Simona Halep: Tenisul m-a învăţat cine sunt. Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el

62517294
Getty

Simona Halep a transmis duminică, printr-o postare emoționantă în social media, că tenisul i-a fost educator, îndrumător, confident și prieten, dar și cel mai exigent critic.

 

După o carieră dedicată total acestui sport, a simțit, în timpul unui meci, că este momentul să se oprească și să afle cine poate deveni dincolo de teren.

„Au trecut trei luni de când am hotărât, în timpul unui meci, că trebuie să mă opresc. După multe discuţii cu cei mai importanţi oameni din viaţa mea, planificând cum ar fi cel mai bine să anunţ… unde, când, în ce fel… decizia a fost luată împreună cu tenisul, in acel meci. Tenisul a fost educatorul meu, îndrumătorul meu, confidentul şi prietenul meu, dar şi criticul meu cel mai sever. M-a învăţat să lupt, m-a învăţat să fiu dură cu mine, dar şi blândă, să fiu exigentă, dar şi să-mi port de grijă trupului, minţii şi sufletului meu. Tenisul a intrat în viaţa mea când nu ştiam prea multe despre ce înseamnă viaţa. Eram un copilaş care a simţit o chimie imediată cu acest sport, fără să înţeleagă atunci ce înseamnă performanţa, visul, loialitatea, dăruirea totală“, a scris Simona Halep pe rețelele sociale.

Halep povestește cum acest sport a fost alături de ea încă din copilărie, conducând-o pas cu pas până în vârful performanței.

„Tenisul m-a ghidat pas cu pas până în vârful muntelui. Pentru că, da, performanţa este ca un munte Tenisul a fost, este şi va rămâne în sufletul meu pentru totdeauna. Tot el mi-a arătat, în acel ultim meci, ce am de făcut: că e momentul să am grijă de Simona, ca om. Performanţa vine la pachet cu multe momente în care simţi că tragi de tine la maximum, chiar şi atunci când crezi că nu mai poţi. E dură, dar oferă satisfacţii pe care nicăieri altundeva nu le poţi găsi. Tenisul nu a fost doar un sport pentru mine. Tenisul este o parte din mine. De aceea, nu există un “stop” sau o linie de finish, există doar o încetare a practicării lui. El trăieşte şi va trăi în mine pentru totdeauna. Tenisul m-a învăţat cine sunt. Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el“, a mai scris ea.

Pe 4 februarie, Simona Halep a anunţat că se retrage din tenisul profesionist la 33 de ani. Sportiva din Constanţa a lăsat în urmă un palmares impresionant, cu 24 de trofee, dintre care două de grand slam, şi 64 de săptămâni ca lider WTA.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62541037
Doliu în fotbal. Un campion mondial din „era Maradona” a încetat din viață la 77 de ani

Luis Galvan, titular în centrul apărării pentru Argentina, campioana mondială din 1978, a murit la 77 de ani, după complicații provocate de o infecție renală.

62538937
Cristina Neagu, despre meciul său de retragere: „Nu vreau să fie un adio, ci o sărbătoare”

Handbalista Cristina Neagu a afirmat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca pe 8 iunie, meciul său de retragere din activitatea competițională să nu fie perceput ca pe un mesaj de adio, ci ca pe o sărbătoare a sportului.

62540804
Doliu în lumea sportului. Un fost pilot de Formula 1 a încetat din viață la 78 de ani

Jochen Mass, fost pilot german de Formula 1 și câștigător al Le Mans în 1989, a murit la 78 de ani, din cauza complicațiilor unui AVC.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.