O capsulă temporală centenară, descoperită sub statuia unui rege din Tările de Jos. FOTO

62421532
AFP

O capsulă a timpului cu o vechime de 99 de ani, ascunsă dedesubtul unei statui a regelui Wilhelm al II-lea cu prilejul renovării Parlamentului olandez, a fost deschisă luni.

Au fost scoase la iveală documente istorice şi cărţi despre bătăliile trupelor olandeze împotriva lui Napoleon, potrivit AFP.

Muncitorii care efectuau lucrări de renovare la clădirea Parlamentului din Haga au descoperit cu surprindere o cutie din metal ascunsă între doi pereţi care susţin soclul pe care se afla statuia regelui.

''Este o surpriză enormă'', a declarat Sophie Olie, istoric de artă al oraşului.

Echipat cu o pereche de mănuşi albe, primarul Jan van Zanen a deschis ceremonios capsula într-o sală plină de jurnalişti şi i-a scos la iveală conţinutul: scrisori, documente şi cărţi.

''Este o imagine foarte frumoasă a acestei epoci. E un poem pentru rege şi un poem pentru oraş şi pentru ţară. Ne duce cu 99 de ani înainte de 2024'', a declarat Van Zanen pentru AFP.

Această descoperire a uimit istoricii, care nu ştiau de existenţa acestei capsule temporale.

Cărţile conţin povestea în trei volume, în franceză, a bătăliilor lui Wilhelm al II-lea, inclusiv bătălia de la Waterloo din 1815 împotriva lui Napoleon, semnată de F. de Bas, un celebru istoric militar al epocii.

Oraşul preconizează să continue tradiţia instalând propria capsulă temporală în momentul când statuia va fi înlocuită, în 2028, a declarat primarul.

''Vrem acum să le cerem locuitorilor din Haga să ne sfătuiască referitor la ceea ce trebuie pus în cutie pentru cei care o vor deschide peste 100 de ani'', a declarat el.

Acesta a spus că va respecta dorinţa cetăţenilor, dar că ar prefera să umple cutia ''cu texte şi câteva imagini din ziua de azi, un text despre renovare şi o monedă (...), un euro spre exemplu''.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62421209
Cum arată camera de fotografiat care are nevoie de 1.000 de ani pentru a capta o singură poză

Un proiect inedit a fost inițiat de un filozof de la Universitatea din Arizona, numit „Camera Mileniului”, având scopul de a captura evoluția peisajului din Tucson, Arizona, pe parcursul a o mie de ani.

 

62420586
Chirurgii şi oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test de sânge pentru cancerul cerebral

Chirurgii şi oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test de sânge pentru cancerul cerebral, în premieră mondială.

62290905
Studiu. Vaccinurile anticovid ar putea crește riscul de tulburări menstruale

Riscul de tulburări menstruale este „uşor crescut" în cele trei luni de la administrarea unui vaccin ARN mesager anticovid, sugerează un studiu publicat miercuri de autorităţile sanitare franceze.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.