Cercetătorii vor să afle care sunt efectele temperaturilor extreme asupra corpului: „Și respirația se simte ciudat”

×
Publicitate

22 iulie a fost cea mai caldă zi de când se fac măsurători pe planetă, potrivit specialiștilor de la NASA.

În aceste condiții, cercetătorii vor să afle care sunt efectele temperaturilor extreme asupra corpului uman.

Universitatea South Wales din Marea Britanie desfășoară un amplu program de testare a efectelor încălzirii globale asupra oamenilor. O jurnalistă a postului CNN a vrut să vadă pe propria piele ce înseamnă acest lucru.

Laura Paddison, corespondent CNN: „În spatele meu e o cameră ambientală unde oamenii de știință pot controla temperatura. Acolo vor crește temperaturile până la aproximativ 40 de grade Celsius, adică 104 grade Fahrenheit. Scopul acestui exercițiu este de a vedea ce impact are căldura extremă asupra corpului meu”.

Echipamentul jurnalistei este plin de senzori care măsoară fluxul sanguin spre creier, ori temperatura pielii. Rolul acestora este să analizeze funcțiile cognitive. Cercetătorii vor să afle, astfel, în ce măsură afectează căldura deciziile pe care le luăm.

Laura Paddison, corespondent CNN: „Sunt 40 de grade Celsius, dar umiditatea este de 85% și diferența este intensă. E ca într-o saună aici. Este foarte, foarte greu, mâinile îmi tremură puțin. Totul este dificil, chiar și respirația se simte ciudat”.

Analizele arată că, din cauza temperaturilor ridicate, circulația sângelui spre creier are de suferit. Senzorii au înregistrat o scădere de la 600 la 400 de mililitri pe minut.

Damian Bailey, profesor de biochimie: „Nu primești suficient „combustibil” în creier. Nu arzi suficient combustibil pentru a putea lua deciziile corecte. Ai putea lua decizii greșite, decizii pripite”.

Cu toate acestea, inima depune un efort mult mai mare ca să pompeze sânge în timpul exercițiilor, tot din cauza creșterii temperaturii și a umidității.

Damian Bailey, profesor de biochimie: „Pentru pacienții mai în vârstă, asta e o problemă mare. Și nu ar putea face cele mai simple sarcini, nici măcar să se ridice de pe scaun. Dintr-o perspectivă cardiovasculară, asta ar fi prea solicitant”.

Laura Paddison, corespondent CNN: „Ceea ce vedem acum în întreaga lume este această căldură însoțită de umiditate care transformă locurile la limita supraviețuirii. Vedem valuri de căldură mai puternice, vreme cu umiditate crescută și impactul asupra corpului e copleșitor”.

Multe zone din Europa au, încă, temperaturi caniculare. Andaluzia, în Spania, a înregistrat în acest weekend peste 40 de grade Celsius în timpul zilei și 30 de grade noaptea, în condițiile în care peninsula iberică nu mai este afectată de un val de căldură, așa cum s-a întâmplat luna trecută.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62472200
Misterul meteoritului care miroase a ouă stricate, prăbușit la Berlin. De unde provine obiectul cosmic

Meteoritul care s-a prăbușit în ianuarie lângă Berlin are o vechime de 4,5 miliarde de ani, face parte din clasa rară a aubriților și are o caracteristică inedită, cea a mirosului neplăcut. Practic, meteoritul miroase a ouă stricate.  

62340751
Factorii de risc cardiovascular şi migrenele. Ce a constatat un nou studiu

Un nou studiu publicat în ediţia online a revistei Neurology relevă că hipertensiunea arterial a fost asociată cu o probabilitate uşor mai mare de a suferi vreodată de migrene, în cazul femeilor participante.  

62471949
”Monoxila Moldovei”. Motivul pentru care cercetătorii din Iași sunt încântați de o uriașă barcă veche de 500 de ani

O ambarcațiune construită în urmă cu cinci secole va fi expusă la Iași. Are aproape 9 m lungime, a fost cioplită din trunchiul unui plop, iar locuitorii din zona Moldovei o foloseau pentru transportul mărfurilor.  

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.