„Super Luna sângerie a lupului”, luni dimineaţă în România. Ora la care va fi vizibilă eclipsa

62015948

O eclipsă totală de Lună, singura din următorii doi ani, va avea loc luni dimineaţă şi va fi vizibilă în România.

Luna va intra complet în umbra Pământului luni, la ora 07.12, când se va afla foarte aproape de orizontul de nord-vest, cu aproximativ o oră înainte să răsară soarele.

Fenomenul va putea fi observat, în România, pe jumătate, până în jurul orei 08.00, Luna apunând când încă este eclipsată, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Observatorului Astronomic „Vasile Urseanu”.

Eclipsa va începe la ora 04.36, când Luna va intra în penumbra Pământului, însă schimbări pe discul acesteia vor putea fi remarcate de când începe să intre în umbră, începând cu ora 05.34. La acel moment, satelitul natural se va afla înspre vest, la 20 de grade înălţime faţă de orizont.

Faza de totalitate, când discul Lunii va fi mai întunecat decât de obicei, va începe la ora 06.41 şi va avea maximul la ora 07.12. Această fază se va încheia la ora 07.43.

Toate aceste faze vor fi vizibile în România, cu Luna aflată foarte aproape de orizont.

Ieşirea din umbră va începe la ora 08.51, când Luna se află sub orizont, iar eclipsa se va sfârşi la ora României 09.48.

În noaptea de 20 spre 21 ianuarie, va avea loc fenomenul „super Luna sângerie a lupului”, o combinaţie între eclipsă totală şi super-Lună, care va fi vizibil în America de Nord şi de Sud, în anumite părţi din Europa şi puţine regiuni din Asia.

Următoarea eclipsă totală de Lună va avea loc pe 26 mai 2021.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62015806
Oamenii de ştiinţă au rezolvat unul dintre misterele Sistemului Solar

Oamenii de ştiinţă americani consideră că au rezolvat un mister privind sistemul solar - durata unei zile pe planeta Saturn.

61937950
Eclipsă totală de Lună pe 21 ianuarie. ”Luna Sângerie”, vizibilă și în România

O eclipsă totală de Lună va avea loc în noaptea de 20 spre 21 ianuarie şi, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" din Capitală, va fi vizibilă şi în România.

62014827
Noi informații despre prima sâmânță care a încolțit pe lună. Anunțul cercetătorilor

Cercetători chinezi au anunțat recent că au obţinut încolţirea primei seminţe de bumbac pe Lună, un succes al unuia dintre experimentele sondei Chang'e 4. Însă există noi informații care arată ca planta a și murit.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.