Pentagonul urmărește reintrarea în atmosferă a rachetei chineze care s-ar putea prăbuși într-o zonă populată

×
Publicitate

Pentagonul a informat miercuri că urmăreşte racheta chineză care urmează să facă în acest weekend o intrare necontrolată în atmosferă, cu riscul de a se prăbuşi într-o zonă populată, notează AFP, conform Agerpres.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, "a fost informat şi ştie că, în orice moment, Comandamentul Spaţial urmăreşte aceste resturi de rachetă", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

China a lansat joi primul dintre cele trei elemente ale staţiei sale spaţiale, CSS, care a fost propulsat de o rachetă Long March 5B. Corpul rachetei care urmează să aterizeze în următoarele zile şi nimeni nu ştie unde.

"Este aproape întreg corpul rachetei, dacă am înţeles corect. Este aproape intact", a adăugat el, precizând că reintrarea în atmosferă este programată "în jurul zilei de sâmbătă".

După separarea modulului spaţial, lansatorul a început să orbiteze planeta pe o traiectorie neregulată, pierzând încet altitudine, ceea ce face aproape imposibilă orice predicţie despre punctul său de intrare în atmosferă şi, prin urmare, punctul său de cădere.

Este posibil ca acesta să se dezintegreze la intrarea în atmosferă, lăsând doar resturi limitate să se prăbuşească. Iar dacă rămâne întreagă, planeta fiind compusă din 70% apă, există şanse mari ca racheta să se prăbuşească în mare, dar nu este sigur. S-ar putea prăbuşi într-o zonă locuită sau peste o navă.

Întrebat despre posibilitatea ca resturile spaţiale să fie distruse dacă sunt ameninţate zone terestre, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a răspuns că este "prea devreme" pentru a spune asta.

"O urmărim. O urmărim cât de aproape putem", a spus el. "Dar este prea devreme pentru a şti unde va merge şi dacă este ceva de făcut", a adăugat John Kirby.

Nu este prima dată când China pierde controlul asupra unei nave spaţiale la întoarcerea pe Pământ. În aprilie 2018, un laborator spaţial Tiangong-1 s-a dezintegrat la reintrarea în atmosferă, la doi ani după ce a încetat să funcţioneze. Autorităţile chineze au negat că laboratorul ar fi scăpat de sub control.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62183359
Bilete pentru excursii sub-orbitale vor fi scoase la vânzare. Anunțul făcut de miliardarul Jeff Bezos

După luni de zile în care turismul a fost blocat aproape în totalitate, iubitorii experiențelor pe alte tărâmuri se pot gândi acum inclusiv la o vizită în spațiu.

62188074
Vaccinul anti-COVID și reacțiile adverse. De ce unii pacienți resimt efecte secundare, iar ații nu

Majoritatea vaccinurilor pot genera efecte secundare, inclusiv cele realizate împotriva maladiei COVID-19. Apariția acestora nu ar trebui să provoace îngrijoare, reprezentând un semn că sistemul imunitar funcționează la parametri optimi.

62187029
O pastilă ar putea opri pandemia de Covid-19 în toata lumea. Pfizer face deja teste

Zeci de voluntari participă în prezent la testarea unei pastile a companiei Pfizer, care ar putea fi un remediu pentru pandemia de COVID-19 chiar în acest an.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.