Varianta unui supercutremur intr-o zona cu multe cutremure mici nu mai poate fi exclusa
In ultimii ani, planeta noastra a fost “scuturata” de mai multe supercutremure cu magnitudinea peste 9, seisme care, potrivit specialistilor, nu ar fi trebuit sa existe.
Seismologii reanalizeaza cutremurele din 2004 (Sumatra), 2001 (Japonia) si 1960 (Chile), care, din punct de vedere al ciclurilor seismice cunoscute, nu ar fi trebuit sa fie atat de mari.
Mai mult, ele au avut epicentrul in zona unor falii de subductie, unde fusesera inregistrate anterior mici cutremure, care ar fi trebuit sa faca imposibila producerea unuia urias.
Japonia si Sumatra se afla deauspra unei cruste oceanice vechi, unde, teoretic, nu pot avea loc cutremure mai mari de magnitudinea 8,4, scrie Live Science.
Insa aici au avut loc cele mai mari seisme inregistrate in istorie, prin urmare specialistii trebuie sa reevalueze potentialul seismic al zonei, declara Chris Goldfinger, geolog la Universitatea de Stat Oregon.
Acum, seismologii au inteles ca, daca se produce un cutremur de mica intensitate, asta nu inseamna neaparat ca energia acumulata sub pamant a fost eliberata, pentru ca aceasta se acumuleaza la fel ca intr-o baterie.
Astfel, o falie seismica poate “imprumuta” energia ramasa din alte cicluri, ducand astfel la producerea unui supercutremur.
Aceasta ipoteza a fost lansata pentru prima data in anul 2005, de catre Marco Cisternas, care a sustinut ca seismul din 1960 din Chile (magnitudine 9,5) a eliberat o cantitate de energie mult mai mare decat s-ar fi putut acumula de la ultimul mare cutremur, produs in 1575.
Noul model propus, numit neoficial “modelul bateriei”, inseamna ca nimeni nu poate prevedea cand si unde vor avea loc aceste supercutremure, precizeaza Goldfinger.
“Nu avem cum sa aflam cat de incarcata cu energie este o falie. Pur si simplu nu avem cum sa masuram acest lucru”.
