandezi şi americani.

Guvernul pregătește bugetul de stat pe 2026. Ministerele prezintă la Palatul Victoria bilanțul pentru anul trecut
Guvernul pregătește bugetul de stat pe 2026. Ministerele prezintă la Palatul Victoria bilanțul pentru anul trecut

Ministerele au început să prezinte bilanţul pentru 2025 şi baza de la care se porneşte în construcţia bugetului din 2026. Joi sunt chemați la reprezentanții de la Educație, Cultură, Dezvoltare și Apărare.