Interviu Sport.ro: Strigătul de disperare al iranianului Alireza Mousavi: „România, te iubesc, dar te și rog ceva... ”
Revenit în țară după o vacanță sub bombardamente, de-a lungul „războiului de 12 zile”, între Iran și Israel, handbalistul de 35 de ani a acordat un interviu tulburător pentru Sport.ro.
Interviul realizat de Amir Kiarash poate fi citit integral pe sport.ro.
Războiul, indiferent de adversari, dezumanizează. Iar în vremurile pe care le trăim, în care manipularea se face în ritm accelerat, cu ajutorul rețelelor de socializare, războiaele sunt percepute din ce în ce mai des ca niște meciuri de fotbal! Ce-i drept, doar de către cei pentru care războiul e o chestiune văzută la televizor. Tot acolo începe și „spălarea creierelor”.
Când așa-ziși experți / analiști fac turul studiourilor TV, de cele mai multe ori pentru a recita o „poezie” bine plătită, rezultatul e ce vedem, în mod repetat. Oamenii de pe margine își aleg o tabără și fac „galerie” pentru o țară care o atacă pe alta, distrugând vieți cu nemiluita.
Fix asta am văzut și în România, de-a lungul „razboiului de 12 zile”, între Israel și Iran.
Pentru Alireza Mousavi (foto jos, 35 de ani) însă, handbalist ajuns în România în 2014, acest război a arătat cu totul altfel. Pentru că l-a trăit de la fața locului, la Isfehan, al doilea cel mai bombardat oraș iranian de către forțele israeliene. Și, colac peste pupăză, tot aici au bombardat avioanele americane de tip B2 Stealth, una din cele trei centrale nucleare ale Iranului, pe lângă cele din Natanz și Fordow.
Acum, după ce apele s-au mai liniștit în Orientul Mijlociu – cu prețul pierderii unor vieți omenești – Alireza Mousavi a reușit să se întoarcă și el în România, după vacanța sa bombardată din Iran.
Sport.ro: Alireza, zi-mi, mai întâi, cum se poate pleca dintr-o țară în care tocmai s-a încheiat un război? Cât a durat călătoria ta din Isfehan până la Bacău, unde ești acum?
Alireza Mousavi: Am fost aproape 3 zile pe drum. Eu am ieșit din casă, la Isfehan, joi, în jurul orei 16 și am ajuns, la Bacău, duminică, în jurul prânzului. În Iran, traficul aerian nu s-a deschis imediat după încetarea focului. Nici vorba de așa ceva! De pildă, în primele zile, de la Teheran nu pleca niciun zbor. Puteai pleca doar de la aeroportul din Mashad. Aici, s-a reluat un număr limitat de zboruri externe. Și, prindeai un loc cu chiu, cu vai, prin intervenții de la oameni sus-puși.
Deci, într-o prima fază, ți-ai propus să ajungi de la Isfehan la Mashad. Sunt peste 1.100 de kilometri între cele două orașe...
Da. Am luat trenul, că zboruri interne nu se făceau. Și am făcut peste 19 ore până la Mashad. A avut trenul o mică defecțiune, s-a și oprit de vreo trei ori pe drum pentru rugăciunea de dimineață, de la prânz și de seară... În fine, am ajuns la Mashad și m-am dus la aeroport să iau avionul până la Istanbul. Aici, alt chin!
Ce s-a întâmplat?
Zboruri amânate pe bandă. Și nimeni nu-ți spunea, de la bun început, la ce oră se va face zborul tău amânat, ca să mergi măcar la un hotel și să dormi niște ore. Nu! Îți spuneau că zborul s-a amânat pentru 2 ore. Apoi, pentru alte 2 ore și tot așa. În felul acesta, am pierdut și în aeroport peste 12 ore. În loc să zbor, vineri, la ora 18.00, am zburat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, mult după miezul nopții. Odată ce am ajuns la Istanbul însă, coșmarul s-a cam încheiat. Am zburat, conform programului și, într-un final, am ajuns la Bacău, duminică la prânz.
Privind partea plină a paharului, după această experiență, cred că ți-ai găsit liniștea acum, când te-ai întors în România...
Îți dai seama! Eu iubesc România. O consider a doua mea țară. Cât am fost în Iran, internetul ba nu mergea, ba mergea foarte prost. Dar cum revenea conexiunea, primeam o grămadă de mesaje din România. De la foști colegi, de la fani. A fost ceva care m-a mișcat foarte tare. Susținerea primită din România, în perioada asta... N-am cuvinte să le mulțumesc oamenilor! Și îmi cer scuze că n-am apucat să le răspund tuturor la mesaje. Și singura chestie pe care vreau să le-o transmit tuturor e asta: vă rog să nu susțineți niciodată niciun război! Pentru că nu aduce nimic bun.
Articolul integral poate fi citit pe sport.ro.
