Cel mai rar sarpe din Romania, redescoperit dupa 80 de ani. Locul unde traieste "boa de nisip" este tinut SECRET

×
Publicitate

Serpii boa traiesc si in Romania. Dupa aproape opt decenii, o specie crezuta disparuta a fost descoperita de oamenii de stiinta, care nu vor insa sa dezvaluie locul unde traieste reptila

Potrivit unui comunicat al Societatii Ornitologice Romane (SOR)„dupa 80 de ani, a fost redescoperit cel mai rar sarpe din Romania – boa de nisip (Eryx jaculus). Aceasta specie ajunsese sa fie considerata un adevarat “Sfant Graal” al herpetologilor, o specie pe care toti o credeau disparuta din fauna Romaniei, si care acum a fost regasita. Din 1935 nu a mai fost vazut boa de nisip in viata, in Romania, au mai fost semnalate doar exemplare moarte. Nimeni nu reusise sa mai gaseasca un exemplar in viata”.

Primul exemplar a fost semnalat pe pagina de Facebook a Societatii Ornitologice de un pasionat de natura care locuieste in zona Luncii Dunarii. De aici a fost catre un herpetolog – adica un specialist in serpi. “Nu poti trece cu vederea o astfel de descoperire”, a povestit pentru SOR Vlad Cioflec, biologul care a identificat specia. „Am vazut fotografiile si am ramas uimit. Mi-am organizat o echipa din care au mai facut parte sotia mea, Corina Cioflec, un fotograf de natura – Doru Panaitescu si un alt herpetolog, Tibor Sos. Impreuna am plecat pe teren, sa cautam ceea ce noi credeam ca este o specie disparuta. Cel mai greu cred ca a fost sa tin secreta locatia indicata de primul gasitor”.

 

La fata locului, echipa a gasit mai multe exemplare de boa de nisip, printre care si o femela cu sase pui. Sarpele prezinta cateva particularitati remarcabile, printre aceea ca are „doua capete”: coada animalului seamana foarte bine cu capul, pentru a se apara de pradatori. De asemenea, are gura dispusa ventral (adica „pe burta”), ceea ce ii permite sa sape adevarate retele de galerii cu botul sau tare si ascutit.

Citeste si: Panica intr-o localitate din Dambovita: o femeie a gasit in dormitor un sarpe de un metru

Specialistii spun ca boa de nisip este un sarpe disproportionat: scurt (cel mult 50 de centimetri) si gros, ceea ce ii confera un aspect ciudat in comparatie cu serpii obisnuiti cu care imparte acelasi teritoriu. Nu este veninos, ci constrictor: vaneaza noaptea rozatoare mici, teritoriul sau de vanatoare fiind sub pamant, in galeriile pe care le sapa.

 

Ultimul boa de nisip din Romania a fost semnalat in 1937 in localitatea Cochirleni. De atunci au mai fost gasite alte cateva exemplare, insa niciunul in viata. Specialistii care l-au redescoperit acum nu vor sa faca public locul unde l-au gasit, de teama ca „ar putea duce la o vanatoare de trofee”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Roverul Curiosity a ajuns la destinatia finala. Traseul pe care l-a avut de parcurs pe Planeta Rosie. FOTO

Roverul Curiosity a urcat ultimul munte de pe Marte, pentru a ajunge la destinatia finala. Acum, specialistii asteapta sa primeasca “munti” de informatii de pe Planeta Rosie.

Descoperire uriasa, la propriu, facuta de un paleontolog, in Argentina. Animalul cantarea 65 de tone

Cercetatorii de la Universitatea Philadelphia au dezvaluit zilele trecute detalii despre o noua specie de dinozaur, descoperita in Argentina.

Fenomen meteo rar pe cerul din Marea Britanie. Oamenii sunt incantati, insa specialistii sunt alarmati

O mare parte din locuitorii din Marea Britanie vor admira un adevarat spectacol ceresc in seara de vineri. Aurora boreala, specifica regiunilor nordice din Peninsula Scandinava, Canada sau Rusia, va fi vizibila si in Anglia.

Recomandări
Accident violent în județul Timiș: patru răniți. Autorul este un șofer fără permis, care consumase alcool și furase mașina

O urmărire ca-n filme s-a încheiat cu un accident violent în județul Timiș. Un bărbat de 27 de ani, băut și fără permis, care încerca să scape de polițiști, a lovit o mașină în care se aflau două tinere și a proiectat-o într-o terasă.

Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus la țărm două fragmente de drone militare, care nu reprezentau un pericol

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus sâmbătă la țărm două fragmente de drone militare.