Povestea lui Aldaleney M., fost ofiter de securitate al lui Saddam, ajuns azilant la Giurgiu. Ce spune despre Romania
Un fost ofiter de securitate persecutat al lui Saddam Hussein, un crescator de animale din Afganistan torturat in razboi si un comerciant de suveniruri din Guineea se numara printre azilantii care au cerut protectie statului roman.
"Viata mea este o lunga poveste. A trebuit sa plec din tara mea din cauza razboiului. Pentru ca am fost ofiter de securitate al lui Saddam Hussein, eram cautat si persecutat si riscam sa fiu omorat. Asa ca prima data am plecat in Siria. Cand a inceput si acolo razboiul, am plecat in Turcia. Apoi, in incercarea de a ajunge la prietenii mei din Austria, am intrat ilegal in Romania, am fost prins in zona Aradului, dupa ce am calatorit timp de aproape trei zile ascuns intr-un camion. Am fost trimis la un centru din Bucuresti iar din luna mai ma aflu la Centrul din Giurgiu", a povestit, pentru AGERPRES, Aldaleney M., in varsta de 51 de ani, din Irak.
E singur in Giurgiu. A lasat in Irak familia si un trecut complex. A abandonat o viata sociala, o societate din care atunci facea, onorabil, parte. E cu gandul la casa lui si la tot ceea ce a muncit pentru a avea un statut, asa cum era el conturat acolo, atunci. Nu s-ar mai intoarce. Desi a fost ofiter de securitate in tara lui, in Romania ar accepta orice loc de munca, dar inca nu a gasit.
Alegeri 2024
21:26
Nicuşor Dan: Votul meu în primul tur va fi pentru Nicolae Ciucă sau Elena Lasconi
19:26
Au fost tipărite 5,6 milioane de buletine de vot pentru referendumul din București. Care este condiția pentru a fi validat
19:14
Cum votăm la prezidențiale, în țară și în străinătate. Cei care nu sunt în localitatea de reședință pot vota la orice secție
19:05
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
"Cei care ajung in Centrul pentru Solicitantii de Azil Giurgiu intra intr-un program de integrare si participa la cursuri de limba romana organizate de Inspectoratul scolar Giurgiu, dupa care sunt inscrisi la Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca ca persoane aflate in cautarea unui loc de munca. Problema este ca la noi in oras nu prea avem locuri de munca. in trecut, prin anul 2012, cand am avut un val de migranti din Africa si centrul era plin, peste capacitatea de o suta de locuri, am mai gasit pentru ei locuri de munca la o fabrica de mobila din Adunatii Copaceni", a explicat, pentru AGERPRES, ofiterul de integrare din cadrul CRCPSA Giurgiu, Manuela Nicoara.
Refugiatii primesc un ajutor social din partea statului roman de 540 de lei pe luna. Solicitantii de azil primesc 3,6 lei pe zi pentru hrana. Au posibilitatea sa isi gateasca in centru, unde dispun de dormitoare cu paturi suprapuse, bucatarie, sala de mese, sala de sport, biblioteca si sala de rugaciuni.
"Eu ma rog zilnic sa imi pot aduce familia langa mine, mai ales sotia, pentru ca cei doi fii ai mei si fiica mea au la randul lor familii si locuiesc acum in Turcia. Dar am pierdut certificatul de casatorie si nu pot demonstra legal ca este sotia mea. Imi este foarte dor de familie", a marturisit Aldaleney.
Sta de vorba zilnic pe internet cu familia lui si tot asa a aflat de cei doi sirieni care au amenintat ca "rad Romania de pe fata Pamantului".
"Cine vrea sa se lupte, sa plece in Siria. Acolo toti au bombe si le place lupta, este razboi, dar cred ca au vorbit asa de frica, sa nu fie trimisi din nou in Siria. Consider ca Romania nu este in pericol de amenintarile teroriste", crede Aldaleney.
Tot pe internet a auzit si de imigrantii care vin zilnic cu miile spre Europa si spune ca "UE trebuie sa gaseasca o solutie".
"In Macedonia e foarte periculos sa mai stai, in Turcia e full si e normal ca ei aleg sa vina catre Europa. UE cred ca trebuie sa gaseasca o solutie, pentru ca sunt copii si femei in pericol. Cred ca va continua fluxul acesta de imigranti. Au nevoie de ajutor!", a adaugat irakianul.
Aldaleney vorbeste deschis. Despre el, despre restul lumii. Nici nu trebuie sa-i pui prea multe intrebari. Asa e la 51 de ani si dupa un trai intr-o regiune macinata de razboaie. Inevitabil, ne spune ca pana acum nu l-a durut nimic, n-a fost la medic: "Pana la 51 de ani nu am luat nicio pastila, pentru ca nu am fost bolnav niciodata. Nici nu am fost ranit. Dar acum, de un an de zile, ma doare mijlocul".
In acelasi centru pentru solicitantii de azil sta si un fost lucrator la o ferma de animale din Afganistan, Mohamad Mussa, de 49 de ani. Este sub tratament psihiatric pentru ca a fost torturat si avea cosmaruri din timpul razboiului.
Nu are cu cine sa vorbeasca dintre cei de acasa, nici macar pe internet, care e plin de toti si toate. Sotia si copilul lui s-au imbolnavit si au decedat in Afganistan. El a fost prins in razboi, a fost persecutat si torturat.
"Avea cosmaruri noaptea, se trezea, tipa si vorbea speriat in limba lui. Acum este sub tratament psihiatric. Tortura din timpul razboiului si-a pus amprenta asupra lui", a spus Manuela Nicoara.
Chiar si in aceasta situatie, el incearca sa se faca util: se ofera sa ajute personalul centrului sau sa isi ajute colegii, face curatenie, matura, spala sau duce gunoiul. Oricum, este o regula de ordine interioara pe care toti din cele sase centre de azilanti trebuie sa o indeplineasca, pe rand.
AGERPRES a vorbit si cu un barbat din Guineea, stat din Africa de Vest. Alhassane A., in varsta de 40 de ani, a fost comerciant de suveniruri. Avea magazinul lui. A cunoscut o fata din Romania pe internet, s-au casatorit, dar intre timp au divortat si acum trebuie sa intre in legalitate cu actele. Primeste 3,6 lei pe zi pentru hrana si este foarte nemultumit ca nu gaseste un loc de munca.
"As vrea sa deschid un magazin in Romania. Acasa aveam un magazin, eram comerciant, dar nu gasesc nici macar ceva de lucru", si-a povestit Alhassane planurile sale de viitor.
In centrul de azilanti de la Giurgiu stau acum patru persoane, ultimul fiind din Algeria.
In primul semestru al acestui an au depus cereri de azil la CRCPSA Giurgiu 71 de persoane, dintre care 22 din Siria si restul din Pakistan, Camerun, Iran, Irak, Algeria, Guineea, Afganistan, Bangladesh sau Palestina. 25 au obtinut o forma de protectie, cei mai multi fiind din Siria si din Afganistan.
In prezent se pregateste o noua lege privind statutul imigrantilor si al solicitantilor de azil si prin aceasta s-ar putea oferi zece lei pe zi in loc de 3,6 lei pe zi pentru hrana. Unele proceduri de integrare pentru solicitantii de azil ar putea fi mai rapide.
Centrul Regional de Cazare si Proceduri pentru Solicitantii de Azil Giurgiu a fost inaugurat la 6 septembrie 2011 si are competenta asupra cererilor de azil depuse in judetele: Giurgiu, Teleorman, Olt, Calarasi, Dolj si Ialomita.