Andreeva, 19 ani, prima semifinalistă la Roland Garros, a dominat clar jocul, datorită primului serviciu (80%, faţă de 60% al Soranei), al celor 6 mingi de break fructificate din 6 şi al celor 28 de puncte obţinute la retur, faţă de 12 reuşite de Cîrstea.

La 36 de ani, Sorana Cîrstea (locul 18 mondial, cel mai bun clasament al carierei sale), semifinalistă la recentul turneu W.TA 1000 de la Roma, a jucat al doilea său sfert de finală la Roland Garros, la 17 ani după primul.

Andreeva o conduce acum pe Cîrstea cu 2-0 în duelurile directe din circuitul WTA, după victoria obţinută în aprilie, pe zgura turneului WTA 500 de la Linz (Austria), cu 7-6 (4), 4-6, 6-2.