Fotbalistul Suediei, Alexander Isak: ”Da, am auzit scandări rasiste din tribune”

62092673
Agerpres

Fotbalistul echipei naţionale a Suediei, Alexander Isak, a declarat, vineri seara, că suporterii români prezenţi pe Arena Naţională au scandat lozinci cu caracter rasist.

El a spus că i se pare incredibil faptul că asemenea lucruri se întâmplă pe stadioanele de fotbal.

"Da, am auzit scandări rasiste din tribune. Sunt dezamăgit, este incredibil că asemenea lucruri se întâmplă. Dar noi eram pregătiţi pentru aşa ceva şi am făcut faţă", a spus jucătorul de culoare după meciul cu echipei naţionale a României, potrivit Agerpres.

Isak s-a arătat însă fericit de faptul că a reuşit să se califice cu Suedia la EURO 2020.

"Suntem fericiţi, am venit aici să câştigăm meciul cu România şi am reuşit. Am făcut un joc foarte bun şi suntem toţi bucuroşi. Trebuia să fim la un nivel înalt şi am fost, de aceea consider că am câştigat meciul destul de uşor. Este prima mea calificare la un turneu final, sunt foarte mândru de echipa mea", a precizat el.

Cu toate acestea, antrenorul naționalei Suediei, Janne Andersson, spune că nu a auzit nimic.

"Sunt antrenor de fotbal. Avem arbitri, avem reguli. Dacă e vorba de rasism, meciul se oprește. Eu nu am auzit nimic. Eu am pregătit jucătorii pentru orice. Dacă s-a întâmplat, e trist că s-a întâmplat. Pentru mine e trist, dar sunt concentrat pe fotbal într-un meci", a spus Andersson la conferința de presă, potrivit Sport.ro.


A fost sau nu rasism? "Eu n-am auzit nicio scandare rasista, poate o fi auzit arbitrul!" Antrenorul Suediei, declaratie surprinzatoare dupa meci pe www.sport.ro

În min. 81 al întâlnirii România - Suedia, arbitrul italian Daniele Orsato a oprit meciul un minut pe motiv de scandări cu caracter rasist la adresa atacantului suedez de culoare Alexander Isak, iar de la instalaţia de amplificare s-a transmis un avertisment către suporterii români prin care au fost atenţionaţi că există riscul întreruperii definitive a partidei în cazul în care asemenea incidente se repetă.

Echipa naţională de fotbal a României a ratat calificarea la EURO 2020 prin intermediul preliminariilor continentale, după ce a fost învinsă fără drept de apel de Suedia cu scorul de 2-0 (2-0), vineri seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în penultimul său meci din Grupa F.

Suedia s-a impus prin golurile marcate de Marcus Berg (18) şi Robin Quaison (34), obţinând calificarea la EURO 2020.

România va juca luni ultimul său meci din preliminariile EURO 2020, cu Spania, la Madrid, pe Stadionul ''Wanda Metropolitano'' (ora 21:45).

"Tricolorii" păstrează şanse de calificare la turneul final de anul viitor prin intermediul barajului Ligii Naţiunilor. 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62092672
Antrenorul italian de fotbal Antonio Conte a fost amenințat cu moartea. A primit un glonț în plic

Tehnicianul echipei Internazionale Milano, Antonio Conte, se află sub protecţia poliţiei, măsură luată după ce a primit o scrisoare de ameninţare cu un glonţ în plic, relatează football-italia.com.

62092487
România ratează calificarea directă la EURO. Tricolorii au pierdut 0-2 contra Suediei

România - Suedia. Naționala de fotbal a României a pierdut pe Arena Națională, scor 0-2, meciul decisiv contra Suediei și nu se mai poate califica la EURO 2020 din această grupă. Mai avem însă o șansă la baraj.

62092468
Mesajul Ambasadei Suediei înainte de meciul cu România: ”Declar pe proprie răspundere”

Ambasada Suediei în România a transmis, vineri, un mesaj pe Facebook, în stilul deja caracteristic, despre meciul România-Suedia care are loc vineri de la ora 21.45.

Recomandări
Parlamentul european shutter
Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră. Ce sprijin ar putea primi România

Parlamentul European (PE) solicită UE să ia în considerare desfăşurarea unei operaţiuni navale în Marea Neagră, ca urmare a ultimelor atacuri soldate cu victime împotriva unor nave comerciale civile. 

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.

Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.