Victorie uriașă pentru FCSB. Are şanse mari să se califice direct în optimile Europa League

62514374
Getty

FCSB a învins echipa azeră Qarabag FK cu scorul de 3-2 (2-2), joi seara, pe Stadionul Republican ''Tofiq Bahramov'' din Baku, în etapa a şaptea a Europa League la fotbal.

Cu acest succes important, campioana României nu numai că şi-a asigurat prezenţa în faza următoare a competiţiei, dar are şanse mari de calificare direct în optimi.

În meciul de la Baku, FCSB a alternat momentele slabe cu momente bune, însă a reuşit să se impună în faţa unei formaţii inferioare.

Adrian Şut (7, 73), David Miculescu (45+4) au marcat golurile echipei bucureştene, fiecare după un corner, iar pentru gazde au punctat Leandro Andrade (1) şi Joyskim Dawa (autogol, 41).

Meciul a început practic de la 1-0 pentru azeri, care au marcat după numai 57 de secunde: Qarabag a avut o aruncare de la margine, apoi Leandro Andrade l-a driblat uşor pe Ngezana şi a marcat.

FCSB nu a acuzat şocul prea mult şi a avut o mare ocazie prin Bîrligea (6), pe contraatac, dar atacantul a fost blocat în cele din urmă. La cornerul care a urmat, executat de Tănase, Şut a scăpat din marcaj şi a marcat cu capul (7), restabilind egalitatea.

Echipa antrenată de Elias Charalambous a primit un penalty (10), la un duel între Medina şi Bîrligea, dar lovitura de pedeapsă a fost anulată după arbitrajul video.

Apărarea centrală a roş-albaştrilor a gafat din nou în min. 41, la centrarea lui Jafarguliev, când camerunezul Dawa a reluat în propria poartă.

Totuşi, Qarabag nu a intrat la pauză în avantaj, pentru că Miculescu a egalat (45+4), reluând din unghi, după un corner executat de Ştefănescu.

În partea secundă, FCSB a fost dominată în multe momente de gazde, care şi-au creat câteva ocazii destul de bune. Jafarguliev (59) a tras din lovitură liberă de la 20 de metri, dar mingea s-a dus în plasa laterală, apoi Kaşciuk (60) a reluat peste poartă de la circa 8 metri centrarea lui Jafarguliev. La o eroare de comunicare în defensivă, Târnovanu a ratat intervenţia (65), dar Dawa a blocat şutul lui Medina.

În min. 73, la un corner executat de Tănase, Şut a reluat cu capul, deşi s-a ciocnit de Ahundzade, marcând golul victoriei campioanei României.

Qarabag a forţat egalarea, însă a fost lipsită de limpezime în faţa porţii, deşi a avut multe momente fixe.

FCSB a avut o şansă notabilă pe contraatac, prin Bîrligea (78), care a reuşit o intercepţie, dar a tras slab de la 20 de metri.

Cu acest succes, FCSB a acumulat 14 puncte înainte ultimei etape (locul 6 provizoriu), care o va aduce la Bucureşti pe Manchester United, pe 30 ianuarie.

Primele opt clasate se vor califica în optimile de finală, în timp ce formaţiile clasate pe locurile 9-24 vor juca un baraj pentru calificarea în optimi.

Qarabag FK - FCSB 2-3 (2-2)
Au marcat: Leandro Andrade (1), Joyskim Dawa (autogol, 41), respectiv Adrian Şut (7, 73), David Miculescu (45+4).
Baku, Stadionul Republican ''Tofiq Bahramov''
Europa League - etapa a 7-a

Au evoluat echipele:

Qarabag FK: 97. Fabijan Buntic - 2. Matheus Silva, 13. Bahlul Mustafazade (29. Marko Vesovic, 70), 81. Kevin Medina, 44. Elvin Jafarguliev - 6. Julio Romao (66. Patrick Andrade, 70), 8. Marko Jankovic - 21. Oleksi Kaşciuk (27. Tural Bairamov, 81), 15. Leandro Andrade (11. Emmanuel Addai, 81), 10. Abdellah Zoubir (căpitan) - 90. Nariman Ahundzade (22. Musa Gurbanli, 81). Antrenor: Gurban Gurbanov.

FCSB: 32. Ştefan Târnovanu - 2. Valentin Creţu, 30. Siyabonga Ngezana, 5. Joyskim Dawa, 33. Risto Radunovic - 42. Baba Alhassan (18. Malcom Edjouma, 46), 8. Adrian Şut (căpitan) - 11. David Miculescu (29. Alexandru Musi, 62), 7. Florin Tănase (17. Mihai Popescu, 79), 15. Marius Ştefănescu (25. Alexandru Băluţă, 46) - 9. Daniel Bîrligea (19. Daniel Popa, 90). Antrenor: Elias Charalambous.
 

Articol recomandat de sport.ro
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
„Rusia suferă primele înfrângeri!” Lovitură puternică primită de armata lui Putin
Citește și...
A murit Teoharie Coca-Cozma, comentatorul care a intrat în istorie prin strigătul ”Apără Duckadam!”

Comentatorul sportiv Teoharie Coca-Cozma a murit miercuri la vârsta de 84 de ani. Vocea de neuitat a radioului a intrat în istorie prin strigătul ”Apără Duckadam!”, din finala Cupei Campionilor Europeni, câștigată de Steaua în 1986.

 

A murit Cornel Oțelea, cel mai mare handbalist român din toate timpurile

Fostul mare handbalist Cornel Oţelea, câştigător a trei titluri mondiale cu echipa naţională a României, a decedat, miercuri, la vârsta de 84 de ani.

Florent Malouda, fost internaţional francez, s-a înrolat în armata din Guyana franceză

Florent Malouda, fost internaţional francez şi fost jucător la Olympique Lyon şi Chelsea, a intrat în armată ca ofiţer în rezerva cetăţenilor. Născut la Cayenne, el s-a retras în 2018 şi va contribui la promovarea valorilor armatei în Guyana Franceză.

Recomandări
Discursul lui Nicușor Dan în Catedrala Națională: de la ”naționalism sănătos” la ”demagogi care se bat cu pumnul în piept”

Preşedintele Nicuşor Dan a participat, marți, la deschiderea oficială a Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi, care a avut loc la Catedrala Națională din București.

Inflația din zona euro a urcat la 3,3%, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. BCE ar putea majora dobânzile

Rata anuală a inflației în zona euro a trecut pragul de 3% în luna august, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul creșterii prețurilor la energie, ceea ce conferă un nou argument pentru o nouă majorare a dobânzilor de către BCE.

Putin ar fi refuzat în ultimul moment să se întâlnească cu șeful CIA după ce a aflat ce mesaj aducea de fapt

Vladimir Putin intenționa inițial să se întâlnească cu directorul CIA, John Ratcliffe, în timpul vizitei acestuia la Moscova, pe 25 august, dar s-a răzgândit după ce a aflat scopul deplasării, a declarat pentru „Agențstvo” o sursă apropiată Kremlinului.