Terapia prin care bolnavii de cancer pot avea cu 50% mai multe șanse de supraviețuire

62080700
iStock

O terapie combinată, compusă din două medicamente puternice, create pentru a ajuta sistemul imunitar să lupte împotriva melanomului, poate creşte cu 50% șansele de supravieţuire pe termen lung în cazul pacienţilor diagnosticaţi.

Studiul a fost realizat în Marea Britanie de către Royal Marsden NHS Foundation Trust, informează Press Association, citat de Agerpres.

Rezultatele noului studiu clinic au dezvăluit că medicamentele Ipilimumab (Yervoy) şi Nivolumab (Opdivo), atunci când sunt administrate împreună, pot să stopeze şi chiar să inverseze evoluţia melanoamelor în stare avansată, timp de cel puţin cinci ani, pentru 50% dintre pacienţi.

Melanomul este o formă de cancer de piele, cunoscut pentru asemănarea cu aluniţele și cauzat de creşterea necontrolată a celulelor producătoare de pigmenţi în interiorul pielii.

Ambele medicamente sunt folosite în imunoterapie, o metodă medicală care ajută sistemul imunitar să distrugă celulele canceroase pe măsură ce acestea se răspândesc în organism.

Noul tratament este recomandat de National Institute for Health and Care Excellence şi este disponibil în această versiune combinată în cadrul NHS (Sistemul naţional de sănătate din Marea Britanie, n.r.), în urma analizelor efectuate de medicii din această ţară.

"Prin administrarea combinată a acestor două medicamente, sunt înlăturate efectiv două frâne ale sistemului imunitar în loc de una singură, aşadar sistemul imunitar devine capabil să recunoască tumorile pe care nu putea să le recunoască înainte şi să reacţioneze la ele, distrugându-le", a declarat Profesorul James Larkin, medic oncolog şi profesor la Institute of Cancer Research.

Noua descoperire, publicată în The New England Journal of Medicine, va fi prezentată pe larg la adunarea generală a European Society for Medical Oncology, organizată sâmbătă în oraşul spaniol Barcelona.

În urmă cu un deceniu, doar unul din 20 de pacienţi cu melanom în stare avansată ar fi supravieţuit timp de cinci ani după diagnosticarea bolii, şansele de supravieţuire fiind pentru cele mai multe dintre aceste persoane cuprinse între şase luni şi nouă luni.

"În trecut, melanomul metastazat era considerat o boală care nu putea fi tratată. Oncologii considerau melanomul ca un caz diferit de alte tipuri de cancer - nu putea fi tratat odată ce se începuse să se răspândească", a declarat profesorul Larkin.

"Este pentru prima dată când putem să spunem că şansele de a deveni un supravieţuitor pe termen lung al unui caz de melanom avansat au devenit de acum de 50%, iar această performanţă reprezintă o veritabilă piatră de hotar în medicină", a adăugat cercetătorul britanic.

Pacienţii care au participat la studiul clinic Checkmate 067 au fost împărţiţi în trei grupuri.

Cei din primul grup, alcătuit din 314 pacienţi, au primit Nivolumab şi Ipilimumab.

Pacienţilor din al doilea grup, compus din 316 de participanţi, le-a fost administrat Nivolumab şi un placebo, în timp ce alţi 315 pacienţi, incluşi în al treilea grup, au primit Ipilimumab şi un placebo.

Rata generală de supravieţuire pentru cel puţin cinci ani înregistrată în cadrul grupului care a primit terapia combinată a fost de 52%, iar 74% dintre aceşti pacienţi nu au mai avut nevoie de tratament medical după cinci ani.

Rata generală de supravieţuire pe termen lung din cadrul grupului care a primit Nivolumab a fost de 44%, în timp în grupul care a primit Ipilimumab această rată a fost de 26%.

Mai mult, pentru acei pacienţi care au oprit tratamentul din cauza efectelor sale secundare, precum oboseală, iritaţii cutanate şi diaree, rezultatul a fost la fel de bun ca în cazul pacienţilor care au primit acelaşi tratament pentru perioade mai îndelungate, au precizat medicii britanici.

Totuşi, a avertizat profesorul Larkin, în prezent nu există nicio metodă de identificare în avans a pacienţilor care vor răspunde cel mai bine la această formă combinată de imunoterapie.

"Decizia referitoare la alegerea tratamentelor reprezintă o chestiune pe care medicii vor trebui să o discute individual cu fiecare pacient şi cu familiile lor. Cele două medicamente, administrate împreună, au cu siguranţă un rol în tratarea melanomului metastazat şi ele vor fi alese pentru anumiţi pacienţi. Pentru alţii, decizia ar putea consta în administrarea medicamentelor în secvenţă, unul după celălalt", a precizat James Larkin.

Melanomul cauzează aproximativ 2.300 de decese în Marea Britanie în fiecare an. Aproximativ 16.000 de persoane au fost diagnosticate cu această boală în 2016, potrivit celor mai recente statistici disponibile.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Vinicius Jr. și-a făcut operație estetică! Starul lui Real Madrid este de nerecunoscut
Citește și...
Cea mai lungă eclipsă solară a secolului. Când se va face întuneric pe Pământ pentru 6 minute în timpul zilei

Pe 2 august 2027, milioane de oameni din sudul Europei, nordul Africii și Orientul Mijlociu vor putea urmări o eclipsă totală de Soare considerată cel mai spectaculos eveniment astronomic al secolului.

Studiu: Un supliment popular are beneficii neașteptate în cazul durerilor cronice. Ce au descoperit cercetătorii

Melatonina, hormonul cunoscut pentru rolul său esențial în reglarea somnului, ar putea avea un beneficiu important și în tratarea durerii cronice musculo-scheletice, arată o amplă analiză.

Un implant cerebral experimental a restabilit mişcarea mâinii şi senzaţia de atingere la un pacient paralizat. VIDEO

Un sistem experimental bazat pe implanturi cerebrale a permis unui bărbat cu paralizie provocată de o leziune severă a măduvei spinării să își miște din nou mâna și să perceapă atingerea. 

Recomandări
Cât poate rezista România fără importurile de petrol din Kazahstan. Benzinăriile au scumpit deja carburanții

Noi probleme pe piața carburanților. Principala rută prin care Kazahstanul își exportă petrolul a fost blocată după atacurile cu drone din Marea Neagră asupra vaselor cu țiței kazah.

La mila naturii. Case inundate, mașini distruse și sinistrați evacuați. Județul lovit cel mai tare de furtuni

Vremea rea a adus un potop de necazuri. O nouă rundă de ploi a umflat râurile, iar apele scurse de pe versanți au ajuns până în casele oamenilor. 

Grindeanu blochează jalonul PNRR legat de integritatea aleșilor. Motivul găsit de PSD să nu voteze noua lege a integrității

Jaloanele PNRR nasc un nou scandal. Enervat de noua lege a integrității, Sorin Grindeanu a anunțat că nu o va vota, pentru că cei din USR ar fi introdus în proiect unele paragrafe menite să-i ajute pe membrii partidului aflați în conflict de interese.